(video) Iată unde poate duce o explozie de anvelopă, chiar dacă asfaltul este uscat

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Un șofer în vârstă de 61 de ani a fost protagonistul unui spectaculos accident de camion în care, din fericire, nu a fost nimeni rănit dar s-au înregistrat pagube materiale mari.

Un accident de camion spectaculos a avut loc în această dimineață la ora 8:00 pe autostrada D1 din Slovacia. Camionul tip tandem era condus regulamentar de către un șofer profesionist în vârstă de 61 de ani. În timpul rulajului, una dintre roțile vehiculului a făcut explozie.

Ca urmare, în ciuda experiențe mari în condusul autovehiculelor de transport, șoferul a pierdut controlul volanului. Se poate observa într-una din imagini că inclusiv remorca a pierdut contactul roților cu asfaltul.

Doar câteva secunde au lipsit ca totul să se transforme într-o tragedie. Înainte de explozia pneului, autovehiculul de transport marfă a fost depășit de un alt vehicul care se deplasa pe banda doi.

Accident camion
O explozie de anvelopă a dus la acest accident

În urma exploziei anvelopei, camionul a trecut de pe banda 1 pe banda 2 și a lovit puternic parapetul de beton care separa cele două sensuri de mers. În urma impactului, camionul a ricoșat înapoi și a rămas pe roți. În alte situații similare, alții nu au fost la fel de norocoși și în urma unei pene de cauciuc au ajuns în stâlp.

Remorca, în schimb, s-a răsturnat și a blocat complet unul dintre sensurile de mers ale șoselei D1 din Slovacia. Parapeții de beton care protejează de obicei conducătorii auto de accidente de acest gen au cedat și se aflau împrăștiați pe șosea.

Ce spune poliția

Sosită la fața locului, Poliția Slovacă a verificat șoferul tandemului cu un aparat etilotest. De asemenea, au fost verificate și cardurile tahograf. La moment, oficialii care au gestionat situația creată au declarat că s-a înregistrat alcoolemie zero la șoferul camionului.

Accident camion
O explozie de anvelopă a dus la acest accident

Condițiile de drum erau excelente, cu asfalt uscat și soare. Dar niciunul dintre aceste atribute favorabile ale vremii nu au fost capabile să prevină accidentul provocat de o explozia anvelopei și urmările acestuia.

Din acest motiv, se recomandă să verificați periodic starea anvelopelor de pe vehiculul dumneavoastră și să nu rulați mult cu o pană de cauciuc. Dacă nu sunteți siguri de una dintre ele, rulați încet și atent până la cea mai apropiată vulcanizare.

Când verificăm anvelopele

Starea anvelopelor trebuie verificată periodic. La inspectare se vor vedea adâncimea profilului și să nu existe obiecte ascuțite înfipte în pneu. De asemenea, nu montați niciodată anvelope reșapate sau reconstruite pe puntea față.

Accident camion
O explozie de anvelopă a dus la acest accident

De asemenea, chiar dacă aveți o roată de rezervă, nu aruncați în containere sau lângă acestea anvelopa uzată pentru că nu vă faceți nici dumneavoastră nici altora vreun bine.

Atenție la anvelope!

În cazul anvelopelor reșapate, carcasa pe care acestea sunt reformate este de obicei veche. Prin urmare, rezistența armăturii metalice care asigură o rezistență mecanică este posibil să-și piardă din eficiență. În cazul în care acestea sunt montate pe vehicule grele, pot duce ușor la un accident de camion.

În cazul autoturismelor, situațiile pot fi mai periculoase dacă se rulează cu viteze mai ridicate. La viteze reduse aveți chiar avantajul să puteți rula și pe pană, în funcție de autovehicul.

Iată de ce, este recomandabil să nu riscați viețile altora sau a dumneavoastră și să faceți o inspecție vizuală și cu manometrul cel puțin o dată pe săptămână.

Cmentariile sunt închise