(video) Ediţia ultra limitată Defender Works V8 Trophy – doar pentru 25 de norocoşi

Divizia Land Rover Classic a anunţat ediţia ultra limitată Defender Works V8 Trophy! Da, da, se întâmplă după cinci ani de la încetarea producţiei vechii generaţii pentru a comemora şi legendara cursă de anduranţă Camel Trophy, desfăşurată între anii 1980 şi 2000.

Caracteristici cheie:

  • În total vor fi construite doar 25 de exemplare. Clienţii vor putea alege caroseria 90 sau 110 Station Wagon.
  • Au la bază modelul Defender Works V8, inclusiv trenul de rulare cu motor V8 natural aspirat de 5.0 litri pe benzină (405 CP la 6.000 rpm/ 515 Nm la 5.000 rpm), cutie de viteze automată ZF și pachete complete de suspensie (cu arcuri elicoidale, amortizoare telescopice şi bare antiruliu, etc), direcție (asistată electric) și mecanisme de frânare (discuri de 335/300 mm cu etriere cu patru pistoane) + AWD, cutie de transfer în două trepte şi trei diferenţiale.
  • Fiecare va fi vopsit în nuanţa exclusivă Eastnor Yellow, care se potriveşte de minune cu un set de jante din oţel de 16 inci. În culoare constrastantă Narvik Black vor fi vopsite arcurile roților, capota și ușa din spate.
  • Vehiculele special construite primesc, de asemenea, faruri LED, o grilă frontală Heritage, o grafică unică Land Rover Trophy și elemente grafice personalizate pentru fiecare client pentru participare la evenimente.
  • Defender Works V8 Trophy este conceput pentru a face față celor mai solicitante provocări de anduranță. Kitul suplimentar all-terrain include un troliu frontal, o cuşcă de protecţie peste caroserie, portbagaj pentru acoperiş, panouri de protecţie a dedesubtului, un bullbar specific, un snorkel camuflat pentru admisia de aer, proiectoare LED suplimentare şi anvelope pentru teren noroios 235/85 R16.
  • În interior, acest 4×4 ușor de recunoscut, beneficiază de tapițerie completă din piele Windsor neagră, cu scaune sport Recaro, cusături galbene de contrast și un ceas unic Land Rover Trophy realizat de Elliot Brown.
  • Mai dispune de un Classic Infotainment System cu navigaţie integrată şi funcţie de conectare a dispozitivelor mobile.
  • Maşinile pot fi comandate chiar acum în limita stocului. Defender Works V8 Trophy este disponibil în Regatul Unit, Europa, regiunea MENA, Africa și Oceania pe bază de import individual, sub rezerva normelor privind importul de conversii ale vehiculelor. Modelul în caroserie 90 are un preţ de start în Marea Britanie de 195.000 de lire sterline.

Mai târziu în acest an, clienții Defender Works V8 Trophy vor fi invitați să concureze într-o aventură exclusivă de trei zile la Eastnor Castle din Herefordshire – casa spirituală a Land Rover unde au loc instruiri, training-uri şi teste pe mai multe tipuri de teren. Aceasta va fi prima dată când clienții îşi vor putea conduce maşinile.

Când vor face cunoştinţă pentru prima dată cu maşinile, clienții și copiloţii vor mai avea posibilitatea să-şi adauge numele şi drapelele ţărilor din care fac parte pe maşini. Ei se vor angaja apoi într-o serie de provocări inspirate de aventuri și competiții globale celebre care acoperă mai mult de șapte decenii de producție Land Rover.

Suplimentar, o serie de cursuri unu-la-unu vor fi furnizate ca parte a aventurii, oferind clienților o oportunitate unică de a-şi dezvolta tehnici extreme de conducere și abilități în propriul vehicul, înainte de a-şi pune cunoştinţele în practică. Toată lumea va concura pentru o serie de premii, inclusiv un mare premiu pentru câștigătorul general – care urmează să fie anunțat mai târziu în 2021.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/