(video) Premieră mondială: Noul BMW X1 facelift

După apariţia sa mai devreme în China, iată că a fost prezentat acum oficial. Cu un design extrovertit şi mai sportiv, noul BMW X1 facelift se prezintă la mijloc de carieră a generaţiei actuale şi adaugă un nou capitol la povestea de succes în derulare a modelului Sports Activity Vehicle. Noua actualizare a modelului face ca BMW X1 să fie şi mai dezirabil.

Alături de designul nou, nivelul ridicat de versatilitate şi o serie de dotări cu echipamente de ultimă oră fac noul model şi mai atractiv. Totodată, sub suprafaţă, motoare BMW TwinPower Turbo cu trei şi cu patru cilindri – puternice, dar şi eficiente – şi tracţiunea integrală inteligentă BMW xDrive sunt indicii ale plăcerii condusului disponibilă la cel mai nou X1.

Cea de-a doua generaţie BMW X1 s-a dovedit un real succes. Acum, actualizarea de model asigură faptul că modelul Sports Activity Vehicle de clasă compactă se va menţine pe o poziţie de vârf în piaţă.

Noul design al X1 este clar imediat, cele mai proeminente revizuiri regăsindu-se în faţă şi în spate. Fiecare variantă de model – de la BMW X1 de bază până la xLine, Sport Line şi M Sport – a primit o prezenţă vizuală independentă, adaptată precis la profilul său de caracter.

BMW X1 M Sport este o opţiune cu aspect foarte sportiv, graţie nu în ultimul rând suspensiei M Sport cu gardă la sol mai redusă, echipării BMW Individual High-gloss Shadow Line cu dotări extinse (se estimează ca să fie disponibilă din noiembrie 2019) şi pachetului M Aerodynamics.

Noul BMW X1 emană o aură impunătoare, mai dominantă, în partea frontală, în special. Aici, o grilă BMW mai largă, cu “rinichii” care acum se unesc în centru, este combinată cu noile faruri LED adaptive, care includ o iconografie luminoasă mai accentuată, şi cu bara cu proiectoare de ceaţă LED integrate şi prize de aer mai mari. Şi partea spate a X1 găzduieşte noi dotări stilistice, de exemplu noua încrustație în bara de protecţie, în culoarea caroseriei. Această dotare nouă este inclusă standard şi conferă părţii spate a BMW X1 un sentiment şi de calitate.

Un alt punct de atracţie poate fi găsit pe oglinda retrovizoare de pe partea conducătorului, care proiectează, cu LED-uri în două tonuri, imaginea “X1” atunci când maşina este deblocată. Acest element de design face accesul în BMW X1 mai simplu în zone cu lumină scăzută.

Atractiv şi nou, designul X1 este îmbunătăţit suplimentar de trei noi culori pentru caroserie – Jucaro Beige metalizat, Misano Blue metalizat (exclusiv pentru modelul M Sport) şi BMW Individual Storm Bay metalizat, alături de patru modele noi de jante.

La momentul lansării, din vara anului curent, toate motoarele pe benzină şi diesel vor îndeplini standardul de emisii EU6d-temp. Unităţile BMW X1 sDrive16d şi BMW X1 xDrive25d îndeplinesc deja normele EU6d. Puterea generată de motoarele cu trei şi cu patru cilindri – sportive şi eficiente – este transferată prin intermediul tracţiuni integrale inteligente BMW xDrive sau printr-o configuraţie cu tracţiune faţă de ultimă oră.

BMW X1 sDrive16d – disponibil fie cu cutie de viteze manuală, cu şase trepte, fie cu transmisie cu dublu ambreiaj şi cu şapte trepte – este foarte eficient. În versiune cu transmisie manuală, consumul mediu mixt al modelului de 116 CP este de numai 4.4-4.1 l/100 km, în timp ce emisiile CO2 sunt de 116-107 g/km. Dacă se comandă transmisia cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte, datele sunt 4.4-4.2 l/100 km, respectiv de 116-109 g/km.

Trecând la performanţe sportive, BMW X1 xDrive25d dezvoltă o putere maximă de 231 CP şi un cuplu de 450 Nm. Indiferent de situaţie, xDrive25d radiază plăcerea condusului caracteristică BMW. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 6.6 secunde.

Iar BMW X1 xDrive25i este unul dintre cele mai performante modele din gamă în ceea ce priveşte dinamica. Motorul de 231 CP este combinat cu o transmisie Steptronic precisă, cu opt trepte. BMW X1 xDrive25i sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 6.5 secunde. Consumul mediu mixt este de 6.8-6.3 l/100 km, iar emisiile CO2 combinate sunt de 155-144 g/km.

Portofoliul BMW X1 actualizat cuprinde acum 16 combinaţii motor/transmisie, asigurând faptul că toţi clienţii au o varietate de posibilităţi din care să aleagă. Vezi detalii despre motorizări în documentele ataşate spre final de articol.

Tehnologia suspensiei de la BMW X1 oferă toate modelele cu agilitatea cu care sunt obişnuiţi clienţii, livrează comportament controlabil cu precizie şi conferă automobilului o dinamică generală sublimă. Sistemul inteligent de tracţiune integrală xDrive disponibil pentru multe dintre modelele din gamă împarte cuplul între puntea faţă şi cea spate în funcţie de situaţia de moment. Rezultatul este o combinaţie de tracţiune superioară, stabilitate direcţională excelentă şi elan dinamic în toate condiţiile meteo şi de drum.

Eficienţa impresionantă a versiunilor pe benzină şi diesel oferite pentru noul BMW X1 deschid apetitul pentru apariţia primului BMW X1 cu sistem de propulsie plug-in hybrid. Debutul de anul viitor al noului model va face ca BMW să-şi extindă din nou portofoliul de automobile electrificate. BMW X1 xDrive25e – intră în producţie în martie 2020 – este echipat cu a patra generaţie a tehnologiei de baterii BMW, care oferă acumulatorului o capacitate brută de 9.7 kWh. În consecinţă, BMW X1 plug-in-hybrid poate acoperi peste 50 km în regim pur electric!

Aşadar calităţile de condus ale modelului BMW X1 pe şosea sunt extrem de convingătoare – iar acelaşi lucru este valabil şi pentru versatilitatea interiorului. Tehnologia avansată îşi uneşte forţele cu niveluri generoase de spaţiu şi nenumărate soluţii inteligente şi funcţionale.

Standardele de calitate ridicată ale BMW X1 sunt evidente, de exemplu, la noile cusături contrastante din panoul de instrumente, care este negru pe secţiunea superioară şi adoptă culoarea tapiţeriei interiorului în partea inferioară. Cusăturile contrastante sunt disponibile pentru modelele xLine, Sport Line şi M Sport. La aceste variante ale X1, covoraşele de podea capătă o muchie colorată şi cusături contrastante pentru muchie. De asemenea, BMW X1 poate fi comandat şi cu una dintre cele trei variante noi de tapiţerie.

Vezi la finalul galeriei de imagini cum arată SUV-ul în echipare Advantage, xLine, Sport Line şi M Sport.

Unul dintre punctele de atracţie ale interiorului BMW X1 este display-ul central. Ecranul de 6.5 inci, montat central, este inclus standard în echipare. Dacă este comandat sistem de navigaţie, în cadrul pachetului vin fie monitorul de 8.8 inci, fie noul display tactil de 10.25 inci, care poate fi operat cu ajutorul controlerului BMW iDrive, prin comenzi vocale sau direct cu degetul.

Display-ul central reprezintă platforma ideală pe care poţi explora oferta foarte bogată de infotainment a BMW X1 sau poţi accesa serviciile digitale de la BMW ConnectedDrive. Cele mai noi versiuni ale acestora sunt disponibile ca opţiune la BMW X1.

Versatilitatea remarcabilă a BMW X1 nu este limitată doar la chestiuni digitale; şi interiorul poate fi adaptat la cerinţele individuale. De exemplu, scaunele spate pot fi rabatate în trei secţiuni (40:20:40) şi, ca opţiune, pot culisa înainte cu până la 13 cm. Opţiuni precum operarea automată a hayonului şi Comfort Access – care se combină pentru a permite deschiderea şi închiderea hands-free a hayonului – ridică nivelurile de efort la un nou nivel.

Lansarea pe piaţă şi a vânzărilor modelului actualizat urmează peste câteva săptămâni.

Caracteristici motorizări:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab
Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/