(video) Cum se schimbă dinamica unei Tesla Model S dacă este împinsă de trei mici motoare cu reacție
Matt Mikka de la Warped Perceptions a realizat un experiment interesant cu a sa Tesla Model S P 85D, dorind să afle dacă ataşarea a trei motoare compacte cu reacţie va schimba dinamica maşinii!
Şi răspunsul este DA – acceleraţiile pot fi realizate cu aproximativ o secundă mai repede!
Inventatorul şi vloggerul american susține că i-a luat mult timp să dezvolte ceea ce şi-a pus în plan să facă. Cu instrucțiuni video despre cum să lucrezi cu astfel de agregate cu reacţie au fost umplute 88 de foldere pe al său calculator, după care a petrecut 42 de zile în garajul personal pentru a asambla întreaga structură. Foarte multe lucruri au fost făcute manual şi s-au folosit aproximativ 200 de componente diferite.
Motoare cu reacţie au fost montate pe un cadru metalic, care la rândul său este fixat în zona portbagajului autoturismului. Ele pot funcționa atât împreună cu cele electrice ale maşinii, cât și independent!
Testele efectuate au arătat că două dintre cele trei unități sunt capabile să mențină vehiculul electric în mișcare pe autostradă cu o viteză de 60 mph (97 km/h).
Iar dacă motoarele cu reacţie sunt folosite concomitent cu cele electrice, timpul necesar pentru a accelera de pe loc şi până la 97 km/h poate fi redus cu aproximativ o secundă, până la 3.5 secunde! Rezultatele ar fi fost mai bune dacă motoarele cu reacţie ar fi fost puţin mai mari şi mai performante, iar testele s-ar fi efectuat pe vreme caldă pentru o aderenţă mai bună, consideră autorul experimentului.
Matt Mikka susține că următorul proiect, la fel bazat pe Model S, va fi și mai extrem, dar nu a dezvăluit încă detalii.
Amintim că în primăvara acestui an Elon Musk a anunțat intenția de a echipa viitoarea mașină electrică Tesla Roadster cu un fel de motoare cu reacție care funcționează pe aer comprimat, parte a unui pachet opțional SpaceX. Cu el inclus, hipercarul electric va putea realiza în condiții ideale 0-97 km/h în doar 1.1 secunde, însă nu va fi recomandat de folosit pentru cei care au rău de maşină.
Anterior Matt Mikka a făcut acest experiment:
Cmentariile sunt închise