(video) GENEVA 2024: Avanpremieră – Noile MG 7, MG 9 și MG S9 țintesc piața europeană

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Spuneam anterior că, de câteva săptămâni, se zvonea că gigantul chinez SAIC, proprietarul majoritar al mărcii IM Motors, s-ar gândi să lanseze produsele sale în Europa sub marca MG, care la fel este sub umbrela sa și este deja bine stabilită pe continent. Însă strategia chinezilor s-a dovedit a fi alta.

IM Motors s-a lansat în regiune sub marca proprie. Însă în standul MG de la Salonul Auto de la Geneva am mai găsit câteva automobile interesante. Deși acestea au fost expuse probabil într-o avanpremieră, fără prea multe detalii.

Despre noile MG 7 și MG 3 am relatat anterior, însă marea atenție este pe noile MG 9 și MG S9.

Ce se cunoaște la moment?

  • Ambele sunt electrice și ambele sunt un fel de ”cal troian”.
    • În China, aceste mașini există deja pe piață și sunt lansate sub brandul Feifan (se numesc F7 și R7), un brand al diviziei Rising Auto, care în cadrul grupului SAIC este responsabilă pentru vehiculele electrice din segmentul de preț mediu și ridicat.
    • Respectiv, pentru a economisi resurse și pentru a spori vânzările mașinilor, SAIC ar fi decis să le facă un rebranding pentru piața din Europa, în loc să aducă Rising Auto și Feifan pe bătrânul continent.
  • Automat se consideră modele flagship ale mărcii MG bine stabilite în Europa.
  • MG 9 și MG S9 sunt de fapt două variante ale aceleiași mașini. Sunt pe larg unificate atât în ​​tehnologie, cât și în soluții de design.
    • Liftback-ul este cu 100 mm mai lung (5.000 mm), cu 28 mm mai lat (1.953 mm) și cu 161 mm mai scund (1.494 mm) decât SUV-ul coupe, iar ampatamentul său este întins de la 2.950 la 3.000 mm. În ceea ce privește dimensiunea și formatul, MG S9 este un coleg de clasă cu Audi e-tron Sportback.
    • Diferențele stilistice dintre cele două sunt nesemnificative. Cel mai simplu mod de a identifica noul sedan este prin absența benzii LED care conectează farurile.
    • MG 9 este una dintre cele mai aerodinamice mașini chineze. Coeficientul aerodinamic îi este de 0.206 Cd (0.238 are MG S9). 
    • Liftback-ul are portiere fără cadru pentru geamuri (pe S9 toate sunt laminate acustic) și cu acționare electrică. De asemenea dispune de un acoperiș de sticlă cu o suprafață de aproape doi metri pătrați (sticla este electrocromă și își poate modifica transparența). 
    • Jantele sunt de 19 sau 20 de inchi. Crossoverul are unele de 21 inchi.
    • Senzori NFC sunt amplasați pe montanții centrali, astfel încât mașinile pot fi deblocate cu ajutorul unui telefon.

Designul interior al celor două modele este, de asemenea, aproape identic

  • Au o planșă de bord numită Trinity și această este o copie a conceptului de cockpit digital Hyperscreen, găsit pe Mercedes-uri electrice. Trei ecrane sunt instalate sub un singur panou uniform de sticlă.
    • Panoul de bord măsoară 10.25 inchi. Ecranul pasagerului din dreapta are 12.3 inchi (poate reda conținut video în mișcare). Iar ecranul central este un AMOLED deosebit de contrastant cu o diagonală de 15.05 inchi
    • Mai există un head-up display cu realitate augmentată. Este de la Huawei și oferă o suprafață de proiecție de 70 inchi.
  • Comenzile pentru scaunele electrice frontale, situate pe uși, amintesc din nou de Mercedes-Benz. Scaunele frontale în sine sunt încălzite, ventilate și au funcție de masaj. Cel al pasagerului are un suport pentru picioare retractabil, și el încălzit.
    • Liftback-ul are un tunel central diferit, deflectoare de ventilație originale, alte ornamente pe uși, dar și un alt volan. Dacă crossoverul are pe el doar butoane tactile, atunci liftback-ul are butoane analogice și mici roți modelate în stilul Tesla
    • Piele Nappa este folosită pentru tapițerie și există un sistem audio Bose cu 14 difuzoare.
    • Bancheta din spate are reglare separată a unghiului spătarului (șase grade). Pasagerii au acces la un monitor tactil prin care pot controla clima, încălzirea în scaune și alte funcții.
    • Volumul portbagajului sedanului este de 466 litri. Pe crossover este de 491 de litri (maximum 1.471 de litri).

