in , ,

(video) Tesla Model Y poate trece cu brio testul elanului la o viteză de 83 km/h

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo ;)

Colegii spanioli de la km77 au testat modelul electric Tesla Model Y în proba elanului şi au rămas de-a dreptul impresionați. Jurnaliștii au lăudat stabilitatea vehiculului și ușurința parcurgerii virajelor la volanul său. Producătorul american a reglat perfect suspensia și sistemul electronic de stabilizare.

Tesla Model Y este construită pe aceeași platformă ca și modelul mai compact și mai ușor – Model 3. Datorită centrului de greutate crescut și a greutății mai mari, crossoverul electric ar fi trebuit să demonstreze rezultate mai slabe, însă diferenţele dintre cele două au fost în limita erorii în acest test.

În cea mai bună tentativă, Model Y a parcurs secţiunea fără să lovească niciun con cu o viteză de 83 km/h! Mașina de teste purta anvelope Michelin Pilot EV 255/40 R20 101W XL. Tesla Model 3 la fel a parcurs traseul improvizat cu viteza de 83 km/h, ceea ce constituie deocamdată un record şi este cu mult peste cea ideală, optimă, stabilită la 77 km/h.

La o viteză de 84 km/h, Model Y a trecut lovind doar un singur con, însă această încercare nu a fost luată deja în considerare.

Drept urmare, mașina electrică americană a devenit unul dintre campionii în termeni de viteză maximă în parcurgerea testului elanului. Doar Tesla Model 3 și modelul Ford Focus de ultimă generație au prezentat până în acum rezultate la fel de impresionante în cadrul testelor redacţiei spaniole, care sunt efectuate deja de ani de zile şi cu cele mai diverse maşini.