(video) Premieră: Noile MINI John Cooper Works Clubman facelift şi MINI JCW Countryman

Producătorul premium britanic MINI prezintă cele mai puternice modele produse vreodată şi omologate pentru circulaţia pe drumuri publice din istoria sa de 60 de ani. Motorul turbo cu patru cilindri şi cu 306 CP, de sub capota noului MINI John Cooper Works Clubman facelift, dar şi a actualizatului MINI John Cooper Works Countryman, face ca acestea să prezinte performanţe remarcabile în segmentul compact premium.

Pe ambele modele, “inima” este combinată standard cu noua transmisie sport Steptronic cu opt trepte, care include şi un diferenţial blocant mecanic pe puntea din faţă, sistem de tracţiune integrală ALL4, şasiu adaptat special şi modificări suplimentare de ranforsare pentru structura caroseriei, conectarea motorului şi fixarea şasiului. Toate acestea permit ca sentimentul de motorsport John Cooper Works să atingă o dimensiune complet nouă a performanţei.

Aceste versiuni noi ale celor două vârfuri de gamă oferă o experienţă provocatoare a performanţelor. Cea mai nouă generaţie a motorului cu patru cilindri, dezvoltată cu tehnologie MINI TwinPower Turbo, depăşeşte puterea maximă a predecesorilor cu până la 75 CP! Cuplul maxim a crescut cu 100 Nm, la un maxim de 450 Nm, iar performanţele de acceleraţie au urcat şi ele corespunzător.

Noul MINI John Cooper Works Clubman accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.9 secunde, în timp ce noul MINI John Cooper Works Countryman realizează sprintul în 5.1 secunde – mai repede cu 1.4, respectiv 1.5 secunde faţă de modelele anterioare! Pentru prima dată la automobilele MINI, viteza maximă a noilor sportivi de top este limitată electronic la 250 km/h!

Comparativ cu MINI Cooper S Clubman şi MINI Cooper S Countryman, diferenţa de putere a crescut de la nivelul anterior de 39 CP la 114 CP. Caracteristicile de performanţă superioare rezultate sunt acompaniate de o gamă de dotări de design şi echipare specifice modelului, care subliniază cu succes natura exclusivă şi rafinată a acestor două modele John Cooper Works. Toate aceste ingrediente oferă o poziţie specială celor două modele John Cooper Works atât în segmentul premium compact, cât şi în gama MINI.

Rezumatul noutăţilor care le aduc MINI John Cooper Works Clubman şi MINI John Cooper Works Countryman:

  • Motor cu patru cilindri nou, cu tehnologie MINI TwinPower Turbo, cu 306 CP şi cuplu de 450 Nm.
  • Creştere a puterii comparativ cu modelele anterioare: 75 CP.
  • Conceptul de răcire încorporează cunoştinţe de pe circuite.
  • Sistem de evacuare nou, cu dezvoltare acustică remarcabilă şi cu filtru de particule de benzină conform cu standardul Euro 6d-TEMP.
  • Tracţiune integrală MINI ALL4 disponibilă standard.
  • Transmisie sport Steptronic nouă, cu opt trepte, cu diferenţial blocant mecanic integrat pentru puntea faţă.
  • Design şi coordonare ale şasiului specifice modelului.
  • Sistem de frânare sport John Cooper Works mai mare.
  • Structură a caroseriei, conectare a motorului şi fixare a şasiului foarte rigide.
  • Faruri LED noi cu funcţie Matrix pentru faza lungă şi stopuri LED cu design Union Jack pentru noul MINI John Cooper Works Clubman.

Vezi şi: MINI John Cooper Works și MINI JCW Convertible îndeplinesc acum și cerinţele standardului Euro 6d-TEMP

Putere maximă din patru cilindri: motor nou de 2.0 litri, cu tehnologie MINI TwinPower Turbo

Ca sursă de putere pentru plăcerea extremă a condusului, motorul cu patru cilindri, reproiectat complet, a fost orientat constant către putere maximă. Este bazat pe motorul de 2.0 litri al modelelor MINI Cooper S Clubman şi MINI Cooper S Countryman, dar a fost suferit modificări specifice modelului la nivelul arborelui cotit şi beneficiază şi de cea mai nouă generaţie a tehnologiei MINI TwinPower Turbo. Aceste modificări se bazează pe cunoştinţele din motorsport ale John Cooper Works şi cuprind un arbore cotit ranforsat, un lagăr principal cu secţiune transversală extinsă, pistoane specifice, biele noi şi un nou amortizor de vibraţii cu răcire optimizată.

