Top 100 cele mai vândute modele de maşini în 2017 în toată lumea

După ce am rămas uimiţi să aflăm că în anul 2017 în toată lumea au fost vândute aproximativ 95 de milioane de maşini noi, vă aducem acum la cunoştinţă un top al celor mai populare modele. Prin intermediul prietenilor de la Focus2move şi a statisticilor de care se ocupă avem ocazia să vedem ce automobile sunt preferate de oamenii de pe întreaga planetă.

Topul celor mai bune vânzări de automobile din lume în anul 2017 raportează succesul global al modelelor SUV Toyota RAV4 şi Volkswagen Tiguan, unele care au reuşit să escaladeze destul de sus. De asemenea, se remarcă poziţia maşinilor Ford F-Series care s-au vândut într-un număr mai mare decât acelaşi Volkswagen Golf.

FOTO: topgear.com

În câțiva ani, cel mai bine vândut automobil va fi un SUV, dar în prezent, liderul este neschimbat, deși pierde teren de la recordul din ultimul an. Într-adevăr, “tradiționala” compactă japoneză Toyota Corolla, în toate versiunile sale, a rămas pe primul loc în 2017, cu peste 1.22 milioane de unităţi vândute, dar fiind în scădere cu 6.6% faţă de 2016.

Vezi şi: (video) Test Drive: Toyota Corolla facelift

Până în prezent, doar trei modele de maşini au reuşit să depăşească pragul de un milion de exemplare vândute într-un singur an calendaristic: Toyota Corolla, Ford Focus și Volkswagen Golf. Acum, un al patrulea model a făcut-o și nu este o mașină deloc compactă, ci cel mai bine vândut autovehicul din SUA din ultimii 43 de ani. Comparativ cu 2016, Ford F-Series a avansat în vânzări cu 8.7%

Locul trei în acest clasament este ocupat de bestseller-ul european Volkswagen Golf (toate versiunile) cu peste 950.000 de unităţi vândute, în scădere cu 4.4% faţă de anul 2016.

Vezi şi: Top 50 branduri auto care au vândut cele mai multe autovehicule în 2017

Modelul care ocupă a patra poziţie este numit surpriza anului 2017. Noul Honda Civic a profitat din plin de succesul înregistrat în America de Nord și Asia, plus efectul lansării cam întârziate în Europa și Orientul Mijlociu.

În sfârșit, cu un stil atrăgător pentru clienții din toată lumea, Civic s-a vândut în 819.005 unități, cea mai bună performanță vreodată pentru o Honda, cu o creștere de 21.7% față de anul precedent!

Toyota RAV4, primul SUV proiectat vreodată de compania niponă, a profitat pe deplin şi în 2017 de urmările lansării unui facelift a modelului în 2015. Versiunea hibridă a fost foarte solicitată, iar împreună cu altele au ajuns pe piaţă într-un număr record de 807.401 exemplare, o creştere de 11% faţă de 2016. Între Toyota RAV4 şi rivalul său Honda CR-V, poziţionat pe locul şase în top, există un decalaj de vreo 56.000 de maşini doar.

Locul şapte în clasament este ocupat de Volkswagen Tiguan, model care a înregistrat o creștere 34.5% faţă de 2016 şi care s-a vândut în peste 703.000 de exemplare, depăşind modelul Ford Focus care s-a vândut în 2017 puţin mai prost.

Ultimele două locuri din top 10 îl împart încă un pick-up bestseller, Chevrolet Silverado, urmat de Volkswagen Polo care s-a ales în 2017 cu o nouă generaţie.

Vezi şi: Top 25 grupuri auto care au vândut cele mai multe autovehicule în 2017

Top 100 cele mai vândute modele de maşini în 2017 în lume:

Clasamentul Focus2move a fost realizat utilizând date colectate din peste 300 de surse, inclusiv de la toți furnizorii oficiali (alături de ministere locale ale transporturilor sau asociații de producători de autoturisme).

Cmentariile sunt închise