(video) Premieră europeană la Goodwood: Noul Chevrolet Corvette Stingray

Așteptarea a luat sfârșit! Noul Chevrolet Corvette Stingray a ajuns pe continentul european și a debutat în premieră publică la Festivalul de Viteză de la Goodwood. Clienții vor putea alege una din 16 ediții de lansare, extrem de echipate, sub forma a opt coupeuri și decapotabile, cu ceea ce se așteaptă să devină cele mai populare combinații de culori și decorațiuni.

Calitatea construcției la nivel de supercar, materiale premium, noi standarde de performanță și tehnologie, dar și o atenție excepțională la detalii – acestea sunt calitățile care diferențiază Corvette-ul din a opta generație. 

Este prima versiune de producție cu motor montat central din istoria de 67 de ani a mașinii sport americane și, pentru a marca debutul său european, Chevrolet lansează noul Corvette Stingray într-o varietate de combinații de finisaje de neegalat.

O noutate importantă! Spre deosebire de SUA, fiecare nou model Corvette Stingray vândut în Europa va veni standard cu pachetul Z51 Performance. Acest include: suporturi de arc de suspensie reglabile manual, frâne Brembo cu discuri mai mari și prize de aer frontale pentru răcire, un diferențial electronic cu alunecare limitată, un raport dintre osii mai scurt, un sistem de evacuare performant, un pachet de aerodinamică pentru reducerea forței de ascensiune și o stabilitate sporită și anvelopele Michelin Pilot Sport 4S.

De asemenea, mașinile europene vin standard în echiparea 2LT, care include printre altele următoarele caracteristici suplimentare față de modelul american entry-level: un performance data recorder, head-up display, sistem de navigație, sistem audio Bose cu 14 difuzoare, oglindă retrovizoare digitală și scaune încălzite + ventilate. Acest nivel de echipare va deveni disponibil pentru mașinile livrate de la începutul anului viitor.

Edițiile de lansare sunt și mai impresionant echipate. Oferite exclusiv în echipare de top 3LT, aceste modele se vor distinge prin detalii suplimentare din fibră de carbon la exterior – spoileruri, oglinzi exterioare, roți și acoperiș detașabil.

Pentru interior se vor oferi scaune Competition (coupe) sau GT2 (convertibile) cu tapițerie din piele Nappa și suprafețe microfibră, găsite și pe volan. De asemenea, modelele Launch Edition dispun standard de sistemul de suspensie Magnetic Ride Control 4.0 care citește drumul chiar mai precis decât pe versiunile anterioare.

În plus, un sistem opțional de ridicare a punții frontale poate fi specificat pentru toate modelele Corvette Launch Edition (+50 mm, până la 38 km/h).

Amintim că inima noului Corvette Stingray este un V8 LT2 Small Block de 6.2 litri, singurul V8 aspirat în mod natural din clasa sa, care include printre altele sistem de injecție directă și unul care deconectează jumătate din numărul cilindrilor la sarcini reduse.

Aliat cu sistemul de evacuare performant al pachetului Z51 și cu o nouă transmisie DCT cu opt trepte și dublu ambreiaj, acesta oferă în versiunea europeană complet omologată, cu un filtru de particule pe benzină, 475 CP la 6.450 rpm și 613 Nm la 4.500 Nm. Astfel, poate face 0-100 km/h în 3.5 secunde și rula cu maxim 296 km/h.

Pentru comparație, modelul american, fără filtru de particule, produce 502 CP la 6.450 rpm şi 637 Nm de cuplu la 5.150 rpm. Cu pachet Z51 este capabil să facă 0-97 km/h în aproximativ 3.0 secunde și să atingă maxim 312 km/h.

Și acum despre prețuri! Cel de start pentru modelul Launch Edition în culoare Arctic White este de 99.000 de euro în Germania sau de 81.700 de lire sterline în Marea Britanie (cu volan pe dreapta în premieră). Decapotabila în Torch Red costă minim 106.000 euro și 87.110 lire sterline respectiv.

Celelalte 14 combinații de culori și ornamente, care includ etriere de frână în culorile potrivite, centuri de siguranță și cusături, costă în plus 2.500 euro / 1.750 lire sterline. Sistemul de ridicare a punții frontale costă 1.950 euro / 1.580 lire sterline.

Noul Corvette Stingray va ajunge fizic la dealerii europeni din luna octombrie. Comenzile pot fi deja plasate.

https://www.youtube.com/watch?v=F-unMnSnAqU
https://www.youtube.com/watch?v=lgfc-XA5_Gc&list=PL8AD9DECDC4485C75

Ar mai fi de notat în context că echipa Corvette Racing s-a întors în campionatul FIA WEC din acest an, pentru a 21-a oară, după o pauză generală în 2020 din cauza pandemiei, iar prima apariție europeană a modelului de curse C8.R va avea loc la Le Mans în august. Modelul va concura în categoria GTE Pro.

Detalii și combinațiile de culori (pagina modelului):

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Vezi și:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/