(video) Experiment: Cât timp poate funcționa un motor fără ulei şi lichid de răcire

Ştim cu toţii foarte bine că motoarele cu ardere internă de pe automobilele contemporane au nevoie neapărat şi minim de ulei de motor şi lichid de răcire pentru funcţionare corectă, ne mai vorbind despre carburant.

Pe timp de carantină, colegul nostru Mat Watson de la Carwow a realizat un experiment în care a încercat să afle cât timp vor reuşi să funcţioneze propulsoare de producţie diferită fără primele două lichide esenţiale.

În cadrul testului au participat un vechi Ford Focus, Peugeot 206 şi Honda Civic.

Imediat după ce s-a scos uleiul de motor şi lichidul de răcire din “recipientele” de sub capotă, motoarele au fost pornite concomitent şi turate până la rotaţii maxime din zona roşie, fiind pusă câte o piatră peste fiecare pedală de acceleraţie.

Aşadar, primul automobil al cărui motor a refuzat să mai funcţioneze a fost Ford Focus. După doar 14 secunde a început să producă nişte sunete similare cu cele ale unui sfârâit, iar deja în a 20-a secundă a “murit”.

Propulsorul de sub capota modelului francez a putut funcţiona la turaţii maxime de aproape două ori mai mult timp – 47 secunde. Iar motorul de pe Civic a funcționat cel mai mult: după două minute de turaţii maxime a început să sfârâie şi să scoată fum, iar numărul de rotaţii a scăzut în jurul a 4.000, dar a continuat să lucreze!

Mat Watson a urcat în cele din urmă la volan şi a făcut mai multe cercuri cu maşina, în speranţa ca motorul să se de-a bătut mai repede, însă s-a întâmplat abia după 6 minute şi 22 secunde de la aprindere – funcţionarea i-a durat de circa 20 de ori mai mult decât în cazul motorului Ford. Totuşi, spre deosebire de primele două, motorul Honda în cele din urmă a explodat uşor şi a dat înafară o flacără.

La sfârșitul experimentului s-a decis “terminarea” completă a vieţii motoarelor prin turnarea în loc de ulei şi lichid de răcire a unei cantităţi de Coca-Cola în combinaţie cu Mentos. Dacă cu noul amestec motorul Honda s-a mai putut “trezi” şi maşina a mai putut fi condusă câţiva metri, în cazul celorlalţi participanţi nici la ralanti nu s-a putut ajunge.

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-experiment-nebun-va-rezista-sau-nu-un-vaz-2107-daca-in-habitaclu-ii-vor-fi-lansate-focuri-de-artificii/

https://autoblog.md/video-experiment-ford-de-ce-a-vedea-culoare-rosie-intr-o-zi-rece-ar-putea-mari-autonomia-masinilor-electrice/

https://autoblog.md/video-experiment-diferenta-de-temperaturi-intre-masini-de-diferite-culori-expuse-la-soare/

Cmentariile sunt închise