(video) Cu aproape 200 km/h pe un drum naţional şi cu o mână pe volan! Isprava unui şofer din Moldova

Un tânăr din Moldova s-a dat mare şi tare pe o reţea de socializare pentru că poate conduce cu viteze de autostradă, controlând volanul cu o singură mână, iar cu cealaltă, evident, ţinând telefonul mobil. Imaginile au fost publicate de un internaut în grupul InfoTrafic.MD.

Că tot am pomenit de viteze de autostradă, aflaţi că cele întâmplate nu au avut loc pe un drum german unde nu există nicio limită de viteză, ci pe unul din drumurile naţionale din Republica Moldova, unde regula este de a nu depăşi 90 de km/h.

Însă, eroului din imagini îi par toate aceste lucruri neimportante, simţindu-se indiferent faţă de lege, de indicatoare rutiere, de participanţii la trafic şi de siguranţă în general, atât timp cât ştie că nu poate fi oprit de nimeni şi nimic.

Urmează doar să sperăm că va conștientiza că ceea ce face nu e bine (nici nu merită) şi că nu va ajunge într-o bună zi să piardă controlul maşinii, după care, îl cel mai rău caz, să ajungă el sau alţii din cauza lui la 2-3 metri sub pământ…

https://www.facebook.com/Livicu/videos/10221872593544859/

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-in-moldova-devine-la-moda-publicarea-incalcarilor-pe-tiktok-iata-niste-depasiri-excesive-de-viteza/

https://autoblog.md/video-nu-e-gluma-in-ultimele-zile-pentru-unii-soferi-din-moldova-limita-de-viteza-s-a-marit-pana-la-250-km-h/

https://autoblog.md/video-limitator-de-viteza-ineficient-doar-soferii-curajosi-il-pot-trece-fara-sa-se-opreasca/

Cmentariile sunt închise