Surse: Apple ar putea apela la Hyundai pentru a-i construi maşina sa electrică
O singură declaraţie oficială a pus pe jar presa şi industria auto, dar și cea IT. Apple ar putea apela la Hyundai pentru a-i construi prima sa maşină electrică, cea despre care se vorbește de ani buni!
Coreenii de la Hyundai Motor au anunțat astăzi că poartă discuții cu gigantul american pentru a construi mașina cu care se pregătește să debuteze pe piața vehiculelor autonome.
Interesant este că Apple a refuzat să comenteze subiectul, dar grație acestui anunț acțiunile Hyundai au urcat brusc în valoare cu 25% (au adăugat aproape 8 miliarde de dolari SUA la valoarea sa de piaţă).
“Apple și Hyundai sunt în discuții, dar într-un stadiu incipient, și nu s-a decis încă nimic”, au spus oficiali Hyundai, fără să intre în detalii despre negocieri.
Reacţia producătorului auto vine după ce, tot astăzi, Korea Economic Daily TV a declarat că producătorul de iPhone-uri și Hyundai au discutat cu privire la dezvoltarea de vehicule electrice autonome până în 2027 și a bateriilor la fabrici din SUA, operate fie de Hyundai, fie de KIA.
Hyundai și Apple au deja legături prin faptul că lucrează împreună la implementarea CarPlay, software-ul Apple pentru conectarea iPhone-urilor la o varietate de vehicule.
“Externalizarea producției auto de către Apple către Hyundai are sens, deoarece (firma coreeană) este cunoscută pentru calitate”, a spus pentru Reuters Jeong Yun-woo, fost designer la Hyundai și profesor la UNIST din Coreea de Sud.
“Dar nu sunt sigur dacă este o strategie bună pentru producătorii de automobile să fie ca Foxconn pentru Apple, deoarece producătorii auto s-ar putea confrunta cu riscuri de a pierde controlul în fața firmelor de tehnologie”, a adăugat el, referindu-se la contractul de furnizare al producătorului de cipuri din Taiwan cu Apple.
Iar conform analiştilor, Apple ar putea fi interesată să folosească platforma și facilitățile mașinilor electrice Hyundai pentru a reduce costurile pentru dezvoltarea și fabricarea vehiculelor sub marcă proprie.
“Apple ar putea vedea Hyundai ca un partener ideal, deoarece atunci când vine vorba de producătorii de automobile americani vechi, toți au uniuni puternice, pe care Apple ar dori să le evite. Mai mult decât atât, costul forței de muncă (moștenite din SUA) este mult mai mare decât cel al Hyundai, care joacă adesea un rol important atunci când vine vorba de producția de mașini”, a declarat Kevin Yoo, analist la eBEST Investment & Securities.
O legătură cu Apple ar fi şi un impuls major pentru Hyundai, ale cărui vânzări globale au scăzut anul trecut cu peste 15%, deoarece pandemia a afectat cererea. Nu se știe dacă Apple este în discuții şi cu alți producători de automobile la subiect.
Cmentariile sunt închise