Cele mai populare – de la biserică la cimitir! Câţi km de “drumuri bune” s-au dat în exploatare în 2018

În anul 2018, în Republica Moldova au fost date în exploatare doar 108.8 kilometri de drumuri cu îmbrăcăminte rigidă, anunţă Biroul Naţional de Statistică. Cifra este de două ori mai mare comparativ cu anul 2017, scrie mold-street.com.

În acelaşi timp datele arată o diferenţă de circa 15 ori mai mică decât cifrele cu care se lăuda conducerea Partidului Democrat în frunte cu Vladimir Plahotniuc sau miniştrii din Guvern şi şefii Administraţiei de Stat a Drumurilor, care susţineau că în cadrul proiectului “Drumuri bune pentru Moldova” au reuşit doar într-un an să repare şi să construiască 1.600 kilometri de drumuri. Cifrele au fost puse la îndoială şi calificate ca manipulatorii încă în septembrie 2018.

Amintim că pentru toate lucrările s-au alocat practic două miliarde de lei!

FOTO: asd.md

La ora actuală, liderii PDM continuă să susţină că proiectul “Drumuri bune 1” a fost unul de succes şi insistă pe implementarea continuării acestuia, deşi au tergiversat cu cinci luni lansarea “Drumuri Bune 2” în 2019. În sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului, aceeaşi deputaţi democraţi s-au plâns de nenumărate ori că noua conducere pune beţe în roate şi nu permit desfăşurarea reabilitării drumurilor la capacitate maximă.

În replică, cei care se află acum la guvernare au declarat că nu pot lăsa să se întâmple acest lucru pentru că s-au depistat cu adevărat unele lacune. Ministrul Economiei și Infrastructurii a spus acum două zile după şedinţa Guvernului că anul acesta vor fi onorate cele 34 de contracte deja semnate în cadrul programului “Drumuri bune”, care deja nu mai pot fi anulate, însă de anul viitor „se schimbă radical felul în care se vor finanța proiectele de construcție a drumurilor la nivel local”.

Ministrul spune că “va fi creat un fond rutier, probabil că în afara bugetului de stat. O parte din acest fond va fi direcționată direct către primăriile din Administraţiile Publice Locale de nivel I şi II. Mai departe, ei singuri se înțeleg între ei sau cu drumarii ce drumuri să construiască”.

Vadim Brînzan a spus că această practică se intenționează a fi implementată începând cu 1 ianuarie 2020. În paralel a ţinut să critice programul „Drumuri bune”, afirmând că “unul din scopurile sale a fost defocusarea drumarilor de pe proiecte naționale pe proiecte de un km de drum. Cele mai populare drumuri care au fost construite în cadrul programului democraţilor au fost porţiunile care leagă biserica de cimitir!

Ascultă detalii şi dezvăluiri de la minutul 3:50

https://rlive.md/embed/97857.html

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, drumurile cu îmbrăcăminte rigidă menţionate includ drumurile modernizate şi drumurile pietruite.

Drumurile modernizate sunt cele care au partea carosabilă acoperită cu una din următoarele categorii de îmbrăcăminți: beton-ciment, asfaltice, pavaje din piatră cioplită şi împietrite cu lianţi hidro-carbonici. De cealaltă parte, drumurile pietruite au pe partea carosabilă una din următoarele feluri de construcții: pavaj din piatră brută sau bolovani, pietruire îmbunătăţită sau pietruire simplă.

Cmentariile sunt închise