Puterea crescută considerabil în comparaţie cu motorul anterior este ajutată şi de turbo compresorul mai mare. Raportul de compresie al noului motor a fost redus de la 10.2 la 9.5 pentru a se potrivi cu creşterea presiunii de încărcare a sistemului. În plus, turbo compresorul integrat în galeria de evacuare este echipat cu o supapă de evacuare care contribuie la caracteristicile de răspuns optimizate. Canalul de admisie a aerului a fost de asemenea redezvoltat şi lărgit.

Livrarea spontană a puterii în motor este susţinută şi de cea mai nouă generaţie a sistemului de injecţie directă. Noile injectoare, aranjate între supape, permit o creştere a debitului, care transportă combustibilul la camerele de ardere la o presiune de injecţie de până la 350 bar. Vaporizarea fină permite o măsurare precisă a combustibilului, astfel că este realizată o combustie mai curată, dar şi o eficienţă optimizată.

Tehnologia MINI TwinPower Turbo include şi control complet variabil al supapelor, sistemul VALVETRONIC patentat de BMW Group, precum şi control variabil al arborelui cu came pe partea de admisie şi de evacuare (double VANOS).

Concept independent de răcire, sistem de gaze specific pentru sportivitate

Reacţia spontană chiar şi la cea mai mică mişcare a pedalei de acceleraţie, cu o livrare a puterii care este susţinută până intervalele de sarcină ridicată, este cea care defineşte caracteristicile de performanţă incredibile ale noului tren de rulare. Similar, sistemul de răcire nou dezvoltat a fost creat pentru a îndeplini cerinţele rezultate în urma gestionării temperaturii.

O temperatură optimă de funcţionare a motorului este garantată în orice moment –  chiar şi în condiţii extreme pe circuit – de cele două radiatoare externe, de vasul de expansiune specific modelului – cu volum crescut, de montarea independentă a modulului de răcire, de ventilatorul electric cu putere mărită şi de un al treilea nivel de răcire realizat cu ajutorul unui condensator. Pentru optimizarea încălzirii, răcirea carterului poate fi dezactivată temporar printr-o nouă supapă de răcire separată. În plus, transmisia are propriul circuit de răcire şi răcitor extern pentru uleiul de transmisie.

Trenul de rulare de înaltă performanţă al noilor MINI John Cooper Works Clubman facelift şi MINI John Cooper Works Countryman generează un cuplu maxim de 450 Nm într-un interval larg al turaţiilor – între 1.750 şi 4.500 rpm, ceea ce este cu aproximativ 28% mai mult faţă de cel al motorului precedent. Puterea maximă a noului motor cu patru cilindri a fost mărită cu aproximat 32%. Noul maxim de 306 CP este atins între 5.000 şi 6.250 rpm.

Accelerările bruşte sunt acompaniate de o acustică atractivă a nou dezvoltatului sistem de evacuare sport specific modelului. Puterea maximă a motorului se face simţită mai intens ca niciodată, cu un design acustic plină de emoţie care egalează cerinţele de sarcină, în timp ce subliniază caracterul său de performanţă. Când este condus într-un ritm relaxat cu consum optimizat şi turaţie redusă, acustica produsă este mai rezervată.

Sistemul de evacuare dublu duce spre un amortizor spate nou, cu volum mare. Diametrul exterior al ţevilor de eşapament integrate în dreapta şi stânga barei de protecţie este de 95 de milimetri pentru noul MINI John Cooper Works Clubman şi de 85 de milimetri pentru noul MINI John Cooper Works Countryman respectiv. Pentru optimizarea emisiilor, sistemul de evacuare sport este echipat cu filtru de particule de benzină. Controlul emisiilor la noile modele John Cooper Works este în conformitate cu standardul Euro 6d-TEMP.

Transmisie sport Steptronic cu opt trepte, diferenţial blocant mecanic

Motorul dispus frontal şi montat transversal al acestor automobile sport îşi transferă puterea prin intermediul transmisiei sport Steptronic cu opt trepte – o altă dezvoltare nouă. Cea mai nouă generaţie a transmisiei prezintă eficienţă internă îmbunătăţită şi o înclinare a axei de direcţie mărită. Aceasta înseamnă turaţie mai mică a motorului când se conduce într-o treaptă superioară, ceea ce se traduce prin consum mai mic.

Noul control al transmisiei măreşte atât dinamica schimbării vitezelor, cât şi confortul de condus. Schimbarea treptelor şi confortul acustic au fost şi ele optimizate suplimentar. Ambreiajul de blocare a convertorului se închide imediat după demaraj, ceea ce creează o legătură directă cu motorul, acompaniată de o experienţă spontană a condusului. Padele de schimbare sunt disponibile standard în spatele volanului maşinilor, pentru selecţia manuală a vitezelor. Mai mult, transmisia sport Steptronic cu opt trepte oferă funcţie Launch Control pentru accelerare de pe loc, cu tracţiune optimă şi dinamică maximă.

