(video) Premieră: Unicul Bugatti Chiron Profilée va fi vândut celui mai darnic locuitor al planetei

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Bugatti prezintă Chiron Profilée – un membru unic în gama Chiron, conceput ca o interpretare mai puțin radicală a Pur Sport, dar unic prin caracter, design și detalii. Licitația Profilée de la Paris din 1 februarie 2023 va fi singura oportunitate de a achiziționa una dintre ultimele creații cu motor W16 direct de la Atelierul din Molsheim.

Odată cu dezvăluirea lui Chiron Pur Sport în 2020, lumii i s-a arătat cea mai extremă personalitate a familiei Chiron de până acum. Cu o aripă spate fixă de 1.9 metri lăţime, rapoarte de transmisie scurtate, jante din magneziu și o serie de alte inovații, Pur Sport a fost proiectat pentru viraje.

S-a epuizat rapid, dar unii clienți au întrebat dacă ar putea fi realizat un model Chiron care să integreze aspecte ale caracterului său, păstrând în același timp eleganța atemporală a modelelor precum Chiron sau Chiron Sport. Şi aşa s-a născut Profilée, care trebuia să existe în 30 de exemplare.

„Luând în considerare în serios dorințele clienților de a explora o versiune mai puțin radicală a Pur Sport, am început cu designul și dezvoltarea lui Chiron Profilée în toamna anului 2020. Până când am văzut modelul pre-serie ieșit din producție, toate sloturile pentru Chiron fusese deja alocate (500). Dar știam că ceea ce am creat era prea frumos pentru a fi ascuns. Este – în toate sensurile – o piesă unică în istoria Bugatti și un adevărat obiect de colecție. Și am vrut să dăm o șansă corectă oricărui adept al mărcii Bugatti de a achiziționa această mașină unică, așa că am decis să colaborăm cu RM Sotheby’s pentru a o licita.”

Christophe Piochon, Președintele Bugatti Automobiles

Se întâmplă rar ca producătorii auto să-şi petreacă timpul și efortul pentru a aduce o mașină la specificațiile complete de producție atunci când știu că doar una poate fi produsă vreodată. Dar Profilée a fost complet dezvoltat, testat și a trecut fiecare dintre standardele de înaltă calitate pe care Bugatti le aplică tuturor mașinilor sale, permițându-i să obțină un singur tip de omologare pentru Europa!

Profilée este are un design unic, cu o coadă fixă ​​în spate, care îndeplinește două funcții cruciale. În primul rând, asigură stabilitate și control până la viteza maximă de 380 km/h prin creșterea forței de apăsare pe puntea din spate, iar în al doilea rând utilizează presiune negativă pentru a aspira aerul cald din compartimentul motorului prin două tuneluri interioare din aripa de carbon la temperaturi ridicate. Aerul curge atât peste partea superioară a aripii pentru a genera forța aerodinamică, dar și sub aripă pentru a extrage aer din compartimentul motor.

„Având în vedere dorințele clientului, am încorporat o coadă elegantă, fixă, care este optimizată atât aerodinamic, cât și termodinamic pentru performanța incomparabilă disponibilă proprietarului Chiron Profilée, păstrând în același timp forma grațioasă și atemporală a Chiron-ului original. Numele Profilée se inspiră din una dintre primele creații ale lui Jean Bugatti – Type 46, care a purtat la fel un element similar în spate.”

Frank Heyl, director adjunct de design la Bugatti Automobiles

În partea din față a acestei mașini super sport unice, Profilée a fost dotată cu prize de aer mai largi și o grilă Bugatti în formă de potcoavă mărită pentru a ajuta la difuzarea unei cantități mai mare de aer de răcire în radiatoare. Un splitter frontal revizuit funcționează în tandem cu un dedesubt sculptat pentru a crește și mai mult forța aerodinamică și a maximiza fluxul de aer. Ca și în cazul oricărui Bugatti, stăpânirea fluxului de aer atât pentru răcire, cât și pentru reducerea rezistenței aerodinamice și a forței de apăsare, este fundamentală pentru a oferi performanța extraordinară care a devenit un semn distinctiv al mașinilor moderne Bugatti.

În caracter, Profilée menține o mare parte din puritatea lui Pur Sport – conceput pentru aderență laterală și accelerație maximă. Este propulsat de acelaşi W16 cu 1.500 CP şi cu rapoarte de transmisie cu 15% mai scurte decât are Chiron Sport. Poate accelera de la 0 la 100 km/h în 2.3 secunde, până la 200 km/h în 5.5 secunde, iar până la 300 km/h în 12.4 secunde. Are o viteză maximă de 380 km/h în comparație cu 350 km/h a lui Chiron Pur Sport.

Reglajul șasiului include o modificare a unghiurilor camber ale tuturor roţilor și arcuri de suspensie ranforsate. Arcurile sunt cu 10% mai rigide în comparație cu ale lui Chiron Sport, iar roţile de pe puntea din spate au un unghi camber negativ cu 50% mai mare (sunt înclinate spre interiorul maşinii), ceea ce oferă o aderență mai bună în viraje, fără a pierde confortul la conducere. Setări noi au fost implementate şi în sistemul de direcţie.

Profilée este prezentat într-o culoare primară Argent Atlantique, dezvoltată exclusiv pentru această mașină. Niciun alt model Chiron nu a fost configurat în această nuanță! Partea inferioară este finisată cu fibră de carbon expusă, colorată în Bleu Royal Carbon. Jantele sunt – din nou – unice, special concepute, fabricate și testate pentru Profilée și finisate într-o nuanță Le Patron, creată pentru a se potrivi cu nuanța de carbon din jumătatea inferioară a caroseriei. Elementele din aluminiu lustruit reflectă faimoasa formă a grilei potcoave Bugatti.

De cealaltă parte, interiorul modelului este familiar proprietarilor de Chiron, finisat manual la Atelierul Bugatti din Molsheim. Desenat în jurul materialelor autentice și de înaltă calitate, precum pielea, carbonul sau aluminiul solid, fiecare componentă este prelucrată și rafinată manual ore întregi. Designul în sine urmează o filozofie a minimalismului definit, reducând fiecare componentă la cea mai simplă și frumoasă formă.

Cu toate acestea, Profilée devine primul Chiron care a primit un finisaj din piele împletită, aplicată pe tabloul de bord, panourile ușilor și consola centrală. În total, exact 2.665 de metri de benzi din piele au fost folosiți pentru a crea acest finisaj complex și frumos! Printre altele, mai dispune de scaune confort finisate în Gris Rafale și piele Deep Blue, având modelul de matlasare „air parade”. Un cadru anodizat negru în consola centrală prezintă semnătura Profilée – o ultimă atingere unică aplicată acestei creații speciale.

Bugatti Chiron Profilée va fi licitat de RM Sotheby’s pe 1 februarie, un procent din încasări fiind destinate unor cauze caritabile. Are deja un parcurs de doar 396 km de testare la momentul catalogării, fiind supusă verificărilor finale de inspecție a calității pe care le primesc toate noile mașini super sport Bugatti înainte de a părăsi fabrica.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/