(video) Un şofer a făcut accident lângă Stăuceni şi şi-a scos plăcuţele degeaba
Un nou accident “pe loc drept” uimește internauţii. Totodată, multă lume este surprinsă de cât de ușor se dezlipesc plăcuțele de înmatriculare ale mașinii persoanei care s-ar simţi cu musca pe căciulă. Deși, un participant la trafic a surprins în portbagaj numerele care stăteau în rame înainte de accident, astfel că “ascunderea” lor a fost inutilă.
Ce ține de însăși accidentul, acesta a fost înregistrat prin apel la 112 la ora 13:33. Implicate au fost un BMW Seria 5 și un camion. Nimeni nu a avut de suferit, însă circulaţia a devenit dificilă.
Unul dintre șoferi și-a recunoscut vina şi conform p. 13 din RCR urmează a se deplasa la sediul accidente rutiere, unde va fi documentat şi sancţionat corespunzător.
Amintim că potrivit legislației actuale a RM, este interzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcile cu număr de înmatriculare neutru sau cu plăcile cu număr de înmatriculare eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender în cazul conducătorilor de autovehicule care au domiciliul în altă localitate decât localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender ori localitățile Gîsca, Chițcani, Zahorna, Merenești și Cremenciug din raionul Căușeni, precum și circulația autovehiculelor cu plăcile cu număr de înmatriculare dintr-un stat străin nerecunoscut de Republica Moldova.
Prin derogare de la cele de mai sus, se permite circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcile cu număr de înmatriculare neutru sau cu plăcile cu număr de înmatriculare eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender în cazul conducătorilor de autovehicule care dețin permis de conducere al Republicii Moldova, emis în modul stabilit de legislația națională, și domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, dacă autovehiculele sunt în proprietatea agenților economici din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, municipiul Bender sau din localitățile Gîsca, Chițcani, Zahorna, Merenești și Cremenciug din raionul Căușeni, înregistrați la organul înregistrării de stat al Republicii Moldova, și dacă conducătorii de autovehicule sunt angajați ai acestora.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise