(video) Toyota pregăteşte introducerea primului val de vehicule electrice, însă deocamdată acasă

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Până în prezent compania Toyota nu s-a lăsat ademenită în a lansat în masă vehicule electrice, preferând mai mult cele hibride şi cu pile de combustie pe bază de hidrogen. Însă din acest an totul s-a schimbat! A venit timpul pentru măsuri radicale!

În vara acestui an a fost anunțat un plan la scară largă de ofensivă pe frontul electric, care prevede dezvoltarea a mai multor vehicule cu baterii de diferite clase, inclusiv crossovere şi SUV-uri. Însă primele nu vor fi acestea din urmă.

Prima etapă de electrificare Toyota a ales să o facă printr-o serie de vehicule care vor oferi mobilitate mai ales pentru populația în vârstă a Japoniei. Aceste mașini pe baterii vor fi arătate public peste câteva zile la Salonul Auto de la Tokyo.

Un loc central pe standul său va fi ocupat de noul Toyota Ultra-compact BEV (Battery Electric Vehicle), un micro car cu patru roţi şi un interior cu două locuri, gata pentru a intra în producţia de serie.

Modelul este dotat cu o pereche de scaune simple, secțiuni de sticlă laterale ce pot fi deschise manual și un număr minim de echipamente. Interesant mai este că ecranul sistemului multimedia şi panoul de bord au fost schimbate cu locurile.

Dintre caracteristicile tehnico-dinamice, Toyota dezvăluie că acest model deocamdată fără o denumire va putea rula cu maxim 60 de km/h, va avea o autonomie de 100 de km şi va putea fi încărcat de la o priză obişnuită în cinci ore. Un avantaj îl mai numeşte manevrabilitatea excelentă. Startul producţiei îi este programat spre sfârşitul lui 2020.

A doua mașină este numită temporar Ultra-compact BEV Concept Model for Business. Are aceleași dimensiuni ca şi vehiculul despre care v-am spus anterior, dar menirea sa este cu totul alta. Acesta este un birou mobil cu un singur loc pentru o singură persoană, dedicat pentru angajaţii care călătoresc mult.

În mașină se poate organiza un loc de muncă în toată regula, poate fi luată o pauză de odihnă sau chiar de masă, ori se poate şi dormi. Automobil electric nu are un volan tradiţional şi cel mai probabil se conduce autonom, dar mai multe detalii nu se oferă pentru că este doar un vehicul conceptual fără o anumită dată de start a producţiei în serie.

Ulterior, Toyota anunţă că în 2021 va începe să scoată pe piaţă mai multe mijloace de mobilitate personală: un scuter cu trei roți electrice, un scuter similar dar cu scaun şi un util vehicul care se poate conecta la scaunul cu rotile a unei persoane cu dizabilităţi şi îl poate trage.

Toyota mai spune că deja s-a înţeles cu o sută de companii japoneze (inclusiv cele de stat), gata să participe la experiment pentru a introduce astfel de vehicule electrice. În același timp, compania pregătește un program de reciclare sau refolosire a bateriilor de pe electromobile (de exemplu, pentru stocarea de energie în condiţii casnice).

Caracteristicile vehiculelor:

Vezi şi alte maşini ce vor fi prezentate de Toyota la Salonul Auto de la Tokyo:

 

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...