(video) A cincea generaţie Opel Corsa GSi se prezintă în detalii

Compania Opel a prezentat la 21 martie curent noua generaţie a hatchback-ului Opel Corsa GSi, iar concomitent, după 25 de ani de la apariţia primului model a făcut-o şi marca britanică Vauxhall.

Ambele automobile cu trei uşi vor fi disponibile pe piaţă din vara acestui an, iar producătorii au publicat informaţii noi despre motorul care le va pune în mişcare.

Din istorie, aflăm că modelul Corsa GSi a fost prezent în toate cele patru generaţii care au existat până acum, iar ultimul a fost lansat în 2012. Până la apariţia modelul Corsa OPC, Corsa GSi era cel mai puternic din familie.

Primul model producea în jurul a 100 de CP, ulterior a crescut până la 110, 125 şi 150 CP. În baza celor mai noi informaţii aflăm că sub capota noului automobil a fost instalat un propulsor turbo cu patru cilindri şi un volum de 1.4 litri, care produce 150 de CP şi 220 Nm de cuplu.

Agregatul corespunde normei de emisii Euro 6d-TEMP şi ajută “racheta de buzunar” să accelereze până la 100 de km/h în 8.9 secunde. Viteza maximă se opreşte la 207 km/h.

Vezi şi: (galerie foto) Premieră mondială: Opel Insignia GSi – sedan sport cu 260 de cai putere

La configurarea motorului, care oferă o putere specifică mai mare de 100 CP/litru, inginerii au optimizat în mod special capacitatea de reacție pentru o distracție excelentă pe șosele. Astfel, motorul cu turbo compresor şi cu o cutie de viteze manuală cu șase rapoarte, ştie să impresioneze cu un impuls remarcabil în viteza a doua și a treia, precum și cu un cuplu maxim disponibil între 3.000 – 4.500 rpm, adaptat pentru condusul sportiv.

Consumul de carburant în regim mixt este declarat de 6.2-6.3 litri/100 de km.

Alt lucru pe care îl cunoaştem exact este că şasiul îl va primi de la versiunea OPC. Asta înseamnă că va avea o gardă la sol redusă, o servodirecţie optimizată pentru un răspuns mai exact, arcuri şi amortizoare mai rigide, stabilizatoare, etc.

Vezi şi: (foto) Noul Opel Corsa S este o opţiune bună pentru cei care nu îşi permit un Opel Corsa OPC

Opel Corsa GSi din generaţia a cincea va fi disponibilă exclusiv în variantă cu trei uşi. Exteriorul micuţului va fi unul sportiv, redat prin guri de aerisire pe capotă şi bară de protecţie, spoiler pe uşa portbagajului, inserţii pe praguri, jante opţionale din aliaj de 18 inci cu anvelope de mărimi 215/40 R18, corpuri ale oglinzilor retrovizoare şi un element al grilei radiatorului acoperite cu imitaţii de fibră de carbon şi etriere de culoare roşie a mecanismelor de frânare.

În habitaclu clienţii vor găsi un volan sport, inserţii din aluminiu pe pedale, scaune sport opţionale de la Recaro şi altele.

Vezi şi: (foto) Premieră mondială: Break-ul sport Opel Insignia GSi Sports Tourer

După cum am menţionat, în vânzare ambele maşini vor fi scoase în a doua jumătate a anului şi vor fi disponibile până în 2019, moment în care va fi prezentată noua generaţie Corsa, care ulterior va avea şi o variantă complet electrică.

Vezi detalii: Planurile de viitor ale Opel şi Vauxhall: O Corsa electrică, număr mic de platforme şi motoare, profit din 2020

Cmentariile sunt închise