(video) Premieră: Noul Nissan Patrol facelift! Cum s-a schimbat SUV-ul uriaş
Premieră în această după amiază în Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Compania Nissan a prezentat noul Patrol facelift, model pregătit pentru gama anului 2020, la aproape patru ani de la introducerea primului facelift de fapt şi la aproape 10 ani de la introducerea noii generaţii Y62 în 2010!
Amintim că SUV-ul se vinde prin Europa, Orientul Mijlociu şi alte regiuni sub această denumire, în timp ce în SUA se numeşte Armada, iar marca Infiniti care este proprietate a grupului Nissan îl foloseşte drept bază pentru modelul său QX80.
Din 1951 şi până în prezent toate aceste modele au format o cifră de vânzări globală de circa 1.9 milioane de exemplare.
Ce s-a schimbat odată cu această actualizare? SUV-ul, care reprezintă modelul de top din linia de maşini 4×4 a companiei, s-a ales cu o grilă de radiator nouă, în stilul corporativ V-motion, noi faruri LED de tip bumerang, o nouă capotă, noi aripi frontale chiar, noi stopuri full LED (cu indicatoare de direcţie secvenţiale) care sunt interconectate cu o inserţie cromată ce conţine şi denumirea modelului, acestea din urmă fiind introduse în premieră pe un produs de serie Nissan. Toate pe lângă nişte bare de protecţie reproiectate.
În interior, marea noutate este un volan nou, un nou panou de bord cu un ecran color mai mare între cele două ceasuri analogice, o nouă oglindă retrovizoare interioară cu funcţie de afişare a imaginilor de pe o cameră video spate, un al doilea ecran pe centrul consolei centrale care este menit să înlocuiască multitudinea de butoane care existau anterior, un nou levier al cutiei de viteze automate, dar şi noi, deja două, controllere rotative pe tunelul central.
Se mai menţionează că noua consolă centrală încorporează două ecrane care suportă interfeţele Apple CarPlay şi Android Auto pentru ca pasagerii să fie mereu conectaţi (de fapt cel superior e doar pentru multimedia şi navigaţie, în timp ce al doilea este pentru controlul funcţiilor principale ale maşinii).
A crescut şi calitatea materialelor folosite, iar primele imagini disponibile ne arată o nouă tapiţerie din piele matlasată şi cusută sub formă de romburi, dar şi volanul nou cu cusături aplicate manual. Nişte scaune cu funcţii de control a climatizării şi reglabile electric pentru suport lombar sunt disponibile opţional.
Nissan ne mai comunică despre o reducere semnificativă a zgomotului și a vibrațiilor care au dus la crearea unei cabine mai silențioase și mai plăcute. Iar sistemele de răcire şi de distribuție a debitului de aer au fost optimizate pentru a răcori mai rapid habitaclul, ceea ce constituie o necesitate în ţări cu o climă fierbinte.
Noul Patrol facelift se remarcă, de asemenea, pentru suita sa extinsă de tehnologii avansate de siguranță și asistenţă. În plus față de tehnologiile Nissan Intelligent Mobility deja disponibile, SUV-ul actualizat vine cu un sistem inteligent de frânare de urgență cu detectare de pietoni și cu sistem inteligent de avertizare în caz de coliziuni frontale.
În Orientul Mijlociu, performanţa SUV-ului este asigurată de cele mai puternice motoare V6 și V8 din segment. Cel de bază are un volum de 4.0 litri şi produce 275 de cai putere și 394 Nm de cuplu. Imensul V8 de 5.6 litri pune la dispoziţie 400 de cai putere și 560 Nm de cuplu.
Un sistem de tracţiune integrală standard All-Mode 4X4 cu un comutator al regimurilor de control a tracţiunii îi va permite șoferului să facă față diferitelor condiții de drum și off-road. În particular pentru modelul cu motor V8 este disponibil un sistem anti ruliu HBMC (Hydraulic Body Motion Control), care asigură o plimbare mai confortabilă, datorită suspensiei îmbunătățite și nivelului redus de vibraţii.
Noul Patrol Nissan facelift va fi scos la vânzare în Orientul Mijlociu deja din această lună.
Cmentariile sunt închise