(video) Încă o “victimă” a Brexit-ului? Proiectul primului electromobil Aston Martin a fost închis

(update 11.01.2019) O altă “victimă” a Brexit-ului? După anunţul făcut în privinţa unicului Range Rover SV Coupe, iată că un alt model britanic nu va mai ajunge în serie, chiar şi într-un număr limitat, deşi proiectul a fost finisat şi urma doar ca să fie asamblat şi trimis clienţilor, un termen de start fiind sfârşitul anului 2019. Aşa şi nu s-a mai întâmplat.

Primul concept al lui Aston Martin Rapid E a apărut în 2015, doi ani mai târziu s-a decis începerea producției în masă, iar versiunea finală a debutat primăvara trecută. Cu toate acestea, nici măcar un mic lot declarat de 155 de mașini nu va fi asamblat.

Se pare că procesul de ieşire a Marii Britanii a avut un cuvânt de spus pe seama “lichidării” modelului, un motiv invocat, după cum afirmă colegi din statul insular, fiind aruncarea tuturor eforturilor şi resurselor financiare în punerea pe picioare, producţia primului său SUV, noul DBX, pe care l-am întâlnit în premieră acum câteva săptămâni.

Totuşi, experiența acumulată în procesul de creare a modelului Rapide E va fi utilizată mai târziu, în construcția viitoarelor maşini electrice ale mărcii britanice.

Deocamdată nu este clar câte comenzi ale modelului electric au fost procesate şi dacă vor trebui emise rambursări.

(video) Los Angeles 2019: Premieră mondială – Noul Aston Martin DBX


(update 13.05.2019) Primul electromobil Aston Martin, în acţiune pe străzile din Monaco

După debutul sclipitor la Shanghai Auto Show acum o lună, primul Aston Martin electric a uimit mulţimile de oameni din Monaco, după ce a rulat pe faimoasele străzi de pe coasta Mării Mediterane înainte de startul etapei de Formula E.

Luând parte la două sesiuni dedicate on-track pe parcursul zilei de sâmbătă, noul model revoluționar a fost pus la încercare către pilotul de teste şi triplul campion la Le Mans Darren Turner.


(16.04.2019) (video) Auto Shanghai 2019: Premieră mondială – Rapide E, primul electromobil Aston Martin

Compania Aston Martin Lagonda a dezvăluit modelul final de producţie în serie a primului său electromobil! Spectaculosul Rapide E şi-a făcut debutul său mondial la Salonul Auto Internaţional de la Shanghai.

Urmărind succesul modelelor anterioare de ediție specială, inclusiv Aston Martin Vulcan, familia Vanquish Zagato și continuarea seriei DB4 GT, noul Rapide E continuă să livreze un nivel superior de performanță și exclusivitate, în timp ce sub capotă nu se mai află un motor cu ardere internă.

https://youtu.be/BGY5lciXsfQ

Prezentat pentru prima dată aici, în Shanghai, în prezent, echipele de proiectare și inginerie de la Aston Martin au lucrat în parteneriat pentru a extrage performanțele aerodinamice optime disponibile din forma elegantă a unui Rapide obişnuit. Nouă este grila radiatorului în stilul unui fagure, iar pentru că un vehicul electric vine cu cerințe de răcire mai scăzute a propulsoarelor electrice, inginerii de aerodinamică au primit libertatea de a optimiza diafragma zonei frontale, minimizând fluxul de aer prin corpul mașinii, îmbunătățind eficiența aerodinamică a automobilului și creșterea autonomiei ca rezultat.

Automobilul mai are o suprafaţă plană reproiectată dedesubt, care simplifică fluxul de aer de la splitter-ul frontal pe drum spre un nou difuzor posterior, element care este acum mai mare şi dedicat complet caracteristicilor aerodinamice datorită lipsei unor terminaţii de eşapament.

Roțile aerodinamice cu jante din aluminiu forjat, “încălțate” cu anvelope cu rezistență scăzută la rulare Pirelli P-Zero, au fost de asemenea reproiectate pentru a oferi o eficiență sporită, fără a compromite capacitatea de răcire a frânelor. Suma acestor modificări conferă pachetului aerodinamic al lui Rapide E o îmbunătățire cu 8% comparativ cu cel al maşinii cu combustie internă.

În interior, ca şi la exterior, noul Rapide E este echipat cu materiale și tehnologii care se potrivesc primului model EV al mărcii. Ceasurile analogice de bord au plecat în istorie. În locul lor se află acum un afișaj digital de 10 inci, furnizând toate informațiile esențiale șoferului în timp ce se deplasează, inclusiv starea de încărcare a bateriei, nivelul curent al puterii motorului, performanța regenerativă și un contor de consum de energie în timp real.

Pe lângă multă piele şi cusături contrastante, inserţiile din fibră de carbon rămân prezente şi aici, contribuind astfel la menţinerea unei greutăţi stricte a automobilului.

Extinderea experienței unui electromobil Aston Martin s-a realizat şi dincolo de mașină, printr-o aplicație dedicată ce oferă informații cheie pentru ca maşina să poată fi monitorizată de la distanță. Aceasta poate afişa autonomia rămasă, starea bateriei și timpul de încărcare, precum și permite ca destinaţiile traseului ales să fie trimis în navigaţia maşinii direct din aplicaţie.

Un loc de parcare şi cu terminal de încărcare de asemenea poate fi găsit prin intermediul aplicaţiei. În cele din urmă, sănătatea și starea electromobilului pot fi la fel urmărite de la distanţă, oferindu-i proprietarului notificări despre eventuale vizite la service dacă este nevoie.

Pe parcursul procesului de dezvoltare, echipa combinată de inginerie AML/WAE și-a concentrat mai întâi eforturile pe găsirea de soluții de ambalare pentru sistemul de baterii și motoarele din arhitectură, înainte de a lucra pentru a obține o răcire eficientă a acestora.

Noul Rapide E este alimentat de o arhitectură electrică de 800 V, setul de acumulatori fiind încastrat în fibră de carbon și într-o carcasă din kevlar. Are o capacitate de 65 kWh şi foloseşte peste 5.600 de baterii litiu-ion, care la rândul lor sunt formate din 18.650 de celule cilindrice. Acest pachet unic de baterii se află în locul originalului motor V12, a cutiei de viteze şi a rezervorului de combustibil, cu sistemul de 800 V care să permită o încărcare mai eficientă și caracteristici termice mult îmbunătățite peste platformele electrice existente.

Acest sistem de baterii alimentează două motoare electrice montate pe puntea din spate, care produc în total peste 610 CP și un colosal cuplu de 950 Nm. Viteza de top pe care o poate atinge este limitată la 250 de km/h, acceleraţia 0-100 de km/h o poate realiza în 4.2 secunde, iar de la 80 la 112 km/h îi trebuiesc doar 1.5 secunde pentru a sprinta.

Aston Martin spune că aceste cifre nu sunt limitate la un anumit nivel de încărcare a bateriei sau de condiții climatice. Un tur complet pe Nurburgring poate fi făcut fără scăderi de performanţă a puterii.

Autonomia electromobilului este de peste 320 de km, cifră calculată conform ciclului realist de măsurare WLTP. Bateriile pot fi încărcate rapid fie printr-un încărcător de 50 kW cu 400 V, fie cu un altul de 100 kW cu 800 V. De asemenea, încărcătorul de înaltă putere de la bord permite încărcarea în condiţii casnice în cel mult trei ore.

Inginerii Aston Martin au mai pus pe acest electromobil câteva setări pipărate de la modelul Rapide AMR, printr-un tuning fin al unităţii de propulsie electrice şi a şasiului. Drept rezultat sunt disponibile trei moduri de conducere – GT, Sport şi Sport + – care vor avea influenţă directă asupra propulsiei şi direcţiei.

Puntea din spate mai conţine un diferenţial cu alunecare limitată, iar suspensia a primit arcuri şi amortizoare revizuite.

Fiind prima mașină care va fi construită la uzina din St Athan, casa de electrificare a brandului, Rapide E reprezintă un prim pas de pionierat spre realizarea strategiei de electrificare a companiei pe un plan mai larg și de fructificare cu succes a Lagonda – primul brand de maşini de lux electrice. Rapide E reprezintă de fapt o ediție specială, strict limitată la 155 de unități, dezvoltată în colaborare cu Williams Advanced Engineering (WAE).

Noul Rapide E poate fi deja comandat acum prin intermediul dealerilor oficiali, chiar şi de la Bucureşti mai nou. Preţul se vehiculează a fi în jurul a 250.000 de lire sterline.

Apropo, potrivit informaţiilor care circulă pe internet, anume acest Rapide E va fi noul automobil al agentului 007 în pelicula care se pregăteşte.

Specificaţii tehnice complete:

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/