(video) De ce la apropierea de treceri la nivel cu căi ferate e necesară păstrarea distanței între mașini

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În orașul Layton din statul american Utah a avut loc un accident mai neobișnuit, care a implicat un Jeep Cherokee și un tren de pasageri. Din fericire, nu s-a înregistrat nicio victimă, dar incidentul a generat pagube materiale semnificative și a ridicat întrebări despre siguranța la trecerile la nivel cu căi ferate.

Potrivit imaginilor, accidentul nu a fost cauzat de șoferul din Jeep. Pe măsură ce acesta se apropia de trecerea la nivel cu cale ferată, una cu bariere, conducătorul unui pickup Ram îl lovise din spate din cauza nerespectării distanței. Impactul a fost suficient de puternic pentru a împinge SUV-ul direct pe șine.

Șoferul a încercat să se deplaseze în marșarier pentru a evita coliziunea cu trenul, dar s-a văzut blocat de bariera deja coborâtă. Conștient de gravitatea situației stresante, bărbatul a decis să părăsească rapid cabina. După câteva secunde trenul a șters fața mașinii.

Coliziunea a fost violentă

Bara de protecție a modelului Jeep a fost smulsă, iar vehiculul a fost întors cu fața într-un stâlp. Spatele-i s-a întors spre tren și în această poziție blocată posteriorul a menținut un contact continuu cu toate vagoanele.

Experții au pus la îndoială decizia șoferului de a merge în spate în loc să continue deplasarea înainte. Dacă ar fi mers înainte, cu siguranță că ar fi putut evita accidentul.

Operatorul trenului, care circula cu mare viteză, a observat obstacolul e și a acționat imediat frâna de urgență, emițând și semnale sonore de avertizare. Cu toate acestea, oprirea unei astfel de mașinării este imposibilă pe distanțe atât de scurte. FrontRunner, numele trenului implicat, a suferit pagube estimate la peste 100.000 de dolari, fără a include costurile de reparație a infrastructurii.

Filmarea cu accidentul a fost făcută publică după mai multe zile de la cele întâmplate. Cazul a ajuns viral, fiind înregistrat și pe pagina de Wikipedia a modelului trenului.

Accidentul din Layton servește drept lecție despre importanța respectării regulilor de siguranță rutieră și feroviară. În Republica Moldova sunt foarte rare astfel de accidente, însă oricum nu trebuie de uitat necesitatea păstrării distanței la aceste treceri.

Potrivit RCR, la apropierea de trecerea la nivel cu calea ferată, conducătorul de vehicul trebuie să reducă viteza şi să se asigure că nu se apropie nici un tren. FIECARE participant la trafic trebuie să ia în considerare exigenţele indicatoarelor şi marcajului rutier, semnalele semaforului, poziţia barierelor, precum şi indicaţiile agentului de cale ferată.

Vezi și: Ford – primul producător auto care a brevetat un sistem de detectare a aproprierii trenurilor

Cmentariile sunt închise

×