Noua transmisie automată dispune şi de diferenţial blocant integrat. Acesta funcţionează transversal pentru a reduce compensaţia de rotaţie între roţile faţă. În condiţii de sarcină, aceasta înseamnă că poate fi generat un efect de blocare de până la 39%. Diferenţialul blocant mecanic este interconectat cu DSC (controlul dinamic al stabilităţii), ceea ce ajută atât tracţiunea noilor MINI John Cooper Works Clubman şi MINI John Cooper Works Countryman în afara asfaltului sau în condiţii meteo dificile, cât şi dinamica atunci când virajele sunt abordate într-un stil sportiv.

Efectul de blocare generează transferul cuplului la cealaltă roată dacă una din roţile faţă începe să patineze. Acest lucru previne o pierdere a tracţiunii, menţinând în acelaşi timp propulsia – chiar şi cu valori de frecare diferite între roata stângă şi cea dreaptă. În mod similar, diferenţialul blocant susţine agilitatea maşinii când se schimbă direcţia rapid sau se accelerează dinamic la ieşirea din viraj, prin aplicarea unei schimbări direcţionate a cuplului.

Tracţiune integrală ALL4 cu componente specifice modelului

Sistemul de tracţiune integrală ALL4 joacă un rol central în optimizarea tracţiunii, agilităţii şi stabilităţii direcţionale ale noilor automobile şi face parte din echiparea lor standard, fiind redezvoltat complet pentru noua ediţie. Compactă şi cu greutate optimizată, tracţiunea integrală constă dintr-o priză de putere pe transmisia punţii faţă, un arbore cardanic din două piese şi transmisia punţii spate cu ambreiaj electrohidraulic suspendat. Controlerul inteligent al sistemului ALL4 este interconectat cu DSC şi calculează în mod constant raportul ideal de distribuţie a puterii între roţile faţă şi cele spate.

În condiţii de condus normal cu DSC activat, sistemul transmite cuplul în maniera specifică mărcii către roţile faţă. Acest lucru permite ca puterea motorului să fie transformată în propulsie cu eficienţă maximă. Dar, în cazul în care controlerul DSC detectează potenţial de patinare a roţilor faţă, ambreiajul ALL4 va transfera cuplul, într-o fracţiune de secundă, către roţile spate cu ajutorul unei pompe electrohidraulice.

Cea mai recentă dezvoltare din sistemul ALL4 a fost coordonată cu precizie cu puterea mare a motorului şi a îmbunătăţit potenţialul dinamic al noilor MINI John Cooper Works Clubman şi MINI John Cooper Works Countryman. Îmbunătăţirile includ şi un disc flexibil mai mare pentru arborele cardanic şi arbori de transmisie spate specifici, cu rigiditate torsională mai mare.

Noile rapoarte ale transmisiei, specifică modelului, aduce beneficii şi pentru precizia crescută în situaţii de condus dinamic. Raportul mărit al arcului din lagărele motorului şi transmisiei duce la o legătură mai fermă între transmisii şi structura automobilului. Acest lucru creează o barieră acustică eficientă şi optimizează momentul de reacţie la manevrele foarte sportive. Noile prinderi au efect pozitiv şi asupra direcţiei în viraje, dar şi a caracteristicilor de reacţie ale motorului.

Şasiu sport evoluat, sistem de frânare sport nou

În acelaşi timp, o dată cu noul propulsor, tehnologia şasiului noilor MINI John Cooper Works Clubman şi MINI John Cooper Works Countryman a fost îmbunătăţite la un nou nivel de performanţă. Versiunile punţilor specifice modelului – suspensie faţă cu braţ transversal şi suspensie multibraţ în spate – au fost optimizate în ceea ce priveşte rigiditatea, cinematica şi greutatea componentelor. Lagărele rotative cu design nou permit o îmbunătăţire a valorii de înclinare a roţilor faţă. De asemenea, datorită cinematicii specifice a punţii spate, aceasta a însemnat că a fost posibil să se îmbunătăţească aderenţa laterală.

Mai mult, sistemele de suspensie şi amortizare ajustate, DSC (controlul stabilităţii dinamice) şi direcţia electromecanică sunt orientate precis spre caracterul extrem de agil al noilor modele sportive. Opţional pentru ambele modele, există şi un şasiu adaptiv cu amortizoare controlate electronic! Acestea funcţionează în conformitate cu două diagrame caracteristice, coordonate fie pentru un scenariu de condus sportiv, fie pentru unul orientat spre confort, care pot fi activate în modurile de condus MINI.

La noul MINI John Cooper Works Clubman, atât şasiul sport standard, cât şi şasiul adaptativ – permite reducerea gărzii la sol 10 milimetri în comparaţie cu alte modele – sunt asociate cu un şasiu standard. De asemenea, în echiparea standard mai sunt incluse jantele John Cooper Works de 18 inci, din aliaj uşor, cu designul Black Grip Spoke. Cu toate acestea, ca opţiuni sunt disponibile şi jantele John Cooper Works de 18 şi 19 inci, din metal uşor.

