(video) Un BMW i8 din Ucraina, lăsat în parcarea unui centru comercial din Chișinău, a început să fie vandalizat

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Un BMW i8 cu înmatriculare în Harkov, Ucraina, a fost evacuat în Republica Moldova și lăsat de o vreme în parcarea cu plată a unui centru comercial din sectorul Botanica. Un localnic a filmat astăzi mașina, dar nu din cauza că este rară sau prăfuită, ci din motiv că este vădit vandalizată.

Bărbatul afirmă că l-ar fi sunat personal pe proprietar să-l anunțe despre cele întâmplate, în cazul în care ar fi lăsat un număr de contact sub parbriz.

VIDEO: facebook.com/gubigor

Amintim că BMW i8 este un coupe sport cu tracțiune integrală și aproximativ 400 de cai putere, care nu se mai produce. În total în perioada aprilie 2014 – iunie 2020 au fost asamblate aproape 20.500 unități.

BMW i8 nu a fost doar o mașină sport cu un design futurist, ci un „laborator pe roți” care a introdus tehnologii ce păreau desprinse din filmele SF la acea vreme, printre care:

  • Primul vehicul de serie din lume echipat cu tehnologia farurilor cu laser.
  • Primul vehicul hibrid reîncărcabil (Plug-in Hybrid) produs de BMW.
  • Alături de i3, primul model produs într-un volum relativ mare care folosește o celulă a pasagerilor construită integral din plastic ranforsat cu fibră de carbon.
  • Automobilul care a introdus conceptul de șasiu divizat în două unități independente:
    • Drive Module: Șasiul din aluminiu care conținea motoarele, bateria și suspensia.
    • Life Module: Cabina din carbon montată deasupra.
    • Această separare a permis o distribuție a greutății aproape perfectă, de 50:50.
  • Primul BMW de producție cu motor cu trei cilindri de înaltă performanță.
  • Prima mașină de serie care utilizează sticlă Gorilla Glass rezistentă.

Prețul de pornire i-a fost o vreme de peste 125.000 de euro!

Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!

Cmentariile sunt închise