(video) Muncă la morgă, examene repetate şi permise ridicate pe viaţă! Autorităţile pornesc o luptă masivă împotriva şoferilor care consumă alcool
În Republica Moldova începe o luptă la propriu împotriva conducătorilor auto care urcă în stare de ebrietate la volanul maşinilor. Un prim pas a fost făcut astăzi în cadrul unei şedinţe la care s-au întrunit experţi de la Ministerul Justiției și de la Inspectoratul Național de Probațiune.
Scopul evenimentului a fost de a discuta situaţia actuală din ţară şi de a forma nişte iniţiative legislative care urmează a fi înaintate Parlamentului pentru a contracara fenomenul la maxim!
Marea majoritate a membrilor acestui grup de lucru au afirmat că legislaţia trebuie modificată complex pentru a înăspri pedepsele, reieşind din experienţa altor ţări din vest în care rata infracţională la acest capitol este mult mai mică.
“Cunoaştem că în Letonia persoanele care se află sub probațiune, timp în care rămân şi fără permisul de conducere, le este strict interzis consumul de alcool indiferent dacă este vorba de 2 sau 5 ani. Acest viciu se poate combate, dacă persoana nu consumă alcool un timp, atunci acest fapt de a nu consuma se va transforma într-o deprindere.
În alte state şoferii care se urcă băuţi la volan sunt impuşi să muncească neremunerat, câteva zile, la morgi. Persoana vede acolo care pot fi consecinţele consumului de alcool şi i se poate schimba percepţia psihică faţă de această practică.
Mai există ţări în care permisul de conducere se anulează, cum ar fi aceeaşi Germanie sau chiar România, acolo unde după perioada de probaţiune conducătorii care au încălcat legea sunt nevoiţi să facă din nou tot procesul de obţinere a unui permis. În România, dacă un şofer este prin a treia oară în stare de ebrietate, rămâne fără permis şi nu mai are dreptul să conducă toată viaţa”, a declarat şeful Inspectoratului Național de Probațiune, Ghenadie Ceban.
O părere similiară o are şi şeful Serviciului Resocializare la Inspectoratul Național de Probațiune din cadrul Ministerul Justiției al RM, Mihail Pleşca, care a declarat că ar fi necesară modificarea hotărârii de Guvern 1452 din care, după anii 2000, s-a scos prevederea prin care era obligatoriu susţinerea examenului repetat de către şoferii găsiţi în stare de ebrietate.
Totodată, s-a făcut din nou referire la practicile de peste Prut, acolo unde pe lângă faptul că se ridică permisul de conducere definitiv, este sechestrată şi unitatea de transport a conducătorului care reprezintă un pericol în trafic.
Vezi şi: (video) Spot social de la INP: Tu alegi cum ajungi acasă
De asemenea, în penitenciarele din Moldova, în prezent, pentru infracţiuni în stare de ebrietate la volan stau după gratii 279 de persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 40 de ani, printre acestea doar o femeie.
Potrivit unui reprezentant DIP, toate aceste persoane beneficiază de programe de educare, însă pedeapsa cu închisoarea este prea severă pentru conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate, numai dacă infracţiunea nu s-a soldat cu decese.
“Aceasta nu este soluţie, pentru că există persoane care sunt nevoite să stea câteva luni alături de alţi deţinuţi care au comis infracţiuni deosebit de grave”.
Acelaşi Ghenadie Ceban a propus o măsură progresivă care prevede, drept exemplu:
- pentru prima dată când o persoană este prinsă la volan în stare de ebrietate, acesteia i se va sustrage permisul şi într-o perioadă de probaţiune să-i fie interzis consumul de alcool, să treacă toate programele probaţionale, după care permisul să-i fie înmânat înapoi;
- dacă se va repeta pentru a doua oară, permisul să-i fie anulat şi după trecerea tuturor programelor probaţionale să mai susţină o dată examenul pentru obţinerea permisului;
- dacă aceeaşi persoană va fi prinsă pentru a treia oară – anularea permisului şi privarea de dreptul de a conduce pe viaţă!
În concluzie, s-a propus includerea în programul liceelor şi şcolilor auto a unor programe de educare, ridicarea permiselor în perioada în care şoferii sunt privaţi de dreptul de a conduce, impunerea participării la diverse programe educaţionale, inclusiv susţinerea examenului repetat, amenzi deosebit de mari şi doar după ce vor fi plătite se va permite întoarcerea permiselor, termeni mai mari de privare de dreptul de a conduce pentru persoanele care au comis repetat conducerea în starea de ebrietate, până la ridicarea permisului pe viaţă.
Drept idee suplimentară s-a specificat despre unele dispozitive care nu permit pornirea automobilului în cazul în care se detectează alcool, însă pentru Moldova această soluţie ar fi una foarte costisitoare.
Referitor la conducătorii auto care deţin mai multe permise de conducere, obţinute din alte ţări, se vor crea mecanisme prin care nu se va permite folosirea acestora în cazul în care le este privat cel naţional din cauza conducerii în stare de ebrietate.
Când va fi înaintat un document cu toate modificările menţionate, pentru a fi aprobate de autorităţi, nu s-a menţionat deocamdată.
Vezi şi: În cât timp iese alcoolul din organism şi ce pedepse se dau în Moldova dacă eşti prins beat la volan
Potrivit statisticilor, în anul 2016 un număr total de 2.570 de persoane, bărbaţi şi femei, au comis infracţiuni fiind în stare de ebrietate la volan, iar în 2017 numărul acestora a crescut până la 3.331 de persoane. Republica Moldova se află şi pe locul şase în lista ţărilor cu cele mai multe decese în urma accidentelor rutiere.
[embeddoc url=”http://probatiune.gov.md/tc_userfiles/file/Activitatea%20OCP/2017/4_%20Privare%202017.pdf” download=”none”]
Cmentariile sunt închise