(video) Premieră mondială: Noul Audi urbansphere concept – dezvoltat de la interior spre exterior

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Audi și-a dezvăluit prototipul Audi urbansphere, un model de perspectivă, dezvoltat sistematic de la interior, spre exterior. Designerii și inginerii au creat inițial modelul pentru utilizarea în traficul intens al mega-orașelor Chinei (urmând şi să fie prezentat la Salonul Auto de la Beijing, care a fost însă anulat din cauza unui nou val al pandemiei), dar conceptul este aplicabil fără rezerve în oricare dintre centrele metropolitane ale lumii.

Tocmai în zonele acestea urbane, în care spațiul personal este un bun rar, urbansphere oferă cel mai spațios interior oferit vreodată de un Audi. Automobilul coordonează în manieră inteligentă acest atribut cu tehnologiile și serviciile digitale adresate tuturor simțurilor, creând un nivel absolut inedit al experiențelor.

Pentru a crea un automobil care să satisfacă optim cerințele clienților din China, studiourile Audi din Beijing au colaborat îndeaproape cu studiourile din Ingolstadt, rezultatul constând în prototipul Audi urbansphere. De asemenea, potențialii clienți din China au putut acum participa pentru prima dată la procesul de dezvoltare, contribuind cu propriile lor dorințe și perspective la procesul de creație comună.

Caracteristici cheie:

  • Este al treilea prototip prezentat după Audi skysphere şi Audi grandsphere. Se vede de la prima privire că noutatea este cel mai mare model din familia prototipurilor sphere și chiar cel mai mare concept creat vreodată de Audi. Are o lungime de 5.51 metri, înălțime de 1.78 metri, lăţime de 2.01 metri şi un ampatament impunător de 3.4 metri.
    • Silueta fluidă a caroseriei dispune de forme și elemente de design tradiționale pentru modelele Audi. Acestea sunt combinate cu elemente noi, ce creează o compoziție nouă pentru grila Singleframe de la radiator, în combinație cu ochii digitali ai farurilor.
    • La aceste elemente se adaugă arcul amplu, cu design dinamic, al plafonului; praguri masive ce îmbracă bateria; roți mari cu jante de 24 inci cu spițe duble (inspirate de la conceptul iconic al anilor 90: Audi Avus), deosebit de ușoare și stabile, cu tehnologie preluată de la jantele funcționale folosite în motorsport și cu design inspirat din curentul Bauhaus, conform tradiției Audi.
    • Forma triunghiulară a caroseriei este accentuată și de parbrizul mare și puternic înclinat. În partea din față și în spate se fac remarcate suprafețele luminoase ample, ce accentuează decisiv designul, dar servesc și drept mijloc de comunicare.
  • În partea din față se face remarcată interpretarea inovatoare a grilei Singleframe a radiatorului, ce definește look-ul Audi caracteristic, luând forma unui octogon amplu. Deși la automobilele electrice, grila radiatorului și-a pierdut funcția tradițională de sursă de aer, rămâne totuși o semnătură inconfundabilă a mărcii.
    • Suprafețele luminoase digitale sunt integrate sub o vizieră transparentă ușor fumurie, ce acoperă o suprafață mare în partea din față a automobilului. Structura tridimensională a luminilor este dispusă în zone condensate dinamic și formate din pixeli. Muchiile de sus și de jos ale grilei Singleframe sunt în continuare fabricate din aluminiu, iar legăturile verticale sunt formate de LED-urile ce fac parte din suprafața luminoasă.
    • Întreaga suprafață a a grilei Singleframe devine o reală scenă, un fel de ecran numit Audi Light Canvas, ce poate fi utilizată pentru comunicare, cu efecte luminoase dinamice, ce semnalează clar informații celorlalți participanți la trafic, în vederea optimizării siguranței. Luminile de drum și cele de întâlnire sunt asigurate de segmentele luminoase din extremele laterale ale grilei Singleframe și de o suprafață matrix LED cu funcții similare în partea din spate.
    • Unitățile farurilor din stânga și dreapta grilei Singleframe sunt înguste, semănând cu ochii mijiți ai unei priviri concentrate. Aceste unități de iluminare digitale numite Audi Eyes sugerează emblema mărcii compusă din patru inele, mărind și izolând intersecția a două dintre inele pentru a forma o pupilă, creând astfel o semnătură luminoasă digitală inconfundabilă.
    • Suprafețele iluminate și, deci, expresia ochilor pot fi adaptate la situația curentă din trafic, la mediul înconjurător sau chiar la starea de spirit a pasagerilor. La luminile de zi, “privirea” poate fi focusată sau deschisă și irisul poate fi îngustat sau deschis.
    • Sprânceana creată digital poate funcționa în anumite situații, de asemenea, ca lumină de semnalizare dinamică. Datorită vizibilității extraordinare, aceasta transmite mesaje fără echivoc, în slujba siguranței.
  • Un accesoriu special, dedicat Chinei, este Audi Light Umbrella. O umbrelă cu iluminare integrată, pe care pasagerii o pot lua cu ei când ies din Audi urbansphere. Inspirată din designul umbrelelor tradiționale chinezești, acest însoțitor protector este o sursă multifuncțională de lumină și totodată o protecție la soare și intemperii. Pe interior umbrela este căptușită cu un material reflectorizant, astfel că întreaga suprafață devine o unitate de iluminare omogenă, ce nu incomodează prin reflecții orbitoare.
    • Audi Light Umbrella le asigură astfel utilizatorilor o mai bună iluminarea a drumului pe care pășesc și le conferă totodată o mai bună vizibilitate când trec drumul sau în alte situații periculoase, activând lumini intermitente ritmice în conul de lumină, cu ajutorul inteligenței artificiale și al unei tehnologii sofisticate pe bază de senzori.
    • De asemenea, Audi Light Umbrella își așază utilizatorul la propriu în cea mai bună lumină posibil, iluminându-i uniform fața pentru selfie-uri perfecte, oricând este nevoie.
  • Portierele din față și spate ale prototipului Audi urbansphere se deschid în sens opus, astfel că dispare montantul B. Drept urmare, imediat ce intră în automobil, pasagerilor li se deschide întregul univers interior.
    • Scaunele ce se rotesc spre exterior și covorul roșu proiectat pe sol, lângă automobil, transformă deja accesul în automobil într-o experiență specială, de confort premium.
    • Iar împreună cu spațiul la cap de 1.78 metri și suprafețele vitrate ample, aceste dimensiuni generează experiențe excepționale la interior, inclusiv din punctul de vedere al spațiului.
  • Interiorul modelului Audi urbansphere nu a fost supus limitărilor obișnuite impuse de necesitatea de a înghesui cât mai multe scaune posibil în habitaclu, cât mai mule compartimente de depozitare și elemente funcționale și nici nevoii de a integra elemente specifice condusului. În schimb, aici se acordă prioritate nevoii ocupanților de a beneficia de experiența spațiului amplu, ca factor distinctiv de confort.