Şi sistemul de frânare sport a fost reproiectat, iar acum conţine frâne cu disc, cu etrier fix cu patru pistoane, pentru roţile spate, pentru a asigura în mod constant valori ridicate de frânare chiar şi în condiţii de utilizare intensivă. Discurile de frână de dimensiuni mari – 360×30 milimetri pentru roţile faţă şi 330×20 milimetri pentru cele spate, combinate cu geometria optimizată a conductei de răcire, joacă un rol în obţinerea unui nivel ridicat de stabilitate. Etrierele de culoare roşie ale frânelor faţă poartă logoul John Cooper Works.

Structură a caroseriei şi fixare a şasiului cu rigiditate optimizată

Ampatamentul lung, ecartamentul lat şi centrul de greutate coborât – prezente la ambele modele -sunt ideale pentru proiectarea şi reglarea şasiului pentru performanţe sportive consistente. În plus, consolidarea sistematică a structurii caroseriei şi a legăturilor ferme ale şasiului noilor MINI John Cooper Works Clubman şi MINI John Cooper Works Countryman asigură o precizie de condus maximă.

Ambele modele dispun de o structură precisă şi nou dezvoltată pentru compartimentul motorului, care conectează cupolele din dreapta şi din stânga ale suspensiei. Îmbinarea părţii frontale este asigurată de şuruburi specifice şi de o coroană de suprapunere în şasiu.

Pachetul general creat de John Cooper Works, cu dinamica, agilitatea si precizia specifice, este completat de dotări de design exterior specifice modelului, care contribuie la optimizarea caracteristicilor aerodinamice ale automobilului şi a designului conductelor de aer. Prizele de aer frontale mari sunt proiectate pentru a îndeplini cerinţele de răcire ale sistemului de propulsie şi ale celui de frânare.

În plus, caracteristicile de performanţă remarcabile sunt reflectate în designul specific al pragurilor laterale şi al barelor de protecţie posterioare independente, cu difuzoare integrate. Spoilerele de acoperiş specifice modelului joacă un rol în reducerea portanţei la viteze ridicate de rulare. De asemenea, cele două modele John Cooper Works noi sunt echipate cu capace de oglinzi retrovizoare optimizate aerodinamic.

Vezi şi: (foto/video) Test Drive: Noul MINI Countryman pe serpentinele din Alpi

Echipare standard exclusivă, opţiuni de calitate

Alte accente de exterior specifice modelului includ culoarea roşie contrastantă, opţională pentru acoperiş şi capacele oglinzilor, designul individual pentru hublourile laterale ale semnalizatoarelor suplimentare şi sigla John Cooper Works de pe grila radiatorului şi hayon. Priza de aer centrală a ambelor modele are o structură tip fagure. Şi admisia la MINI John Cooper Works Countryman are un contur roşu. Un alt element transversal roşu subdivizează grila radiatorului, cu design nou, a noului MINI John Cooper Works Clubman. Farurile, stopurile şi şorţul spate prezintă şi ele noul design al celei mai recente actualizări pentru MINI Clubman.

Flerul sportiv caracteristic interiorului ambelor modele se datorează în principal scaunelor sport John Cooper Works cu tetiere integrate, volanului sport John Cooper Works cu butoane multifuncţionale, levierului cutiei de viteze John Cooper Works şi tapiţeriei plafonului în nuanţă antracit.

Echiparea standard exclusivă a ambelor modele sport de top din gama MINI include şi faruri LED, acces şi contact fără cheie, moduri de condus MINI şi radio MINI Visual Boost, cu monitor de 6.5 inci (16.5 cm) cu funcţie de ecran tactil şi afişare grafică reproiectată. Echipamentul Media Connected integrat permite accesarea a numeroase servicii online MINI Connected.

Alternativ, există şi o gamă de opţiuni speciale de echipare, inclusiv Connected Navigation cu funcţie de navigaţie uşoară şi opţiuni de infotainment suplimentare, precum şi Connected Navigation Plus cu un ecran tactil de 8.8 inci (22.35 cm). În combinaţie cu aceste opţiuni, serviciul Real Time Traffic Information este disponibil şi el, oferind date în timp real cu privire la situaţia actuală a traficului. Un serviciu Concierge personal şi portalul de internet MINI Online – de asemenea, alături de interfaţa Apple CarPlay. În plus, actualizările hărţilor de navigaţie sunt descărcate automat în automobil prin conexiunea la reţeaua mobilă.

Noile modele MINI pot fi deja comandate, în Moldova prin intermediul dealerului oficial, de la care puteţi afla şi detalii despre preţuri.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise