(video) Posesorul unei Tesla a ucis două persoane în China. Producătorul auto neagă afirmațiile că frânele au eșuat

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Tesla va ajuta autoritățile chineze să investigheze un accident dramatic care a văzut implicat un Model Y în oraşul Chaozhou din provincia Guangdong, China, în urma căruia două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite.

Accidentul a avut loc pe 5 noiembrie, iar imagini de pe camere de supraveghere arată cum posesorul unui Model Y încearcă să-l parcheze, însă brusc electromobilul începe să accelereze până la un moment în care se pare că nu mai este controlat, spulberând tot ce i-a apărut în cale.

Oprirea s-a făcut într-o vitrină peste aproximativ 30 de secunde, la 2.6 km distanţă.

ATENŢIE! Imagini cu impact emoţional!

Un membru nenumit al familiei șoferului în vârstă de 55 de ani a declarat că acesta a avut probleme cu pedala de frână când era pe cale să oprească în fața magazinului familiei. Conducătorul auto a supraviețuit, însă a suferit mai multe traumatisme. Acesta nu fusese în stare de ebrietate.

Ulterior, şoferul mașinii, cunoscut doar ca domnul Zhan, a făcut următoarea declarație pentru presa locală:

„Mașina mea este o Tesla Model Y. În mod normal, merg la magazinul meu în fiecare zi, la scurt timp după ora 6 dimineața, la aproximativ un kilometru distanță de casă. În dimineața aceea, când conduceam la serviciu, mașina se simțea absolut normală. Dar, când am dorit să mă parchez lângă magazin, frânele nu au reacționat. Am apăsat foarte tare pedala de frână, dar mașina nu s-a oprit. Am pus mașina în modul de parcare, dar tot nu s-a oprit și a continuat să devină din ce în ce mai rapidă; accelera de la sine. În câteva secunde a ajuns la peste 100 de kilometri pe oră.”

Domnul Zhan a spus că a căutat în mod constant un loc fără oameni sau trafic unde să poată aduce mașina în siguranță la oprire şi în tot acel timp nu a lăsat niciodată piciorul de pe pedala de frână.

De cealaltă parte Tesla, având acces la telemetria oricărei maşini pe care o produce, a susținut că jurnalele vehiculului au arătat că pedala de frână nu a fost aplicată în timpul incidentului, însă acceleratorul a fost apăsat în mare măsură în timpul deplasării.

Totodată, şi Tesla spune că în baza imaginilor video nu se vede ca stopurile să fi fost aprinse, ceea ce consideră că ar putea semnala că nu a avut loc nicio acțiune din partea șoferului în vârstă de 55 de ani pentru a opri vehiculul. 

Poliția din Guangdong va colabora cu o agenție terță pentru a evalua jurnalul de bord și filmările CCTV pentru a determina adevărul despre incident.

Vezi şi:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata