Numărătoare inversă! În maxim 18 luni trei străzi importante din centrul Chişinăului vor fi reparate complet
Primăria municipiului Chișinău informează că trei artere de circulație din zona istorică a capitalei: str. 31 August 1989, str. Tighina și str. Alexandru cel Bun vor fi reabilitate integral, în cadrul pachetul II al Programului „Chișinău – Drumuri urbane”, finanțat de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul Special de Energie Verde al BERD.
Miercuri, la Primăria Chișinău, au fost semnate contractele de executare a lucrărilor pentru reparația celor trei străzi, cu antreprenorii desemnați, în baza concursurilor publice: S.C. NOUCONST S.R.L, GENESIS INTERNATIONAL LLC.
Vor fi realizate următoare lucrări:
- Strada 31 August 1989 – reconstrucția străzii în format „coridor verde”, cu amenajarea pistelor pentru bicicliști, a locurilor de parcare și modernizarea trotuarelor, precum și a iluminatului public stradal.
- Strada Tighina – reabilitarea învelișului asfaltic, crearea locurilor de parcare, modernizarea trotuarelor și a iluminatului public stradal.
- Strada Alexandru cel Bun – reabilitarea părții carosabile, modernizarea trotuarelor și a iluminatului public stradal.
În total, pe cele trei străzi va fi reabilitat circa 6.7 km de carosabil, amenajate 78.000 m² de trotuare, instalate 654 corpuri de iluminat și 288 de piloni, precum și reconstrucția a 1.550 metri liniari de rețele de canalizare pluvială cu diametrul de 300-600 mm.
Termenul de executare a contractelor este de 18 luni din ziua semnării contractului, iar antreprenorul va decide data inițierii lucrărilor pe șantier.
Primarul General, Ion Ceban, a precizat că aceste obiective de infrastructură sunt realizate în beneficiul cetățenilor și a solicitat antreprenorilor ca lucrările să fie executate calitativ și finalizate conform calendarului stabilit în contractele aprobate.
Valoarea totală a proiectului pentru reabilitarea celor trei străzi este de 11.8 milioane de euro.
Până în prezent, pe str. 31 August 1989, str. Tighina și str. Alexandru cel Bun au fost executate lucrări de schimbare a rețelelor subterane!
Cmentariile sunt închise