(foto) Combo unic de culori! Noul Mercedes-Maybach by Virgil Abloh va exista în doar 150 de exemplare

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Mercedes–Maybach dezvăluie astăzi capitolul final al Project MAYBACH – cooperarea sa cu partenerul de încredere, regretatul artist, arhitect, director de creație, designer de modă și filantrop – Virgil Abloh. 

Automobilul realizat în colaborare cu designerul-şef Mercedes Gorden Wagener, în 2021, a fost finalizat înainte de dispariția prematură a lui Abloh în noiembrie și este disponibil într-o serie strict limitată de 150 de unități la nivel global.

În imagini este afişat un Mercedes‑Maybach S 680 4MATIC complet echipat, asamblat de către cea mai specializată echipă de personalizare din Sindelfingen. Exteriorul vehiculului poartă o combinație unică de culori, creată special pentru Project MAYBACH. În timp ce partea superioară a vehiculului este lăcuită într-un negru obsidian lucios, partea inferioară, flancurile laterale și jantele speciale forjate sunt vopsite într-o nuanță nisipoasă-aurie.

O schemă de culori identică în două tonuri continuă la interior. Cele patru locuri, volanul, ușile, planșa de bord inferioară și tavanul sunt căptușite în piele Nappa neagră și de culoarea nisipului, completate cu ornamente și benzi decorative în aceeaşi nuanţă. Covorașele negre au margini din piele de culoarea nisipului și logoul Mercedes‑Maybach brodat. 

Pentru a spori aspectul monolitic a maşinii, ramele ferestrelor sunt vopsite, iar un logo special Mercedes-Maybach și Virgil Abloh este inscripționat pe mijlocul negru lucios al consolei centrale, pernele din spate, tetierele scaunelor și pe pragurile interioare ale uşilor.

Unică pentru acest Mercedes-Maybach limitat mai este o interfață de utilizator personalizată, care prezintă șoferului o variantă și mai luxoasă a suitei de tehnologii de ultimă oră Maybach MBUX. Elementele vizuale alese manual sunt folosite pentru a îmbogăți conținutul digital: de la un buton Home cu chenar colorat și logoul mărcii care denotă ediția, până la poze de profil decorate cu accesorii de modă luxoase. Rezultatul este un vehicul și mai intuitiv, care emană stilul distinctiv al ediției limitate de la exterior la interior.

Tuturor clienților li se vor mai oferi o cutie specială din lemn, realizată la comandă, acoperită cu piele Nappa în culoarea nisipului, împodobită cu sigla Mercedes-Maybach și Virgil Abloh. Cutia-cadou conține o replică la scară 1/18 a mașinii în ediție limitată, cele două chei ale automobilului și un accesoriu sub forma unei carabine. În plus, o husă specială exterioară cu sigla Mercedes-Maybach și Virgil Abloh va fi oferită clienților.

Acest Mercedes-Maybach este al treilea proiect de cooperare al lui Abloh cu Mercedes-Benz și al doilea cu Mercedes-Maybach. La 1 decembrie 2021, Mercedes-Benz a deschis porțile Muzeului Rubell din Miami în timpul Săptămânii Artei din Miami pentru a prezenta Project MAYBACH: un show car care a exemplificat posibilitățile viitorului design electric. Cu un an mai devreme, Abloh și Wagener au reimaginat Mercedes-Benz G-Class prin Project Geländewagen.

Născut în Rockford, Illinois, Virgil Abloh a fost artist, arhitect, inginer, director de creație, director artistic, designer industrial, designer de modă, muzician, DJ și filantrop. După ce a obținut o diplomă în inginerie civilă de la Universitatea din Wisconsin-Madison, a absolvit un master în arhitectură la Institutul de Tehnologie Illinois (IIT), Chicago. La IIT, în timp ce studia un curriculum de design conceput de Mies van der Rohe, Abloh a început să creeze principiile practicii sale artistice. Muzeul de Artă Contemporană din Chicago a prezentat un studiu major al operei lui Abloh în vara anului 2019 – una dintre cele mai frecventate expoziții din istoria muzeului. Abloh a fost directorul-șef de creație și fondatorul Off‑White, dar şi director artistic pentru bărbați la Louis Vuitton.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/