(video) Primul accident rutier public cu noul Chevrolet Corvette, la nici o lună de la premieră

Imagini cu primul accident rutier cu implicarea noului Chevrolet Corvette C8, automobil care încă nu a fost lansat pe piaţă, au apărut în spaţiul online. La prima vedere impactul a fost destul de dur, iar urmările au fost destul de serioase.

https://youtu.be/jTcjSyujMU8

Vezi şi: (foto) Primul accident cu un Mercedes-AMG GT 63 S 4MATIC+. A doborât şi a rupt un copac

Până în prezent, informaţii cu privire la accident sunt foarte puţine, însă putem vedea că accidentul a implicat cel puțin două mașini: un pick-up Ford de culoare roşie şi un SUV Chevrolet Equinox de culoare argintie. De la primul a fost smulsă bara de protecţie frontală, iar a doua maşină a fost avariată grav în partea posterioară şi chiar a rămas fără o roată.

Totuşi, cel mai grav a fost avariat noul automobil sport, în partea frontală stânga. Aceasta are ruptă panoul frontal, bara de protecţie îi este sever deformată, unul dintre faruri îi este distrus. Încă o dovadă a impactului puternic este că toate pernele de aer au fost acţionate.

Din fericire pentru viitorii proprietari, se cunoaşte că exemplarul implicat în accident este unul dintre prototipurile pre-serie şi nu maşina unui client. Potrivit martorilor oculari nimeni nu a avut de suferit, doar automobilele fiind deteriorate.

Vezi şi: (video) Primul accident cu „limuzina lui Putin”

Cmentariile sunt închise