(video) Premieră la Chicago Auto Show: Noua KIA Cadenza facelift

Compania coreeană a introdus sedanul împrospătat KIA Cadenza pentru piața americană la Salonul Auto de la Chicago după mai mult de jumătate de an de la debutul în patrie. Actuala, a doua generație a modelului, a intrat pe piața de peste ocean în 2017.

Pe piața internă, modelul este vândut sub denumirea scurtă K7. La mijlocul anului trecut, automobilul a suferit un facelift generos, iar acum a sosit rândul berlinei dedicate pieței americane. Vânzările modelului au scăzut serios în ultimii doi ani: în timp ce în 2018, dealerii din Statele Unite au reușit să vândă cel puțin 4.507 de vehicule (-37.8%), în 2019 cifra a scăzut la 1.630 de unități (-63.8%), deşi nu este o ofertă deloc rea în segment, având un preţ de start de 33.100 de dolari.

Procedura de modificare a modelului Cadenza a mers pe aceleaşi etape după care s-a procedat în cazul lui K7. La exterior a primit noi faruri LED multi-lens, o nouă grilă de radiator mai impunătoare, noi stopuri conectate printr-o fâşie luminoasă întreruptă, o nouă capotă, un capac al portbagajului modificat şi evident bare de protecţie actualizate.

Acum standard sunt oferite jante cu design original de 18 inci, în timp ce opţional se poate opta pentru unele de 19 inci.

Spre deosebire de KIA K7, Cadenza nu are un panou de bord complet digital, ci unul cu două ceasuri analogice despărţite de un ecran de 4.2 inci. Comun însă le este noul sistem infotainment, operabil pe un ecran tactil de 12.3 în loc de 8 inci cât era anterior. Deflectoarele sistemului de climatizare sunt acum situate mai jos și au o formă diferită.

În plus, dezvoltatorii au reproiectat panoul de control a climatizării și au mai instalat un încărcător wireless de 10 W pentru smartphone-uri, un sistem de iluminare ambientală, trei porturi USB suplimentare, conectivitate Bluetooth multi-device, etc.

Două culori noi sunt disponibile pentru tapiţeria Nappa de pe scaune, iar standard devine tehnologia Smart Key cu funcţie de pornire a motorului de la distanţă.

Din nou, spre deosebire de K7, Cadenza va rămâne peste ocean cu același motor realizat complet din aluminiu: un V6 natural aspirat de 3.3 litri care produce 294 de CP şi 343 Nm de cuplu. Cutia de viteze la care este cuplat, cu levier diferit faţă de cel din K7, este una Sportmatic cu opt trepte. Tracţiunea este doar pe puntea din faţă.

Îmbunătățirile la capitolul izolare fonică se datorează instalării unor membrane încrucișate în sub-cadrul spate şi a unor anvelope mai silenţioase (numai în combinaţie cu jantele de 19 inci), care ajută la reducerea zgomotului rutier care intră în cabină. Supapele de șoc reproiectate reduc vibrațiile, iar amortizoarele spate mai mari îmbunătățesc reculul pe suprafeţele mai dure.

Lista de sisteme de asistenţă, incluse standard în suita Drive Wise, este compusă din: Forward Collision Warning, Forward Collision-Avoidance Assist with pedestrian/cyclist detection, Smart Cruise Control with Stop & Go, High Beam Assist, Lane Following Assist, Blind Spot Collision Avoidance Assist – Rear with Lane Change Assist, Highway Driving Assist, Navigation-based Smart Cruise Control şi Safe Exit Assist.

KIA va începe să vândă Cadenza în Statele Unite mai târziu în acest an. În același timp, sedanul pregătit pentru gama anului 2020 va fi disponibil doar în două nivele de echipare: Technology şi Limited, Premium fiind exclus (probabil din cauza lipsei cererii).

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

GALERIE FOTO
(sursă imagini salon: autoblog.com)

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/