(video) Hyundai şi Rimac au creat un hatchback cu 810 CP produşi de patru motoare electrice
În cadrul Salonul Auto de la Beijing, care s-a încheiat acum câteva zile, Hyundai a prezentat în premieră publică prototipul unei maşini sport electrice numite RM20e, dezvoltată în colaborare cu compania croată Rimac!
În 2012, Hyundai a lansat proiectul de cercetare RM (Racing Midship), care ar trebui să îmbogățească divizia sa sport N cu experiența necesară în dezvoltarea de mașini puternice, de care nu au mai fost anterior în istoria companiei coreene.
RM20e este al cincilea prototip cu unitate de propulsie montată central după RM14, RM15, RM16 și RM19.
Anul trecut, coreenii au arătat, de asemenea, o reală maşină de curse numită Veloster N eTCR şi pregătită pentru campionatul omonim, însă proiectul RM este o platformă pentru inovații care vor fi utilizate pe automobile de serie stradale.
Anterior, toate cele patru prototipuri RM aveau un motor pe benzină de 2.0 litri situat între punţi, chiar în spatele scaunelor şoferului şi pasagerului din dreapta sa. O caroserie de la modelul Veloster a fost folosită doar ca un corp temporar, deşi toată “umplutura” era originală de fiecare dată.
În viitor agregatele ar putea trece pe o maşină de serie de talia Nissan Z sau Toyota Supra, minim.
Cu RM20e, Hyundai ridică miza la nivelul de supercaruri electrice! Unitatea de propulsie a acestui prototip este formată din patru motoare electrice care funcţionează în cadrul unui sistem electric cu o tensiune de 800 V şi care produc în total 810 CP/960 Nm. Curios este că toată puterea este transmisă doar roţilor spate, deși cu astfel de caracteristici ar fi logic să aibă parte de un AWD.
Capacitatea bateriei este de 60 kWh. Accelerația de pe loc şi până la 100 km/h, potrivit Hyundai, durează mai puțin de 3.0 secunde, iar până la 200 km/h – 9,88 secunde. Viteza maximă este limitată la 250 km/h. Suspensia faţă foloseşte elemente MacPherson, iar cea posterioară braţe duble. Mecanismele de frânare conţin câte şase şi patru pistoane în etrierele faţă/spate respectiv. Anvelopele măsoară 265/35 R 19 pe față și 305/30 R 20 pe spate.
Unitatea de propulsie a lui RM20e a fost dezvoltată în colaborare cu Rimac Automobili, în care Hyundai a investit, dacă mai ţineţi minte, 80 de milioane de euro. Acum prototipul urmează să participe la o sesiune de teste extinse pe Nurburgring, acolo unde divizia N a Hyundai are propriului birou permanent.
Când și cum acest prototip s-ar putea transforma într-o mașină de producție nu se cunoaşte. Circulă un zvon că aceasta ar putea fi lansată chiar sub marca premium Genesis în loc de Hyundai.
Vezi toate caracteristicile tehnice dezvăluite:
[embeddoc url=”https://autoblog.md/media/2020/10/Hyundai-RM20e-prototype.pdf”]
Cmentariile sunt închise