(video) Premieră mondială: Noul supercar de ediţie limitată McLaren 600LT Spider

McLaren Automotive a făcut publice primele imagini și detalii despre cel de-al treilea model nou din planul său de afaceri Track25 în valoare de 1.2 miliarde de dolari – noul McLaren 600LT Spider. Este cea de-a cincea mașină care poartă denumirea Longtail şi încorporează pe deplin această filozofie a McLaren printr-o putere sporită, greutate redusă, aerodinamică optimizata, dinamică focalizată pe circuite și disponibilitate limitată.

În plus, aceasta aduce o nouă dimensiune a excitării asupra modelului 600LT Coupe, fără a compromite puritatea dinamică a celei mai performante mașini din seria Sport Series: un hardtop retractabil care oferă posibilitatea de a conduce în aer liber.

Ultimul McLaren prezentat înainte de acest model: (video) Premieră mondială: Noul McLaren 720S Spider – supercarul ce îşi poate da jos acoperişul cel mai repede

La fel ca și fratele său 600LT Coupe, modelul Spider înregistrează o reducere semnificativă a greutății față de modelul pe care se bazează, iar inginerii McLaren au obţinut o economie de 100 kg comparativ cu 570S Spider. În plus, datorită șasiului uşor MonoCell II din fibră de carbon, dar incredibil de rigid, decapotabila 600LT păstrează rigiditatea structurală a coupeului, fără niciuna dintre consolidările necesare, de obicei, la structurile convenționale din oțel sau aluminiu.

Rezultatul este o greutate cu doar 50 kg mai mare decât cea a coupeului – 1.297 kg. Acest indicator este cu cel puțin 80 kg mai mic decât la orice concurent direct, iar raportul echivalent de putere-greutate de 463 CP/tonă sprijină nivelurile uimitoare de performanță și de performanță dinamică.

După cum am menţionat, acoperişul este unul de tip tare şi nu moale, iar acesta se poate scoate sau instala până la viteze de 40 de km/h. Este compus din trei elemente principale doar. Un deflector de vânt, acționat şi el electric, poate fi activat independent în partea posterioară de vârful a hardtop-ului, chiar şi cu acoperişul instalat, pentru a reduce zgomotul sau dimpotrivă pentru a crește ventilația – sau pur și simplu pentru a permite pătrunderea a mai mult sunet minunat în habitaclu.

Tehnologia încorporată, găsită şi în spatele unor modele Spider ca 650S, 675LT și 570S, este mai sigură și mai rezistentă la uzură decât o alternativă din material textil. La fel de important, a permis echipei de design a McLaren să mențină limbajul de design concentrat și silueta modelului 600LT Coupe. Când este coborât, acoperișul se încarcă elegant, cu ajutorul tehnologiei soft-close sub un capac tonneau situat în spatele scaunelor, iar când este instalat, această zonă de depozitare oferă încă 52 de litri de spațiu pentru bagaje uşoare.

Noul 600LT Spider beneficiază de același portofoliu de îmbunătățiri de performanță care s-a dovedit a fi irezistibilă pentru cumpărătorii de 600LT Coupe. Sistemele electronice de control ale motorului V8 twin-turbo de 3.8 litri au fost revizuite, sistemul de răcire a fost modernizat și terminaţiile scurtate ale eşapamentului au permis producerea unei puteri mai mari. La fel ca şi un 600LT Coupe, decapotabila produce 600 CP şi 620 Nm de cuplu.

Sistemul de propulsie upgradat îi va permite șoferului să exploateze în totalitate șasiul monococ din fibră de carbon de pe 600LT Spider, fiind ajutat de o cutie de viteze cu șapte trepte şi cu dublu ambreiaj Seamless Shift seven-speed Gearbox, care dispune de un mod de funcţionare special “Ignition Cut” în regim de rulare Sport pentru a facilita schimbările rapide, alături de modul “Inertia Push” în regimul Track pentru optimizarea accelerației.

Modelul 600LT Spider va atinge 100 km h în 2.9 secunde, 200 km/h în doar 8.4 secunde (cu aproape 0.2 secunde mai lent decât coupeul), iar viteza maximă se va opri la 324 sau 315 km/h cu acoperişul pus sau scos respectiv (coupeul atinge 328 de km/h).

Performanta este îmbunătățită și de caroseria uşoară din fibră de carbon care creează silueta Longtail și același design al spoilerului spate fix, care, în ciuda provocărilor aerodinamice reprezentate de un corp decapotabil, generează aceleași 100 kg de forţă de apăsare la 250 de km/h.

Manipularea extrem de precisă, axată mai multe pe conducerea pe circuite, este susținută de o suspensie din aluminiu forjat, cu amortizoare recalibrate, montanți mai fermi ai motorului și un sistem de frânare cu o greutate redusă. Modelul 600LT Spider este echipat cu anvelope Pirelli P-Zero Trofeo R, specializate pentru piste, iar experiența de rulare este îmbunătățită în continuare prin direcția mai rapidă și răspunsurile ascuțite de la pedalele de accelerație și frână.

Odată ce acoperişul este coborât se poate vedea mai bine interiorul orientat spre performanță, care oferă standard tapiţerie cu Alcantara și scaune sport cu nişte carcase din fibră de carbon, găsite pe modelul P1 care nu se mai produce. Scaunele Super-Lightweight Fiber Racing, concepute pentru McLaren Senna, sunt disponibile ca opțiune, fie la alegere, fie în cadrul MSO Clubsport Pack (care mai include pentru 18.200 de lire sterline suplimentare un habitaclu mai plin cu fibră de carbon, elemente suplimentare din acelaşi material la exterior, dar şi piuliţe de prindere a roţilor din titan).

Alte opțiuni și măsuri de economisire a greutăţii, inclusiv prin eliminarea sistemului audio sau a celui de climatizare, sunt la fel disponibile pentru clienţii determinați să profite de fiecare kilogram redus.

Noul McLaren 600LT Spider are un preţ de start de 201.500 de lire sterline, cu taxe, în Marea Britanie. Va fi produs într-un număr limitat, în câte exemplare posibile se va reuşi timp de un an.

După modelul McLaren F1 GTR ‘Longtail’ original din 1997 (dintre care doar un prototip de dezvoltare și nouă exemplare de serie au fost construite), urmat de modelele 675LT Coupe şi Spider din 2015, dar şi de noul 600LT lansat în vara anului trecut, noul 600LT Spider este după cum s-a menţionat a cincea maşină stradală din istoria mărcii care poartă denumirea Longtail.

Broşură cu detalii şi opţiunile de personalizare:

[embeddoc url=”https://cars.mclaren.com/files/live/sites/mclaren/files/cars-mclaren-com-Main/McLaren%20Model%20Section/600LT/Spider/600LT%20Spider%20Features%20%26%20Options%20Guide.pdf” download=”none”]

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise