(video) Accident bizar în Italia cu două modele Ferrari. Momentul când ambele se izbesc într-un gard din beton
În weekendul care a trecut, sâmbătă, 4 martie, în proximitatea orașului italian Osimo s-a produs un accident de circulaţie extrem de bizar. Poate că ar fi rămas cunoscut doar la nivel local, însă ştirea a făcut deja înconjurul lumii pentru că a implicat două supercaruri marca Ferrari.
După cum scrie Italia 24 News, accidentul s-a produs în jurul orei prânzului. Oficial, cauza accidentului nu a fost încă anunțată, dar din imagini de pe camere de supraveghere se poate vedea un clar exces de viteză. Ambii şoferi pur și simplu nu s-au încadrat într-un viraj şi au pierdut controlul, iar după o mică decolare s-au oprit în temelia din beton a unui gard.
Fanii conducerii rapide au fost doi belgieni de 50 şi 54 de ani care au venit în vacanță la prieteni care locuiesc în regiunea Marche din estul Italiei. Unul dintre ei a fost dus la spital pentru acordarea primului ajutor, după care a fost externat. Ambele modele, un Ferrari 296 GTB şi un F12berlinetta, ar fi daună totală, însă cel mai mult a avut de suferit coupeul cu motor frontal, care a luat foc la scurt timp după impact.
Cmentariile sunt închise