(video) Novitec poate încărca circa 800 de CP şi peste 1000 Nm de cuplu în noul Lamborghini Urus

Atelierul german de tuning Novitec, dar mai exact divizia sa Torado care se ocupă de transformarea modelelor Lamborghini, a făcut ca noul Urus să fie și mai palpitant. După Aventador și Huracan, designerii și inginerii companiei din sudul Germaniei și-au îndreptat atenția şi asupra primului SUV al producătorului italian.

Cu 650 de CP la activ, Super SUV-ul din Sant’Agata Bolognese este unul dintre cele mai puternice din lume, deja direct din uzina producătoare de maşini sport. Dar întrucât performanța înaltă a fost unul dintre punctele forte ale Novitec de zeci de ani, specialiștii în motoare au dezvoltat kituri de performanță pentru trei nivele diferite.

Module NOVITEC N-TRONIC plug-and-play, câte unul instalat pentru fiecare banc format din patru cilindri, joacă un rol crucial în toate aceste stage-uri. Cele două unități auxiliare furnizează unităţii electronice de control a motorului setări recalibrate pentru injecție, controlul presiunii impulsului de putere și aprindere, ceea ce crește enorm puterea și cuplul produs şi ulterior transmis spre roţi.

La alegere sunt puse şi două versiuni de sistem de evacuare a gazelor de eşapament cu flux optimizat, de înaltă performanţă şi din oţel inoxidabil, cu sau fără supape controlate în mod activ, şi cu catalizatori metalici sportivi cu câte 100 de celule.

Astfel, de la 650 CP şi 850 Nm de cuplu, cu Stage 1 puterea creşte până la 747 CP (6.100 rpm) şi 958 Nm (2.700 rpm). Un Stage 2 o duce până la 774 CP (6.100 rpm) şi 998 Nm (2.600 rpm), iar Stage 3 până la 782 CP (6.200 rpm) şi 1.032 Nm (2.900 rpm).

Cu noile forţe, având în dotare o transmisie automată cu opt trepte și tracțiune integrală, Lamborghini Urus poate acum face 0-100 de km/h în 3.3 secunde (-0.3)! Viteza maximă a crescut cu 5 km/h, până la 310 km/h.

Dar asta nu este tot. Pentru Lamborghini Urus a fost pregătit şi un nou kit exterior numit ESTESO. Aplicat, acesta îi redă maşinii nu doar un look mai agresiv, ci şi o redimensionează semnificativ. Kitul format din 14 elemente din PUR-Rim (plastic de înaltă calitate folosit şi de BRABUS, etc) adaugă în lăţime pe puntea din faţă alţi 10 cm, iar pe cea spate alţi 12 pentru ca să măsoare tocmai 2.13 metri!

Toate părţile sunt optimizate aerodinamic şi pot fi instalate nu doar la sediul central NOVITEC Manufaktur din Stetten, ci la oricare alt partener de pe glob. Lista include şi un spoiler posterior sub forma unei buze, corpuri ale oglinzilor retrovizoare diferite sau o capotă opţională. Aceasta din urmă este valabilă în mai multe versiuni stilistice şi poate avea fie o inserţie superioară din carbon, fie poate fi făcută integral din materialul compozit.

Apropo, toate noile părţi adăugate pe caroserie pot fi atât din plastic PUR-Rim, combinate cu unele făcute din fibră de carbon doar, ori toate integral din fibră de carbon. La alegere se pune la dispoziţie fie fibră de carbon cu textură tradiţională, fie fibră forjată cu textura sa specifică.

În partea posterioară a maşinii mai pot fi instalate noi terminaţii trapezoidale pentru eşapament, care pot fi polişate sau acoperite cu o vopsea neagră mată. Acestea pot fi instalate individual şi în combinaţie cu eşapamentul din uzină.

Pentru a pune punctul pe i, Novitec a colaborat cu cei de la Vossen pentru a instala modelul Urus pe roţi cu jante forjate NL4, care măsoară 10.5Jx23 şi 12Jx23 pe faţă şi spate respectiv. Anvelopele alese sunt Pirelli P Zero de mărimi 285/35 R 23 şi 325/30 R 23. Jantele pot fi vopsite în una din cele 72 de culori la alegere, iar drept finisare pot fi netede, periate sau lustruite.

Încă un modul electronic de la Novitec se oferă pentru suspensia pneumatică adaptivă care vine standard pe acest model. Prin apăsarea unui buton, garda la sol poate coborî cu alţi 25 de mm.

Interioarele exclusive în toate culorile și desenele imaginabile disponibile vor îndeplini chiar şi cea mai fantezistă cerere a proprietarilor de Lamborghini Urus.

Vezi şi: (foto) Dacă tot are un motor german, ABT Sportsline s-a apucat să modifice şi noul Lamborghini Urus

Vezi şi: Atelierul Manhart a modificat tehnic noul Urus şi vinde o maşină cu parcurs de două ori mai scump

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/