    • Datorită opțiunilor proprii ale mărcii Audi, precum și a posibilităților de integrare a serviciilor altor furnizori, posibilitățile sunt practic nelimitate. Astfel, poate fi accesată o varietate largă de servicii pentru călătoria curentă, iar automobilul se ocupă și de aspectele cotidianului, aspecte ce ies din sfera călătoriei cu automobilul în sine, ca, de pildă, de rezervări pentru cină sau cumpărături online din automobil. 
    • Mai mult, conceptul Audi urbansphere preia pasagerii de acasă și găsește autonom locuri de parcare și încarcă autonom bateria.
    • Sunt, de asemenea, disponibile oferte personalizate de infotainment, precum integrarea serviciilor de streaming audio și video. Audi le va oferi clienților și beneficii exclusive, precum accesul la concerte, evenimente culturale și sportive, personalizat, în funcție de preferințele individuale ale fiecăruia.
  • Cele patru scaune individuale dispuse pe două rânduri de locuri le oferă pasagerilor confort de lux. Scaunele din spate în special oferă dimensiuni deosebit de generoase, plus numeroase opțiuni de ajustare și reglare. În modurile Relax și Entertain, spătarul poate fi lăsat în spate până la o înclinație de 60 de grade, cu suportul pentru picioare, de asemenea, extins. Cotierele centrale integrate pe părțile laterale ale scaunelor și cotierele din portiere creează senzația liniștitoare de siguranță.
    • Scaunele se adaptează, de asemenea, și în funcție de nevoile sociale ale pasagerilor. Astfel, pentru conversații, de pildă, scaunele pot fi rotite, pentru ca pasagerii să stea față în față.
    • În schimb, dacă un pasager își dorește intimitate, poate acoperi zona capului său cu un panou ce îl va despărți de cel ce stă alături. Panoul este montat pe partea din spate a scaunului.
    • Adițional, fiecare scaun are și zona sa proprie de sonorizare, grație difuzoarelor montate la nivelul tetierelor. De asemenea, pe partea din spate a spătarelor din față sunt montate și monitoare individuale.
    • Când însă pasagerii doresc să folosească împreună sistemul de infotainment, ei pot utiliza ecranul OLED mare și transparent, ce poate fi pivotat vertical din plafon, între cele două rânduri de scaune.
      • Folosind aceste ecran “de cinema”, ce se extinde pe întreaga lățime a interiorului, cei doi pasageri de pe locurile din spate pot participa împreună la o video-conferință, de pildă, sau pot urmări un film. Este posibilă chiar și divizarea ecranului, cu funcția split-screen.
      • Când nu este folosit ecranul, oferă o mai bună vizibilitate în față, având design transparent și respectiv vizibilitate în sus, prin plafonul vitrat, atunci când ecranul este pliat în sus.
  • Asemeni prototipului Audi grandsphere, și interiorul Audi urbansphere îmbină cursiv spațiul interior și arhitectura cu tehnologia digitală și materialele autentice, creând un tot unitar echilibrat. Liniile orizontale accentuează proporțiile orizontale ale automobilului. Interiorul deschis și amplu subliniază impresia de spațiu fără egal.
    • Volanul, pedalierul și bordul clasic pot fi ascunse pentru condusul autonom, ceea ce amplifică senzația de transparență și spațiu generos.
    • Suprafețele șezutului și spătarele celor două scaune cu centuri de siguranță integrate sunt separate vizual.
    • Între scaunele din spate ce în mod normal sunt blocate într-o poziție joasă, este integrată o consolă centrală ce poate fi ridicată și conține un dozator de apă și pahare, reprezentând încă o mărturie a standardelor premiu ridicate la care se ridică Audi urbansphere.
  • Audi urbansphere se califică și ca zonă de wellness, datorită inovațiilor digitale numeroase, ce au reieșit în urma colaborării cu clienții chinezi în etapa de dezvoltare. Un exemplu grăitor ar fi, de pildă, funcția de detectare a stresului.
    • Acest program adaptiv analizează starea pasagerilor, făcând uz de scanarea fețelor și analiza vocilor. În consecință, programul oferă sugestii personalizate adecvate pentru relaxare, de asemenea, pe baza unei aplicații pentru meditație, ce poate fi utilizată cu ajutorul ecranului personal și al zonei de sonorizare personale asigurate de tetiere.
  • La bordul prototipului Audi urbansphere, simplificarea a devenit principiu de design. Înainte de activarea funcțiilor pentru condus, la interior nu pot fi văzute nici instrumente rotunde și nici ecrane negre pentru display-urile virtuale.
    • În schimb, pasagerii vor găsi la bord un design clar structurat, calm, creat din materiale de cea mai ridicată calitate. Lemnul și lâna sunt folosite alături de materialele textile sintetice, pentru măști, scaune și mochetă. Toate sunt foarte plăcute la atingere, relevându-și calitatea superioară încă de la prima privire.
    • Tonurile blânde de bej și gri structurează interiorul pe orizontală. Pentru scaune a fost folosit un verde închis în tonuri pale, ce relaxează plăcut ochii. Culorile interiorului devin mai deschise de sus în jos și împreună cu lumina naturală ce pătrunde în habitaclu, creează un interior amplu și omogen.
  • Multe dintre materialele folosite la interiorul modelului Audi urbansphere, precum furnirul de carpen, provin din surse sustenabile, de la copaci special cultivați pentru furnir, de la care poate fi folosit întregul trunchi. În procesul de fabricare nu sunt folosite niciun fel de chimicale.
    • Capitonajul scaunelor este realizat din ECONYL®, o poliamidă reciclată. După ce și-a încheiat ciclul de utilizare în automobil, acest material poate fi reciclat apoi din nou, fără pierderi de calitate. Integrarea separată a diferitelor materiale în designul de ansamblu joacă, de asemenea, un rol foarte important pentru posibilitățile de reciclare, deoarece amestecarea lor ar reduce drastic posibilitatea de reciclare.
    • Materialul textil din viscoza fabricată din fibre de bambus a fost folosit pentru cotiere și în partea din spate a automobilului. Bambusul crește mai repede decât lemnul obișnuit, absoarbe un volum mare de carbon și nu are nevoie de ierbicide și pesticide pentru a crește.
  • Automobilul prinde viață la simpla atingere, ce activează mai multe display-uri și proiecții pe suprafețele din lemn de sub parbriz, ce pot surprinde ocupanții la prima vedere. În funcție de modul de conducere (manual cu volan sau autonom de nivel 4), suprafețele de proiecție se extind fie pe întreaga lățime a interiorului sau sunt segmentate separat pentru șofer și pasagerul din față, afișând la rezoluție ultra-ridicată toate informațiile necesare privind călătoria pe parcursul deplasării.
    • Adițional, sub suprafețele de proiecție este integrată o bară cu senzori ce permite trecerea rapidă între diferitele conținuturi, de exemplu pentru ascultarea de muzică sau navigație. Aici sunt afișate toate funcțiile și aplicațiile active în automobil. Iconițele luminează intermitent pentru diferitele meniuri.
    • Un element de control deosebit de inovator se găsește lângă portieră, pe capitonajul exterior: MMI touch response. Astfel, când șoferul ocupă o poziție activă la volan în partea din față a habitaclului, el poate folosi acest element de comandă pentru a selecta diferite meniuri cu funcții, cu ajutorul inelului rotativ și al butoanelor, precum și pentru a trece prin diferitele niveluri, operarea fiind extrem de facilă și intuitivă.
    • Chiar dacă scaunul este complet lăsat pe spate, pasagerii pot totuși utiliza această funcție confortabilă, datorită combinației funcțiilor de eye-tracking și control prin gesturi. În acest sens, un senzor îndreptat spre ochi detectează direcția vederii când se dorește folosirea unității de comandă. Pasagerul mai trebuie să facă doar gesturi cu mâna, similar gesturilor folosite la operare prin mijloace fizice, fără să fie nevoit să se întindă în față, el putând opera toate funcțiile, fără să fie necesar să atingă ceva.
    • Dar fie că este vorba de eye-tracking, comandă prin gesturi sau comandă vocală sau comenzi tactile, în toate modurile de operare este valabil un aspect esențial: Audi urbansphere se adaptează la fiecare utilizator și îi învață preferințele și funcțiile frecvent utilizate. Pe această bază, automobilul nu poate executa doar comenzi simple, rudimentare, ci îi poate, de asemenea, sugera utilizatorului propuneri personalizate.
    • Chiar și în cotierele de pe portiere sunt integrate panouri de control. Astfel, automobilul le oferă pasagerilor în toate situațiile și pozițiile suprafețe tactile invizibile, folosind un indicator optic pentru a semnala poziția. Totodată, în cotiere se găsesc ochelari VR pentru realitatea virtuală, ce pot fi folosiți în combinație cu opțiunile de infotainment, ca de pildă sistemul Holoride.
  • La baza maşinii este platforma PPE. Elementul său cheie este un modul pentru baterie situat între punți, care, ca la Audi grandsphere, stochează circa 120 kWh de energie. Folosind întreaga bază a automobilului, Audi a putut crea o arhitectură foarte subțire a bateriei. Mai mult, absența măștii transmisiei și a tunelului cardanic cresc spațiul și amplifică astfel confortul automobilelor electrice în general.
    • Două motoare electrice pot furniza o putere totală de 401 CP și un cuplu de 690 Nm. Formează şi un sistem de tracțiune integrală permanentă quattro, însă sistemul electronic de coordonare permite livrarea de cuplu când şi cât este necesar, iar în alte situaţii poate spori autonomia prin deconectarea motorului frontal.
    • Elementul central al sistemului de propulsie este tehnologia de încărcare de 800 V. Aceasta asigura posibilitatea de încărcare a bateriei în cel mai scurt timp posibil, cu maximum 270 kW la stațiile de încărcare rapidă. Astfel, ajung 10 minute pentru a încărca bateria la un nivel suficient pentru ca automobilul să poată să parcurgă apoi peste 300 de kilometri.
    • Bateria cu o capacitate de puţin peste 120 kWh poate fi încărcată de la 5 la 80% în sub 25 de minute. Astfel este posibilă o autonomie de până la 750 kilometri conform WLTP.
    • Roțile din față sunt legate printr-o punte cu cinci brațe, special optimizată pentru autovehiculele electrice. În spate este folosită o punte multi-link, realizată din aluminiu precum cea frontală.
    • Prototipul mai face uz de o direcţie pe puntea din spate şi suspensii pneumatice cu o singură cameră și cu amortizoare adaptive.

Dintre cele trei prototipuri sphere, acesta are probabil cele mai mari şanse de a se transforma într-un model de producţie.

Evenimentul de prezentare în reluare:

GALERIE VIDEO:

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise