(video) Patru AURUS-uri Senat, printre care o limuzină, surprinse circulând murdare pe o autostradă
Un convoi format din patru exemplare AURUS Senat foarte murdare au fost surprinse cum se deplasează în coloană pe o autostradă suburbană din Rusia şi ulterior pe o stradă dintr-un oraş.
Potrivit informaţiilor disponibile, automobilele au fost văzute în momentul în care se întorceau la Moscova, după testele de iarnă, de aceea sunt într-o formă atât de inestetică.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de THE WORLD GALLERY ROLLS ROYCE???? (@a001aa199) pe Feb 16, 2020 la 3:36 PST
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de THE WORLD GALLERY ROLLS ROYCE???? (@a001aa199) pe Feb 16, 2020 la 7:36 PST
Coloana era formată dintr-o limuzină Senat L700 și trei berline Senat S600, toate vopsite într-o culoare albă. Se cunoaşte că testele de iarnă ale maşinilor AURUS au loc în Noyabrsk, tocmai în regiunea autonomă Yamal-Nenets. Temperaturile local ajung şi la -50 grade Celsius.
În apropiere de Cercul Polar de Nord a fost surprins anterior la teste şi primul SUV Aurus, doar că pe teritoriul Suediei:
https://autoblog.md/foto-suv-ul-aurus-komendant-a-fost-deconspirat-intr-o-prima-imagine-oficiala/
Amintim că dezvoltatorul și producătorul maşinilor AURUS este Institutul NAMI. Mașinile au fost create ca parte a proiectului „Platforma modulară unificată”. Familia completă va include un sedan și o limuzină Senat, un microbuz Arsenal și un SUV Komendant de dimensiuni mari. Configurația de bază a platformei este compusă dintr-un motor V8 de 4.4 litri pe benzină (598 CP), o transmisie automată cu 9 trepte, un motor electric încorporat între ele și un sistem de tracţiune integrală.
Anterior, șeful Ministerului Industriei și Comerțului Federației Ruse, Denis Manturov, a declarat că, începând cu 15 februarie 2018, AURUS a primit peste 600 de precomenzi. Costul mașinii în configurația de bază este de 18 milioane de ruble.
Mașinile AURUS sunt încă produse cu forţele şi instalaţiile NAMI din Moscova, dar acestea sunt vehicule pre-producție. Producția de exemplare comerciale va începe în 2021 şi din aceeași perioadă va demara şi în cadrul liniilor pregătite la uzina Sollers din Elabuga. Este prevăzută producerea a 360 de exemplare în 2021 acolo, în 2022 circa 2.000, în 2023 peste 4.000 de maşini, iar în 2024 numărul va depăşi 5.000 de exemplare anual, evident dacă vor exista atâtea comenzi. În februarie curent se începe fabricarea de echipamente tehnologice, în august va începe instalarea acestora, iar în octombrie punerea lor în funcțiune, conform planurilor.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Vezi şi:
(video) „Este un coş de gunoi!” Erik Davidovich, despre noul AURUS Senat, maşina pe care o are şi Putin
(foto) Primul program de tuning pentru noul AURUS Senat ar putea veni la fel din Rusia
Servodirecţie hidraulică şi motor Euro 5?! Caracteristicile detaliate ale noului AURUS Senat
(video) Cum a fost făcut AURUS Senat. Imagini din procesul de producţie a maşinii
Cmentariile sunt închise