Ce le propulsează?

  • Au la bază o platformă modulară concepută de SAIC.
    • Suspensia are o configurație cu brațe duble pe puntea din față și una multi-link pe cea din spate. Alternativă la arcuri elicoidale nu există, cel puțin pe mașina în specificație chineză. 
    • Pe puntea din față sunt instalate mecanisme de frânare Brembo
    • Una dintre opțiuni (găsită cel puțin pe mașina în specificație chineză) este capacitatea de a înlocui rapid bateria. Sistemul proprietar Quick Click permite realizarea procesului în doar 2.5 minute.
      • Concernul SAIC a început deja să-și creeze propria rețea de stații specializate pentru înlocuirea bateriilor. Până la sfârșitul lui 2025 va avea în China cel puțin 3.000 de stații.
  • În China (ambele sunt identice la capitolul putere):
    • Versiunea de bază are tracțiune spate și un motor electric cu 340 CP/450 Nm. Poate realiza 0-100 km/h în 5.7 secunde. 
    • Versiunea cu tracțiune integrală este echipată suplimentar cu un motor frontal cu 204 CP, astfel încât puterea totală se ridică la 544 CP și 700 Nm. Are nevoie de 3.7 secunde pentru 0-100 km/h. Crossoverul la fel este capabil să se încadreze în patru secunde.
    • Ambele versiuni au o baterie cu o capacitate de 70 sau 90 kWh, iar autonomia se ridică până la 702 km (conform ciclului chinezesc CLTC).

Pentru mașinile expuse la Salonul Auto de la Geneva se indică:

  • MG 9 – 544 CP/700 Nm, baterie de 90 kWh, autonomie de 505 km conform WLTP, 0-100 km/h în 3.8 secunde.
  • MG S9 – 340 CP/450 Nm, aceeași baterie, autonomie de până la 536 km (CLTC), 0-100 km/h în 5.8 secunde.
  • Mașinile chineze pot fi cumpărate și cu un pilot automat cu LiDAR pe acoperiș (marca Luminar; are o lungime de undă de 1550 nm și o rază de acțiune de 500 metri).
    • Pe lângă acesta, complexul Rising Pilot include două radare ZF Premium4D (față și spate), multe camere în jurul perimetrului și un cip Nvidia Jetson Orin. Pilotul automat are trei moduri de condus (standard, confortabil și „sportiv”) cu temperamente diferite. Scopul dezvoltatorilor este de a atinge cu timpul al treilea nivel de autonomie
      • Mașinile fără acest sistem sunt echipate cu un cruise control adaptiv, pe lângă multe alte sisteme de asistență moderne.

În China prețul ambelor este de minimum 189.900 de yuani, echivalentul a 26.400 de dolari.

Ce ține de MG 7 pentru Europa, acesta este un sedan coupe de 4.88 metri lungime și este dotat cu un benzinar turbo de 2.0 litri (261 CP/405 Nm) + cutie automată în 9 trepte. Este capabil de 0-100 km/h în 6.5 secunde.

Prețurile mașinilor pentru Europa și perioada startului vânzărilor sunt deocamdată necunoscute.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise