(video) Cine se crede? Un şofer a insistat să i se cedeze trecerea ilegală pentru a ajunge într-o benzinărie

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Aceste imagini video le-am primit printr-un mesaj care ne-a fost expediat la adresa redacţiei, unul în care am fost rugaţi să-l facem “erou” pe acest şofer. Nu de alta, dar dacă se va simţi ruşinat poate nu va mai proceda astfel în viitor, deşi cu aceeaşi uşurinţă poate ignora “faima” publică şi continua să joace după propriile reguli în trafic.

Deplasându-se pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani şi ajungând vizavi de o staţie de alimentare cu carburanți, aflată de cealaltă parte a drumului, de pe contrasens a început să vireze spre aceasta. Deşi putea să se întoarcă legal peste linia dublă continuă la aproximativ 100 de metri distanţă de unde s-a oprit, acesta a insistat să calce peste marcaj şi să ajungă unde-i trebuie într-un mod mai comod.

La urma urmei, dacă comitea ilegalitatea, putea să o comită după ce s-ar fi pornit toate maşinile din coloana oprită la semafor. Însă nu. Cu insistență să i se cedeze trecerea, a trecut printre ceilalţi participanţi la trafic şi şi-a dus planul până la capăt.

Interesant, îi consideră de proşti pe toţi cei care respectă regulile şi nu sunt isteți precum el în trafic?…

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/