(foto) VW va reformata complet noul Passat. Primele informaţii
În presa auto din Europa occidentală au apărut primele informaţii bazate pe diverse surse despre noua generaţie VW Passat. Pentru modelul care va intra într-o „a noua viaţă”, conducerea companiei ar fi decis să-l proiecteze mai mare în dimensiuni şi respectiv să-i crească preţul final.
Motivul? Pentru a nu intra în conflict cu alte modele din cadrul brandului, dar şi din cadrul grupului auto german!
Linia de modele Passat în caroserie B8 a fost lansată din anul 2015 și în ultima perioadă de timp chiar au apărut zvonuri că nu va mai avea un urmaş. Acest lucru a fost sugerat indirect recent de către președintele consiliului de administrație al VW Group Herbert Diess, ca motiv menţionând faptul că publicul-client al lui Passat este „furat” de modelul construit pe aceeași platformă și similar ca mărimi – Arteon, lansat în 2017. Popularitatea acestuia este continuă creștere, recent fiind anunţat un facelift pentru el, iar cererea de Passat, dimpotrivă, este în scădere.
În plus, a spus Diess, în 2023 este planificată lansarea unei familii de maşini bazate pe conceptele ID VIZZION, care sunt, de asemenea, comparabile ca mărimi cu Passat și vor fi oferite în aceleași formate de caroserii – sedan și break. Cu toate acestea, după analiza de piață și întâlniri manageriale, conducerea Volkswagen a decis să păstreze Passat în gamă, dar reformatat. Ce înseamnă asta?
Passat-ul de nouă generație se va baza pe aceeași platformă modulară MQB, care este folosit pentru modelul actual, doar că într-o formă mai modernă. Ampatamentul și lungimea maşinii va crește: pe de o parte, noile mărimi vor contribui la distanțarea de Arteon şi noile electromobile menţionate, iar pe de altă parte se va crea o singură familie pentru întreaga lume.
Amintim că la ora actuală modelul VW Passat există pe pământ sub forma a trei maşini „diferite”: versiunea europeană care se vinde şi în ţara noastră, una chineză pe baza unei variaţii MQB şi una americană pe baza şasiului vechi PQ46. Producția unei familii unificate, printre altele, va reduce costurile prin realizarea unor economii de scară mai mari.
Colegii de la Autocar scriu că pentru următorul Passat, platforma MQB poate fi folosită în configurația pe care o are actualul Skoda Superb. Ampatamentul acestuia ajunge să măsoare 2.841 mm (+50 mm față de actualul Passat european).
În ceea ce privește opțiunile de caroserie, vor continua să existe două: sedan şi break, deşi în locul primului nu se exclude transferul pe un liftback, aşa cum este Superb. Tracţiunea va rămâne pe puntea din faţă sau integrală. Toate motorizările vor fi mild hybrid cu sistem electric de 48V şi demaroare-generatoare. Vor fi oferite evident şi unităţi de propulsie plug-in hybrid, dar şi complet electrice.
Pentru noul Passat Volkswagen se va alege un design mai conservator decât îl vor avea concurenții, dar avantajul său va fi într-o cabină spațioasă. În plus față de Passat-ul standard va fi oferită şi o versiune Alltrack pentru drumuri proaste, cu un kit de caroserie off-road și gardă la sol sporită.
Producția lui VW Passat va fi mutată de la fabrica germană din Emden pentru prima dată în istoria sa de 36 de ani la o nouă fabrică, care va asambla, de asemenea, mașini Skoda. Primele exemplare Passat B9 ar trebui să părăsească linia de asamblare din 2023.
Cmentariile sunt închise