(video) Subaru şi-a anunţat planurile de viitor şi a arătat macheta primului său SUV electric

Subaru și-a făcut public acum câteva ore, în cadrul unui eveniment dedicat organizat în Japonia, planul de electrificare a gamei sale de modele. Cel mai important anunţ făcut este că primul electromobil de serie va fi introdus orientativ în 2021 şi acesta va fi un crossover din segmentul C.

Deocamdată o machetă a acestui model a fost arătată preliminar atât prin nişte schiţe, cât şi în realitate.

Aparent, compania pregătește un nou design corporativ care va fi dedicat doar pentru vehiculele sale electrice, asta deoarece acest SUV-machetă nu are prea multe în comun cu stilul modelelor actuale Subaru.

Varianta-i de serie va sta pe platfroma e-TNGA, care este dezvoltată în comun cu cei de la Toyota. Amintim pe scurt că arhitectura prevede module motorizate unificate și va permite proiectarea de mașini cu tracțiune față, spate sau integrală.

Fără doar şi poate, primul electromobil al mărcii nipone va avea sistem de tracțiune integrală, deci minim două motoare electrice în palmares.

Şi dezvoltarea liniei de maşini hibride este prevăzută în planul proaspăt anunţat. Acum, arsenalul Subaru dispune de două sisteme hibride: e-Boxer pentru modelele XV și Forester pentru piaţa din Japonia și Europa, care presupune prezenţa unui motor electric cu putere redusă (14 CP), încorporat în variator, în timp ce unitatea de propulsie StarDrive pentru modelul american plug-in hybrid Crosstrek are un motor electric în toată regula (120 CP) instalat după variator.

Însă în jurul anului 2023, Subaru va lansa așa-numitul Strong Hybrid – o unitate de propulsie hibridă cu drepturi depline care va funcţiona pe baza transmisiei THS (Toyota Hybrid System). Variatorul electromecanic va fi adaptat pentru instalarea și funcționarea în configuraţie longitudinală alături de motoarele boxer ale Subaru.

În plus, producătorul va păstra şi sistemul de tracţiune integrală “mecanică” cu un ambreiaj prin care va putea fi conectată puntea cu roţi spate, cel mai probabil pentru a păstra preţul automobilelor la un nivel competitiv. Pentru comparaţie, pe majoritatea modelelor hibride Toyota şi Lexus este instalat mai nou un motor electric separat pe puntea din spate.

Conform planului Subaru, până în anul 2030, 40% din autoturismele Subaru produse la nivel global vor fi hibride și electrice, iar după alți doi sau trei ani vor începe să fie electrificate absolut toate modelele din gamă care sunt vândute global.

Obiectivul pe termen lung al companiei este de a reduce emisiile de CO2 ale maşinilor sale cu 90% până în 2050 (comparativ cu 2010). Totuşi nu s-a anunţat despre respingerea completă a motoarelor cu ardere internă, ceea ce înseamnă că pentru unele regiuni ale lumii vor fi produse în continuare automobile “obişnuite”.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/08/Plan-Subaru-2020.pdf”]

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise