(video) Poliţia spune că e record de alcoolemie! Un șofer din Căușeni, reţinut cu 2.19 mg/l în aerul expirat

Un tânăr de 29 de ani, locuitor al satului Zaim din raionul Căușeni, a rămas fără permis de conducere după ce a urcat în stare de ebrietate avansată la volanul mașinii, chiar în ajunul Paştelui.

Acesta se deplasa prin localitate, iar din cauza stării în care se afla a lovit gardurile a două gospodării. Oamenii din localitate au solicitat intervenția poliției.

Imediat, ofițerii de patrulare care se aflau la menținerea ordinii publice în seara de Paști, dar și polițiștii de la documentarea accidentelor rutiere din cadrul IP Căușeni au intervenit și au oprit șoferul, reușind să prevină producerea unei tragedii.

Acesta se afla în incapacitate de a purta o discuție cu polițiștii. Cu toate acestea a fost testat alcoolscopic la fața locului cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat o concentrație de 2.19 mg/l de alcool în aerul expirat.

Mașina sa la fel a fost ridicată și dusă la parcarea specială, iar șoferul urmează să fie documentat pentru condusul în stare de ebrietate avansată, dar și pentru producerea pagubelor materiale aduse în urma accidentelor rutiere. Individul și-a procurat recent mașina, după ce s-a întors de peste hotare.

Inspectoratul General al Poliției reiterează că nu va tolera încălcarea legii, inclusiv  cazurile în care conducătorii auto urcă băuți la volan. Polițiștii tuturor subdiviziunilor IGP se află la datorie pentru ca cetățenii să aibă sărbători liniștite. „Haideți să respectăm legea și să ne respectăm reciproc” este îndemnul poliţiei.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Vezi şi:

(video) Au început “excursiile” contra plată la morgă pentru şoferii care sunt prinşi băuţi la volan. Primele impresii

(video) Bărbat din Nisporeni, amendat cu 18000 de lei! Circula cu bicicleta după minim un pahar de izvar şi de vin consumat

https://autoblog.md/recordul-anului-in-romania-un-biciclist-cu-4-35-mg-l-alcool-pur-in-aerul-expirat/

A fost prins poate cel mai beat șofer din România: 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat

Cmentariile sunt închise