Preţul benzinei 95 revine la 24 de lei pentru un litru. Noile explicații ale scumpirilor
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova spune că atestă în continuare o creștere tot mai accentuată a cotațiilor Platts la produsele petroliere.
Acest proces este influențat pe de o parte, de cererea sporită venită de la consumatori în contextul sezonului estival, iar pe de altă parte, de deciziile luate în cadrul celei de-a 35-a reuniuni ministeriale OPEC+ de a prelungi reducerea voluntară a producției de petrol de către membrii acesteia și în special planul individual al Arabiei Saudite, de a micșora din luna iulie extracția cu un milion barili pe zi și majorarea prețurilor petrolului pentru cumpărătorii din Asia, Statele Unite și Europa.
Prin urmare, în cadrul ultimei sesiuni, cotația Platts la benzină a ajuns la circa 845 $/tona, iar la motorină la circa 760 $/tona, acesta fiind cel mai înalt nivel din ultimele două luni.
Având în vedere influența directă a cotațiilor Platts asupra prețurilor carburanților la pompă, pentru ziua de mâine, 20.06.2023, sunt stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:
- 23.88 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+8 bani);
- 19.59 lei/litru – pentru motorina standard (+12 bani).
Amintim că Platforma eCarburanţi permite identificarea staţiilor care comercializează cea mai ieftină benzină, motorină şi GPL din ţară, deci se pot găsi carburanţi la preţuri mai reduse decât cele plafon! Acum platforma există şi sub formă de aplicaţie mobilă!
Jucătorii de pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova, care au reţele de staţii de alimentare, nu au voie să afişeze la panou preţuri mai mari decât cele plafon stabilite de ANRE pentru principalele tipuri. Însă după posibilitate şi dorinţă ei pot vinde carburanții fie la acelaşi preţ, cel maximal calculat de ANRE, fie la unele mai mici.
Iată cum se formează preţurile la nivel internaţional:
Influența cotațiilor Brent și Platts asupra prețurilor la carburanți în Republica Moldova
Cmentariile sunt închise