(video) Primul Volvo cu portbagaj şi sub capotă! Prin ce se va deosebi un XC40 electric de unul obişnuit
Uneori ceea ce este mai puțin în realitate se dovedeşte a fi mai mult. Viitorul XC40 electric pe baterii, anunţat ca primul automobil complet electric al Volvo Cars, demonstrează că modelele mărcii suedeze pot fi realizate mai bine prin a da la o parte anumite lucruri.
Progresul pe care ni-l arată în prezent mașinile electrice constituie cea mai mare schimbare din istoria automobilului. Pentru prima dată în peste un secol, mașinile se pot deplasa fără motoare care să consume combustibili fosili, în genere fără să aibă unul sub capotă, dar în schimb o baterie în podea, lucruri care schimbă din temelii ceea ce ştiam că înseamnă o maşină.
De asemenea, prezenţa unui astfel de sistem de propulsie înseamnă că nu mai este nevoie de un sistem de evacuare a gazelor de eşapament sau o grilă cât mai mare şi funcţională pentru o răcire eficientă, în timp ce îndepărtarea unui motor cu combustie de sub capotă creează o cameră suplimentară (30 de litri pe noua versiune XC40) pentru şi mai mult spațiu de depozitare.
Toate acestea se vor găsi şi pe noul XC40 electric, care urmează a fi prezentat exact peste două săptămâni.
“Rădăcinile designului scandinav se bazează pe claritatea vizuală și pe reducerea elementului. XC40 este un bun exemplu. Designul său îndrăzneț, ușor de recunoscut, este acum chiar mai elegant și mai modern în versiunea electrică. Fără a fi nevoie de o grilă am creat o față chiar mai curată și mai modernă, în timp ce lipsa de țevi de eșapament face același lucru în partea-i posterioară. Aceasta este abordarea pe care o vom explora tot mai mult pe măsură ce ne continuăm drumeţia pe calea electrificării”, a spus designerul-şef Volvo Cars, Robin Page.
Un unic panou care va acoperi grila frontală a noului model, vopsit în culoarea caroseriei, care creează o identitate vizuală distinctă pe partea din față a mașinii, a devenit posibil de implementat prin faptul că o mașină electrică are nevoie de un flux de aer mai redus în scopuri de răcire. Noua “grilă de radiator” a făcut loc sau va cuprinde în loc de componentele tradiţionale tot pachetul de senzori care sunt parte a noii platforme Advanced Driver Assistance Systems (ADAS).
Caroseria unui XC40 electric va putea fi vopsită în una din cele opt culori disponibile, inclusiv în noua Sage Green metallic. Un acoperiş de culoare neagră contrastantă va fi oferit standard. Linia de jante va conţine două modele noi de 19 şi 20 de inci pentru mai multă personalizare.
În interior, viitorii proprietari de XC40 electric vor fi întâmpinaţi de un panou de bord digital cu o nouă interfaţă, conceput special pentru mașinile electrice. Ecranul şi afişajele de pe el îi vor ține la curent pe şoferi cu informații relevante, cum ar fi starea bateriei. Pe de altă parte, un interior design package va pune la dispoziţie detalii stilistice sportive precum şi covoraşe confecţionate din materiale reciclabile.
Noul XC40 electric, previzualizat pentru prima dată prin conceptul electric 40.1 din 2016, este de asemenea un exemplu de inginerie inteligentă. Bazat pe platforma CMA, care a fost proiectată de la bun început pentru a putea fi electrificată în viitor, setul de acumulatori al acestui SUV compact este integrat în podea fără a afecta spațiul interior.
Aceasta înseamnă că bogăția de spațiu de depozitare adecvat și funcțional în jurul cabinei rămâne una dintre atracțiile majore ale XC40. O nouă abordare ingenioasă și radicală a designului interior le va oferi utilizatorilor, printre altele, spațiu de stocare mai funcțional în uși și sub scaune, un cârlig pliabil pentru sacoşe mici și un coș compact pentru deşeuri în consola din tunelul central.
Staţi aproape! Volvo Cars va mai dezvălui informaţii interesante despre primul său electromobil până în ziua premierei.
Cmentariile sunt închise