Vin ninsorile în Moldova! Prognozele arată straturi de zăpadă de peste 30 cm şi minus 25 de grade în termometre

2

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update #3, 5 ianuarie, 15:20)


(update #2, 5 ianuarie, 14:00) Prognoza meteo actualizată pentru următoarele şapte zile confirmă ninsori în weekend şi temperaturi geroase săptămâna viitoare, noaptea.


(update #1, 14:00) Serviciul Hidrometeorologic de Stat şi-a actualizat prognoza pentru următoarele şapte zile, lucru pe care îl face zilnic la ora 14:00, confirmând că în următoarele zile izolat vor cădea precipitaţii mixte sub formă de lapoviţă şi ninsoare! Aşteptăm noi anunţuri.


(articol iniţial, 12:30, 4 ianuarie) Gata cu căldura de afară, iarna îşi intră în drepturi! Despre aceasta ne-a avertizat portalul meteo Ventusky, pe care obișnuim să îl consultăm des pentru a ne convinge de datele prezentate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care încă nu are în dotare cele mai avansate şi moderne echipamente, spre deosebire de serviciile meteo din Europa.

*Faceţi o privire peste hărţile ataşate, care indică zile şi fenomene/temperaturi prognozate în acestea.

Conform prognozelor la zi, care se pot modifica repede datorită capriciilor vremii, temperaturile vor începe să coboare în termometre începând cu ziua de mâine, 5 ianuarie. Din 6 ianuarie, izolat, se vor înregistra precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare, despre care se menţionează şi în prognoza celor de la SHS pentru următoarele şapte zile.

Precipitațiile sus menţionate se vor transforma treptat în ninsoare, totul din cauza unui ciclon arctic masiv care va acoperi toată Rusia şi ţările din imediata vecinătate, care va aduce mai aproape de Republica Moldova temperaturi geroase. De exemplu, deja vineri, 6 ianuarie, la Moscova se vor resimţi -30 de grade Celsius!

Revenind înapoi la ţara noastră, din nou, conform prognozelor Ventusky, depunerile de zăpadă se vor înregistra de săptămâna viitoare. Va ninge practic fără oprire, până nu se va forma un strat de peste 30 de centimetri pe alocuri!

Ninsorile vor înceta către sfârşitul săptămânii viitoare, însă temperaturile geroase de până la -25 de grade Celsius nu vor lăsa ca zăpada să se topească, nici măcar uşor!

Aşteptăm confirmarea oficială a tuturor fenomenelor menţionate de către cei de la SHS, printr-o eventuală avertizare meteorologică, dar şi ne pregătim corespunzător, planificând şi călătoriile, pentru ca să ne simțim confortabil şi în siguranţă!

2 Comentarii
  1. Caraman Magda spune

    Este foarte deranjant multimedia de ferestre care se deschide indata ce accesezi pagina
    Reclamation cu ChR nici nu se poate închide ( 4 încercări)

  2. Ciobanu Lilia spune

    E faprte greu de citit articolul din cauza la reclamele care se deschid .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata