(foto) Premiere speciale de la BMW Group în această lună de mai
Frumuseţile se etalează pe podium. Concorso d’Eleganza Villa d’Este este decorul de vis de pe Lacul Como pentru cel mai exclusivist concurs din lume pentru vehicule istorice remarcabile. BMW Group Classic își continuă parteneriatul de peste 20 de ani cu Grand Hotel Villa d’Este în calitate de organizator al acestui concurs unic.
Aproximativ 50 de frumuseți din aproape o sută de ani de istorie a autovehiculelor se vor prezenta la Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2022 în șapte clase, cu desemnări care reflectă aniversările și superlativele competiției din acest an, însă se anunţă şi debutul public a câtorva automobile moderne!
Aşadar, în weekendul de peste două săptămâni vom vedea primul BMW M4 CSL – cea mai extremă versiune a noului BMW M4!
Din punct de vedere estetic, conform imaginilor teaser, modelul se va distinge printr-un kit de caroserie mai dezvoltat şi mai aerodinamic, faruri cu lumini de zi de culoare galbenă şi noi stopuri OLED originale, aşa cum a avut M4 GTS de generaţie precedentă.
Evident că se aşteaptă şi modificări ale trenului derulare. Neoficial, se crede că sub capotă motorul biturbo de 3.0 litri ar fi fost forţat să genereze 550 CP în loc de 510. Greutatea-i va fi mai mică cu aproximativ 100 de kg, în acest sens fiind eliminate aceleaşi locuri din spate.
Ultimul Coupe Sport Leichtbau (coupe sport ușor) de producţie a fost BMW M3 CSL E46 din 2003.
De asemenea, BMW Motorrad va avea o premieră: va prezenta o ediție specială aniversară a modelului M 1000 RR, care va apărea împreună cu noul BMW M4 CSL.
Iar Rolls-Royce va impresiona din nou lumea cu un nou model Boat Tail. Amintim că pe parcursul proiectului realizat timp de patru ani, trei automobile extrem de unice au fost făcute pentru clienții individuali ai mărcii. La Concorso d’Eleganza vom vedea a doua maşină.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise