(video) Cel mai frumos interior auto al anului 2018 îl are noul Range Rover Evoque

Prezentată în noiembrie 2018, noua generație Range Rover Evoque a fost deja salutată de presă și de publicul larg. Vehiculul emblematic, pilot al mărcii, a fost lăudat şi recompensat pe deplin, fiind ales pentru cel mai frumos interior al anului 2018 în cadrul concursului Festival Automobile International care a avut loc la Paris.

După cele 200 de premii obținute de prima generație, noul Evoque își deschide “contorul” în Franța cu acest premiu prestigios.

Vezi şi: (video) Noul Range Rover Evoque poate fi deja explorat la Chişinău! Primele impresii

Vezi şi: Peugeot 508 – cea mai frumoasă maşină a anului 2018! Peugeot e-LEGEND – cel mai frumos concept

Printr-un interior reproiectat cu materiale ecologice și luxoase, noul Range Rover Evoque oferă de asemenea două noi opțiuni în ceea ce privește textilele inovatoare și finisajele scaunelor.

Este posibil să se opteze pentru prima tapițerie, alta decât cea din piele, dezvoltată de experţi danezi de la compania Kvadrat, care reprezintă o combinaţie de lână cu un material numit Dinamica®, făcut din 53 de sticle de plastic reciclat, per vehicul.

Noul Range Rover Evoque a fost prezentat în cadrul Festival Automobile International, alături de prima generație. Într-adevăr, acum 9 ani, marca a revoluționat lumea automobilelor prin crearea noului segment nevăzut de SUV-uri compacte urbane. Doar cu un an mai devreme s-a născut conceptul LRX, un SUV compact și de dorit, cu un design inovator și surprinzător: o evoluție îndrăzneață a designului Land Rover, dar încă specifică ADN-ului mărcii.

Punând un punct de onoare schimbării stilistice bine afirmate, modelul conceptual LRX urma să prezinte noua direcție stilistică, care în curând a şi fost aplicată pe revelația anului 2010, Range Rover Evoque.

Noua generaţie se bazează pe aceleaşi linii rafinate și continue ale LRX, oferind în același timp o siluetă simplificată, mânere retractabile ale uşilor și indicatoare de direcţie dinamice. Noul Range Rover Evoque este împodobit cu un exterior complet revizuit, în conformitate cu codurile stilistice ale mărcii și foarte aproape de LRX de la care se inspiră în continuare.

În habitaclu, totul merge spre digitalizare şi spre simplitate respectiv, practic toate comenzile sub forma unor butoane fiind înlocuite de ecrane.

Range Rover Evoque, care stă pe partea de sus a vânzărilor mărcii, cu peste 800.000 de unități vândute în întreaga lume și cu peste 200 de premii internaționale, rămâne vehiculul ideal şi preţuit la mai multe capitole: eleganţă, inovaţie, futurism.

Interiorul lui Range Rover Evoque a concurat la această categorie cu cel al modelelor DS 3 Crossback, Mercedes-Benz A-Class şi Peugeot 508.

VEZI AICI interiorul care a luat premiul în 2017

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise