(video) Noul Nissan LEAF a luat 5 stele la testele Euro NCAP, care vor include două probe suplimentare

Organizaţia Euro NCAP continuă să-şi stabilească ordinea de zi cu provocări noi și tot mai solicitante privind tehnologiile de siguranță, pentru a ajuta la protejarea utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, inclusiv prin introducerea primului test de detectare a bicicliştilor prin intermediul sistemului AEB (frânare automată de urgenţă).

Testul va fi efectuat alături de cel numit AEB Pedestrian (detectarea pietonilor) şi ambele vor fi incluse într-o categorie nouă: AEB Vulnerable Road Users (AEB VRU).

Detectarea bicicliștilor aduce noi provocări producătorilor de mașini, atât din perspectivă hardware, cât și din punct de vedere al software-ului: senzorii trebuie să aibă un unghi larg de vizualizare pentru detectarea rapidă a biciclistului în timp util și sunt necesari algoritmi complecși pentru a asigura identificarea corectă a amenințărilor potențiale de coliziune, evitând activările false.

Vezi şi: (video) Euro NCAP a numit şapte cele mai sigure maşini pe care le-a testat în 2017

Alte probe care vor fi incluse în toate testele organizate în 2018 includ: testarea detectării pietonilor în întuneric și în condiții de iluminare obscure pentru a asigura funcționarea acestor sisteme în orice moment.

De asemenea, sistemele numite ELK (Emergency Lane Keeping) sunt o nouă generaţie de sisteme inteligente de menţinere automată a unui automobil în limita benzilor de circulație, în cazul în care mașina este în pericol de a le părăsi sau de a se ciocni cu alt vehicul. Euro NCAP va verifica dacă sistemul reacționează la o margine a drumului, marcată sau nemarcată fiind, pentru a se asigura că:

  • autovehiculul nu se deplasează în afara drumului,
  • mașina se întoarce în siguranță în banda sa când se încearcă o manevră de depășire şi se detectează un vehicul care se apropie din sens opus,
  • mașina este împiedicată să se îndrepte în mod accidental în calea unui vehicul care o depășește pe o bandă adiacentă.

Primul model de maşină care a trecut prin noua formulă de testare a fost noua generaţie Nissan LEAF. Electromobilul a reuşit să ia din nou un punctaj maxim, aşa cum a făcut şi generaţia anterioară a a modelului, fiind primul automobil electric care a fost testat de Euro NCAP în 2011 şi notat cu cinci stele.

În detaliu vorbind, hatchback-ul produs de Nissan a luat cinci stele din cinci posibile şi asta fără un pachet de siguranţă suplimentar, însă acest lucru nu înseamnă că pasagerii nu s-ar putea alege cu traumatisme în urma unui accident.

În cazul unor coliziuni frontale într-un obstacol deformabil, doar şoferul va avea de suferit leziuni uşoare în zona capului, cutiei toracice şi a picioarelor. Un impact cu toată suprafaţa frontală a maşinii poate duce la traumatisme de gravitate medie pentru cutia toracică a pasagerului din dreapta şoferului şi leziuni periculoase pentru şofer în zona centurii pelviene.

Euro NCAP mai remarcă o protecţie slabă pentru gâtul pasagerilor maturi de pe bancheta din spate în cazul în care maşina este lovită din posterior, în timp ce lovitura laterală de un stâlp ar trebui să asigure o protecţie excelentă în majoritatea situaţiilor.

Experţii de la Bruxelles nu au făcut nicio remarcă în ce priveşte nivelul de protecţie a copiilor, căci este maxim, în timp ce zonele periculoase pentru pietonii care ar putea fi eventual luaţi pe capotă (lucru care nu ar trebui să se întâmple) sunt montanţii A.

Vezi ultima serie de teste: (video) Crash teste Euro NCAP cu 15 maşini noi, printre care Dacia Duster şi un FIAT care a luat zero stele

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise