in , ,

AngryAngry

(video) Nicio grijă că poate fi pericol public. Un şofer s-a angajat intenţionat în derapaje într-un sens giratoriu din capitală

Zilele ploioase sunt şi motiv de distracţie pentru unii şoferi din Chişinău. Din rândul acestora face parte şi conducătorul unui BMW cu numerele de înmatriculare YSG 242, care nu a ezitat să profite de carosabilul umed pentru a derapa în sensul giratoriu de la capătul străzii Alecu Russo, cel din sectorul Ciocana.

Şi oricum a demonstrat că nu este un profesionist în toată treaba asta. La un moment dat, după ce a lăsat ca maşina să alunece pe o parte, a apăsat frâna de frică să nu piardă cumva controlul şi să nu dea în nişte automobile parcate în preajmă, deşi ulterior a continuat să derapeze până nu a parcurs încă o dată tot sensul giratoriu.

Mai mulţi participanţi la trafic au fost martori ai distracţiei, precum şi cel care a filmat-o şi a făcut-o publică pe o reţea de socializare. În afară de cei care rulau pe sensul giratoriu, ceilalţi şoferi trebuiau să îndure neregula şi nu puteau să-şi continue liniştit drumul pentru că erau obligaţi, chiar şi într-un astfel de format de deplasare al BMW-istului, să-i cedeze trecerea şi să nu se expună pericolului.

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video prin secţiunea Contact, pe pagina noastră de Facebook sau la adresa [email protected], iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Vezi şi:

Iti place articolul?