(video) Noul KIA EV5 a debutat în Coreea de Sud. Detalii despre model
KIA a dezvăluit astăzi trei noi modele de maşini 100% electrice din clasa medie și mică în cadrul KIA EV Day 2023, însă doar unul dintre acestea e un produs de serie şi îl detaliem în acest articol. Vorbim despre noul crossover EV5, care şi-a făcut primul debut în China spre sfârşitul lunii august. Astăzi i s-a marcat premiera naţională acasă.
Caracteristici cheie:
- Conform KIA, maşina a fost concepută pentru familiile mileniale (Generația Y). Este al treilea model electric dedicat din gama sa, construit pe platforma dedicată EV a mărcii, E-GMP.
- Modelul introduce o nouă eră a mobilității electrice și un design SUV distinctiv.
- Având o formă modelată de filozofia mărcii Opposites United, EV5 combină versatilitatea excepțională și confortul remarcabil cu tehnologia avansată, performanța dinamică și sisteme de siguranța de avangardă pentru a oferi un automobil armonios echilibrat.
- De asemenea, are un interior care reimaginează complet spațiul. Inspirându-se din designul SUV-ului mai mare EV9, lansat recent, oferă un spațiu interior extins, care este mai aproape ca și concept și execuție de conceptul de „home lounge” decât de un habitaclu tradițional de mașină.
- Cabina spațioasă, ușoară și bine ventilată a modelului EV5 este echipată cu tehnologie de infotainment și conectivitate de ultimă oră, care îmbunătățește eficiența și confortul în fiecare călătorie, permițând în același timp ocupanților să rămână implicați în siguranță în lumea digitală în timp ce călătoresc.
- Interiorul este echipat cu sistemul de infotainment Navigation Cockpit (ccNC) și permite actualizări software prin satelit! Acesta încorporează un afișaj panoramic extins, care combină un panou de bord de 12.3 inchi și un sistem infotainment operabil pe un ecran central de 12.3 inchi, cele două fiind despărţite de un alt monitor pentru controlul climatizării de 5.0 inchi. Aceste caracteristici oferă șoferului informații și conținut cuprinzător pentru o experiență de condus confortabilă și captivantă.
- Noua interfață grafică „Unified Graphical User Interface” (GUI) a mărcii este aplicată între ecranele audiovizuale, de navigare și telematică (AVNT), iar sistemul „Control Display Unit” (CDU) asigură o consistență îmbunătățită a afișajului informațiilor. Meniurile, cu navigare simplă, oferă o utilizare a funcțiilor specifice automobilelor electrice și permit șoferilor să monitorizeze dintr-o singură privire aspecte precum autonomia și încărcarea automobilului electric.
- Fluxul continuu de informații este sporit și mai mult de un sistem HUD (Head Up Display) oferit opțional pentru parbriz.
- În întreaga cabină, butoanele fizice sunt reduse la minimum. Sub ecranul central AVNT, patru taste ascunse asigură o funcție de pornire/oprire împreună cu sistemul AVNT și sistemul de control al încălzirii, ventilației și aerului condiționat (HVAC); anterior, aceste sisteme ar fi avut nevoie de 17 butoane pentru a fi operate.
- Sistemul de climatizare pe trei zone permite controlul individual pentru șofer, pasagerul din față și ocupanții din al doilea rând de scaune, în timp ce o funcție „after-blow” reduce mirosurile provenite de la aerul condiționat, asigurând un mediu plăcut în cabină pentru toți ocupanții.
- Clienții își pot menține modelul lor EV5 actualizat în mod constant prin modernizarea funcțiilor și serviciilor digitale ale SUV-ului, fără a fi nevoie să ducă automobilul la o reprezentanță. Dincolo de caracteristicile standard, KIA Connect Store oferă o gamă largă de opțiuni pentru a spori performanța automobilului și plăcerea de utilizare.
- EV5 este disponibil cu o gamă de scaune cu material textil eco-friendly din PET reciclat și huse din piele Bio-PU. Această abordare inovatoare transformă cabina spațioasă a modelului EV5 dintr-un loc în care ocupanții stau în timpul călătoriei, într-un mediu ultra-confortabil, extrem de practic și inspirant, care răspunde nevoilor familiilor din Generația Y și asigură o experiență plăcută de fiecare dată când aceștia intră în automobil.
- În partea din față a automobilului, scaunul tip banchetă (numai pentru piața chineză), combinate cu iluminarea ambientală, oferă un spațiu confortabil pentru ocupanți. Cotiera consolei centrale încorporează, de asemenea, o masă și un spațiu de depozitare, sporind gradul de utilizare al automobilului.
- Scaunele rabatabile sunt proiectate pentru a preveni disconfortul spatelui și al coloanei vertebrale, cu unghiul pentru spate reglabil continuu. Scaunele Relaxation au o funcție de masaj cu patru moduri, cu trei niveluri de intensitate, permițând ocupanților să aleagă setarea individuală favorabilă în timpul încărcării, lăsându-i să se simtă complet odihniți atunci când își reiau călătoria.
- Scaunele Comfort oferă niveluri excepționale de confort sporit, datorită masajului oferit de cele șase celule de aer, suportului lombar în patru direcții, funcției de încălzire și ventilație în trei trepte și suportului pentru picioare. Scaunele sigure ale modelului, echipate cu trei airbaguri și o tetieră reglabilă în patru direcții, asigură o protecție optimă a pasagerilor.
- Când ajung la destinație, familiile pot transforma în mod eficient partea din spate a automobilului într-un dormitor datorită banchetei de tip ”camping”, pliabilă la 0 grade din al doilea rând de scaune, care oferă o suprafață plană.
- Acestea se mai pot bucura de alimentele depozitate în frigiderul/încălzitorul din consola din spate. Unitatea oferă funcții de încălzire a alimentelor și de răcire a băuturilor într-un un interval de temperatură de la 5 la 55 de grade Celsius și o capacitate de 4.0 litri. Poate fi folosit în numeroase moduri, cum ar fi menținerea caldă a micului dejun în timpul călătoriei, încălzirea băuturilor precum ceaiul și cafeaua și depozitarea băuturilor reci și a apei în timpul excursiilor de vară.
- Desigur, designerii de interior ai modelului EV5 s-au gândit și la o caracteristică care să le permită ocupanților să se bucure de mâncarea lor, indiferent dacă aleg să ia masa în aer liber sau în habitaclu. Ei au proiectat un panou de portbagaj Multi Table, extrem de versatil, care poate fi transformat instantaneu într-o masă.
- Producția modelului EV5 va avea loc atât în China, cât și în Coreea de Sud, iar piața chineză va avea acces la trei variante: standard, cu autonomie extinsă și AWD cu autonomie extinsă.
- Modelul standard, echipat cu un pachet de baterii de 64 kWh și un motor de 160 kW, este de așteptat să aibă o autonomie de rulare de 530 km per încărcare, conform ciclului CLTC (departe de a fi realist).
- Modelul cu autonomie extinsă, cu o baterie de 88 kWh și același motor de 160 kW, își propune să atingă o autonomie de 720 km per încărcare.
- Modelul AWD cu autonomie extinsă va avea un pachet de baterii de 88 kWh și o putere combinată de 230 kW, cu un motor frontal de 160 kW și unul posterior de 70 kW. Autonomia maximă estimată – 650 km.
- Pentru Coreea de Sud, toate variantele similare sunt în curs de dezvoltare, potențiale ajustări fiind luate în considerare. Modelul standard va avea o baterie de 58 kWh și un motor frontal de 160 kW. Cel cu autonomie extinsă o baterie de 81 kWh, iar cel cu AWD o putere combinată de până la 225 kW. Autonomia de rulare a fiecărui model va fi adaptată pentru a răspunde cerințelor pieței.
- Va fi disponibil și într-o versiune GT, oferind opțiuni suplimentare de performanță și experiență de condus captivantă. Mai multe informații vor fi dezvăluite mai târziu.
- Bateria modelului EV5 a fost proiectată pentru a funcționa eficient în toate cele patru sezoane, chiar și în condiții de vreme extrem de caldă și rece.
- Un sistem avansat al pompei de căldură, o caracteristică deja populară a modelului EV6, a fost încorporat pentru modelul EV5 pentru a gestiona temperatura bateriei, asigurând o performanță constantă indiferent de condițiile externe.
- În plus, modelul oferă capacitatea de încărcare rapidă, permițând încărcarea bateriei de la 30 la 80% în 27 de minute.
- Va mai oferi un sistem de frânare regenerativă și un sistem i-Pedal care le permite șoferilor să încetinească și să accelereze folosind o singură pedală, reducând astfel oboseala și sporind confortul condusului.
- Au fost făcute eforturi pentru a mai putea utiliza energia modelul şi în alte moduri, de exemplu prin încorporarea funcțiilor Vehicle-to-Load (V2L) și Vehicle-to-Grid (V2G). Cu ajutorul sistemului V2L, bateria de înaltă tensiune poate furniza energie dispozitivelor electronice externe. KIA se va concentra pe lansarea sistemului V2G în regiunile în care există infrastructura necesară, permițând partajarea surplusului de energie a bateriei cu rețeaua de încărcare.
- EV5 este echipat în total cu șapte airbaguri. Pe lângă tehnologia de ultimă generație a centurii de siguranță, structura sa este proiectată pentru o rezistență optimă. Desigur, aceasta este oferită alături de cele mai recente sisteme avansate de asistență pentru șofer (ADAS) ale mărcii și o gamă de tehnologii siguranță activă.
- Modelul vine echipat cu sistemele incluse în Highway Driving Assist 2 (HDA2), care ajută șoferii să mențină distanța, să rămână centrați pe bandă și să ajusteze poziționarea laterală.
- Iar cu o simplă atingere a cheii inteligente Digital Key 2, clienții pot activa sistemul Remote Smart Parking Assist 2 (RSPA 2) al automobilului. Această tehnologie permite SUV-ului să fie parcat singur fără a fi nevoie de intervenția șoferului, fie că acesta se află în interiorul sau în afara automobilului.
- De asemenea, funcția de ieșire inteligentă și o funcție de manevrare de la distanță a mașinii oferă șoferilor o liniște suplimentară atunci când navighează în spațiile de parcare înguste. Aceste caracteristici contribuie la o experiență de condus și parcare mai relaxată și plăcută.
- Folosind senzori cu ultrasunete pentru a detecta obstacolele, sistemul RSPA 2 manevrează automat automobilul în spațiul de parcare desemnat, controlând accelerația, frânele și schimbarea vitezelor.
- De asemenea, sistemul acționează automat frânele dacă un obiect reprezentând un obstacol este detectat în calea acestuia. De asemenea, dispune de sistemul Rear Cross-Traffic Collision-Avoidance Assist (RCCA) pentru a preveni coliziunile cu automobilele care se apropie în timpul deplasării înapoi.
Preţul maşinii nu s-a anunţat deocamdată. Pe piaţa coreeană va fi lansat abia în 2024.
Cmentariile sunt închise