Noul Nissan LEAF poate fi acum cumpărat oficial de la dealerul din Chişinău

Oferta de electromobile noi pe piaţa locală se extinde uşor. Cea mai bine vândută maşină electrică în Europa şi una dintre cele mai populare, Nissan LEAF în a sa nouă generaţie, a ajuns oficial şi în Moldova!

Noul Nissan LEAF are o înfăţişare complet diferită şi un habitaclu nou, plăcut la vedere, dar mai interesant îi este substratul tehnic, fără de care nu ar mai fi un vehicul care nu produce emisii. La capitol tehnic a suferit o actualizare majoră, comparativ cu agregatele predecesorului său.

Propulsorului electric i-a fost mărită puterea de la 109 la 150 de CP, iar cuplul maxim a crescut de la 254 la 320 Nm. Bateriile din litiu-ion care se află în continuare sub podea au o capacitate mărită de la 30 la 40 de kWh.

Pe alte pieţe există şi un model mai performant, LEAF e+, cu un motor electric ce produce 217 CP/340 Nm şi cu o capacitate a acumulatorilor de 60 kWh.

Autonomia declarată dintr-un singur plin de energie ajunge la 270 de kilometri, iar în cazul modelului cu baterie mai voluminoasă până la 385 de km. Pachetul de baterii al lui LEAF a fost dezvoltat in-house, a fost testat riguros și deține un record extraordinar de fiabilitate, ceea ce înseamnă că poți fi sigur că ai la dispoziție una dintre cele mai bune tehnologii existente în domeniul acumulatorilor.

De la o staţie de reîncărcare rapidă, una deja montată şi în incinta centrului auto Nissan, noul LEAF se poate încărca cu energie în proporţie de 80% timp de 40-60 de minute, de la o priză casnică de 3 kW în 16 ore sau dacă se foloseşte un Wallbox cu funcţie de încărcare rapidă şi o putere de 7 kW atunci timpul scade până la mai puţin de 7.5 ore.

O funcţie interesantă este că acumulatorii noul ui Nissan LEAF pot servi drept generator de energie electrică pentru casă, în cazul în care lumina se deconectează.

Trei avantaje principale pe care le poate obţine un viitor proprietar de Nissan LEAF:

  • RĂMAS BUN MOTORULUI PE BENZINĂ! Cu un motor electric 100%, îţi poţi lua la revedere de la toate tipurile de verificări și de întreținere, respectiv să te bucuri de mai mult timp pe drum;
  • RĂMAS BUN STAȚIEI DE BENZINĂ! Uită de oprirea la stația de benzină pe drumul spre locul de muncă. Acum te poți trezi complet încărcat și pregătit pentru o nouă zi;
  • RĂMAS BUN SCHIMBURILOR DE ULEI ȘI MULTOR ALTOR LUCRURI! Nemaifiind vorba de benzină, nu mai este vorba nici de ulei sau de schimburi de ulei. Și nu mai este vorba nici de transmisie, bujii, radiator, curele și multe altele. Costurile de întreținere scad- timpul liber crește!

Noul Nissan LEAF este disponibil în ţara noastră în patru nivele de echipare, cu trei modele de jante, în 10 culori diferite pentru caroserie (una dintre care e dublă combinaţie), dar şi cinci tipuri de decor/tapiţerie pentru interior. Preţul de start îi porneşte de la 30.900 de euro.

Fiecare nou Nissan LEAF este susținut de o garanție de 36 luni/60.000 km (prima limită atinsă) acoperire de bază; 60 luni / 100.000 km (prima limită atinsă acoperire pentru sistemul de propulsie și pentru sistemului electric al vehiculului și 96 luni / 160.000 km (prima limită atinsă) acoperire a bateriei cu Litiu-Ion. Caroseria beneficiază şi ea la fel de o garanţie de 12 ani anti-coroziune.

Află mai multe detalii despre model din articolul nostru, pe nissan.md sau din broşura oficială pe care o ataşăm mai jos:

[embeddoc url=”https://nissan.md/wp-content/themes/FoundationPress/pdfs/nissan_leaf.pdf” download=”none”]

[embeddoc url=”https://nissan.md/wp-content/uploads/2019/05/LEAF-Price-List-2019-Rom.pdf” download=”none”]

Cmentariile sunt închise