Toyota anunţă despre un SUV pe care îl va face la uzina pe care o deţine de comun cu Mazda

Toyota anunţă despre lansarea în viitorul apropiat a unui SUV care ar putea fi făcut împreună cu Mazda. Detalii deocamdată nu se cunosc, însă niponii declară că modelul nou va fi produs la uzina comună Mazda Toyota Manufacturing U.S.A. (MTMUS) din Huntsville, Alabama.

Potrivit Toyota, această schimbare de planuri de producţie la această uzină este un răspuns la cererile de pe piață aflate în schimbare și la apetitul în creştere al consumatorilor faţă de pick-up-uri uşoare și SUV-uri, care ating recorduri de vânzări, un exemplu fiind bestseller-ul RAV4.

Construcția MTMUS este încă în toi, iar producţia de maşini va începe în aceasta abia în 2021. În total vor fi create până la 4.000 de locuri de muncă şi angajarea specialiştilor este deja în curs de desfășurare.

Amintim că MTMUS este parte a unei înţelegeri dintre Toyota și Mazda anunţată în august 2017, în care se vor investi de comun 1.6 miliarde de dolari pentru a crea o platformă care va produce până la 300.000 de vehicule anual.

Vezi şi: Mazda, Toyota şi Denso au format o alianţă pentru dezvoltarea maşinilor viitorului

Între timp, jurnaliştii din occident au aflat că Mazda a înregistrat la biroul european de brevete mai multe mărci comerciale, inclusiv potenţiale denumiri pentru viitoare SUV-uri, crossovere şi alte modele sportive. Din câte se pare, cu sau fără ajutorul celor de la Toyota, niponii pregătesc o ofensivă majoră pe piaţă.

De exemplu, printre brevete se numără marca MX-30. Istoric vorbind, cunoaştem că Mazda a folosit prefixul MX pentru a se referi la modele sale sportive, cum ar fi MX-5 Miata Roadster, compacta MX-3 sau coupeul MX-6.

Dacă ar fi de luat în considerare că în ziua de astăzi nu există o cerere deosebit de mare pentru astfel de modele, este posibil ca MX-30 să se transforme, de ce nu, într-o versiune performantă a actualului CX-30 sau în varianta sa coupe!

În plus, Mazda a depus actele necesare pentru a-şi rezerva drepturile şi pentru mărcile comerciale CX-10, CX-20, CX-40, CX-50, CX-60, CX-70, CX-80 și CX-90! Nu putem şti dacă anume toate vor fi folosite, însă unele din ele cu siguranţă că da.

De asemenea nu se exclude faptul că denumirile pot fi utilizate în cazul unei rebranding planificat al întregii linii de modele.

Vezi şi: Primul electromobil Mazda apare în 2020! Îl face cu forţe proprii, fără implicarea Toyota

Surse brevete: European Union Intellectual Property Office23456789 

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/