(video) Au călătorit în 14 ţări, în 24 de ore, cu o maşină electrică! Colegii de la What Car? susţin că au înregistrat un record

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Jurnalişti de la redacţia britanică What Car?, Neil Winn şi Doug Revolta, susțin că au stabilit un nou record mondial (neoficial) cu un Porsche Taycan standard cu baterie Performance Battery Plus. Pe parcursul unei zile au putut vizita 14 țări (deși au planificat doar 13) şi nimeni nu a mai putut face acest lucru anterior cu o maşină electrică.

Lista ţărilor prin care s-a călătorit include: Ţările de Jos (Olanda), Belgia, Luxemburg, Franța, Germania, Elveția, Liechtenstein, Italia, Austria, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Bosnia și Serbia. Iar creșterea numărului de țări programate pentru a fi vizitate a fost posibilă datorită faptului că echipajul se deplasa cu o depăşire semnificativă a graficului.

Porsche Taycan a parcurs 1.930 de kilometri în total în 23 de ore şi 50 de minute. Viteza medie pe traseu a fost de 98 km/h (viteza medie generală a fost de 80.3 km/h) , iar pentru reîncărcare au fost necesare doar şapte opriri la staţii IONITY, poziționate strategic. Cel mai bun consum a fost de circa 20.7 kWh/100 km.

Datorită capacităţii lor maximale de a încărca cu o putere de până la 350 kW, Taycan suportând maximum 270 kW, oficial Porsche declară că 10-80% din baterie se umple cu energie în aproape 20 de minute. Însă în timpul călătoriei nu s-a încărcat niciodată cu putere maximă (cel mai mult s-a văzut pe un terminal 264 kW). De exemplu, la primul punct de încărcare oficial, din Hauconcourt (Franța), s-a încărcat cu o putere de doar 72 kW, durând aproape 45 de minute pentru a ajunge la 75% din nivelul bateriei. Totul din cauza altor cinci maşini care se încărcau concomitent.

Scopul performanței înregistrate a fost de a demonstra că mașinile electrice din Europa sunt deja destul de potrivite pentru călătorii lungi, reieşind din reţeaua de staţii şi terminale disponibile la nivel continental, una care încă nu se oprește din crescut.

Anterior Audi a folosit un SUV e-tron şi a reuşit cu el să ajungă în doar 10 ţări.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/