(video) Premieră: Noul Jeep Wrangler Rubicon 392 este cel mai capabil Wrangler de până acum

Jeep Wrangler Rubicon 392 Concept a devenit oficial model de serie! Modelul cu motor HEMI de 6.4 litri şi cu opt cilindri este numit cel mai capabil Wrangler construit vreodată!

Caracteristici cheie:

  • Se speculează că decizia finală de a-l lansa a fost făcută după premiera noului Ford Bronco, model care este principalul concurent al lui Wrangler. Ford nu intenționează să producă deocamdată un Bronco cu un motor cu opt cilindri, astfel încât cei de la Jeep au decis să ocupe o nișă în care concurenții încă nu au ajuns.
  • Noul Wrangler Rubicon 392 (indicele indică volumul motorului în centimetri cubi) nu diferă aproape cu nimic de concept, dar producătorul a pregătit o serie de surprize. Puterea motorului HEMI V8 de 6.4 litri a crescut de la 456 CP și 610 Nm la 477 CP și 637 Nm. Acesta este cuplat la o transmisie automată în opt trepte, prin care, pentru prima dată în istoria Wrangler, sunt montate și padele de schimbare manuală a treptelor în spatele volanului!
  • Modelul poate accelera de pe loc și până la 97 de km/h în 4.5 secunde. Mai mult, compania ne spune și în cât timp poate parcurge primii 402 metri cu pornire de pe loc / 13 secunde.
  • Împreună cu motorul mai puternic a crescut și garda la sol cu 50 de mm, iar roțile cu anvelope de off-road şi jante de 17 inci măsoară în diagonală tocmai 33 de inci (838 mm)!
  • Şasiul cadru, suspensia, frânele și punţile Dana 44 au fost ranforsate pe acest model, astfel încât poate trece fără probleme vaduri de apă cu o adâncime de 825 mm!
  • Sistemul de tracțiune integrală cu un ambreiaj multi-disc interaxial a păstrat un demultiplicator (cu un raport de transmisie de 2.72:1), iar sistemul de admisie a aerului a fost special conceput, astfel încât, chiar și atunci când murdăria ar intra în priza de aer din capotă, motorul va continua să funcționeze la rotaţii mari.
  • Apropo, capota cu această priză de aer, sub care se află motorul HEMI, este una din caracteristicile prin care modelul va putea fi recunoscut mai uşor. De asemenea, noul Wrangler Rubicon 392 poate fi identificat prin roțile speciale, paleta extinsă de culori pentru caroserie ale corpului și, desigur, prin embleme. Grila a fost, de asemenea, modificată pentru a răci motorul mai bine.
  • În cabină se va putea găsi un tablou de bord modificat, reflectând capacitățile SUV-ului cu motor V8, iar pe spătarele scaunelor se vor găsi broderii cu denumirea versiunii.

Prețul modelului încă nu a fost anunțat, dar este clar că noul Wrangler Rubicon 392 va fi cel mai scump din familie. La mai puţin de 60.000 de dolari nici să nu vă aşteptaţi. În SUA vânzările vor demara din 2021.

Specificaţii tehnice complete:

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Evenimentul de prezentare în reluare:

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/