(video) Premieră europeană: Noul Ford Ranger – pick-up-ul care “poate” tracta 15 rulote
Noua generaţie Ford Ranger a ajuns şi în Europa, după ce acum un an a debutat la Salonul Auto de la Detroit. Acesta le va oferi clienților europeni, începând cu mijlocul anului 2019, mai multă putere, mai multă eficiență, un nivel mai ridicat de rafinament și tehnologii avansate de asistență a șoferului.
Organizarea filmării filmuleţului de mai jos a durat o lună de zile şi a avut loc în Millbrook Proving Ground, Marea Britanie. În total pick-up-ul a tractat o greutate de 20 de tone. Toată caravana împreună cu noul Ranger (cu motor cu 213 CP) a avut o lungime de aproximativ 100 de metri, iar pentru a o menţine stabilă în timpul înregistrării trucului, toate rulotele au fost întărite cu nişte rame din oţel şi dotate cu bare şi cârlige de remorcare atât în faţă, cât şi în spate.
Noua versiune a celui mai vândut pick-up din Europa (conform cifrelor de vânzări disponibile la finalul lunii noiembrie 2018) este elegantă și versatilă și introduce sofisticatul motor diesel Ford EcoBlue de 2.0 litri cu reducere catalitică selectivă (SCR) pentru emisii optimizate, care oferă o economie de carburant cu până la 9% în combinație cu noua transmisie automată cu 10 trepte.
Noua gamă Ranger va fi reprezentată și de puternica versiune Bi-turbo a motorului EcoBlue de 2.0 litri: aceasta dezvoltă 213 CP și 500 Nm – cu 13 CP și 30 Nm mai mult față de actualul diesel TDCi de 3.2 litri, valori care permit creșterea capacităților de încărcare ale vehiculului.
Disponibil în versiunile de caroserie Regular Cab, Super Cab și Double Cab, noul Ranger oferă un sistem 4×4 în echiparea de bază și le pune la dispoziția șoferilor care-și doresc mai multă tehnologie, noi sisteme care îmbunătățesc conectivitatea și confortul, implicit pachetul de infotainment Ford SYNC 3 și modemul on-board FordPass Connect.
Ranger este primul vehicul din segment care oferă în echiparea standard Sistemul de asistență pre-coliziune cu depistarea pietonilor (Pre-collision Assist with Pedestrian Detection) și Limitatorul de viteză inteligent (Intelligent Speed Limiter). Sunt disponibile, de asemenea, Sistemul de asistență activă la parcare (Active Park Assist) și o gamă deja existentă de tehnologii avansate de asistență a șoferului care au rolul de a reduce stresul la volan și de a limita efectele unor nedorite coliziuni.
“Noul Ford Ranger pune la dispoziție clienților o combinație imbatabilă între puterea de tracțiune, eficiența consumului de combustibil și tehnologia inteligentă de asistență a șoferului, iar motorul nostru EcoBlue de ultimă generație, echipat cu cea mai recentă tehnologie de reducere catalitică selectivă (SCR), întrunește cele mai stricte reglementări privind emisiile. Noul nostru Ford Ranger Raptor va duce entuziasmul și mai departe apetitul pentru curse în deșert și pentru un stil de viață extrem de off-road, atunci când va fi disponibil la vânzare pentru pasionații de aventură”, spune Roelant de Waard, vicepreședinte al birourilor de Marketing, Vânzări și Service în cadrul Ford Europa.
Versiunile Double Cab echipate cu motoarele superioare din gamă oferă acum tehnologia Active Noise Control (Control activ al zgomotului), care îmbunătățește și mai mult nivelul de rafinament. Vărful de gamă Ranger Wildtrak (exemplarul de culoare portocalie din imagini) și luxosul Ranger Limited (cel maro-gri) oferă elemente premium, inclusiv un mecanism care facilitează închiderea capacului benei.
Cu o linie de capacități off-road de vârf în segment – 800 de milimetri adâncimea maximă a vadului de apă și 230 de milimetri garda la sol – noul Ranger este gândit și construit pentru a ataca în mod confortabil suprafețe de rulare extreme, indiferent dacă vehiculul este utilizat la muncă sau în timpul liber.
Unghiul de atac de 29 de grade și unghiul de degajare de 21 de grade le permit șoferilor să aibă încredere în mașină pe pantele și rampele abrupte. Avantajele din off-road sunt dublate de o capacitate de tractare de până la 3.500 de kilograme și de o capacitate de încărcare de până la 1.252 de kilograme.
Puternicul motor al noului Ranger, dieselul EcoBlue de 2.0 litri care oferă performanțe optimizate și o eficiență îmbunătățită la nivelul consumului, va fi oferit în versiunile:
- cu o turbină cu geometrie variabilă – variantă de 130 CP şi 340 Nm, cu emisii de 209 de grame de CO2/km și consum mixt de 8.0 litri/100 km;
- cu o turbină cu geometrie variabilă – variantă de 170 CP şi 420 Nm, cu emisii de 216 grame de CO2/km și consum mixt de 8.3 litri/100 km.
- cu tehnologie Bi-turbo – o turbină de înaltă presiune cu geometrie variabilă și o turbină de presiune scăzută cu geometrie fixă – variantă de 213 CP şi 500 Nm, cu emisii de 228 de grame de CO2/km și consum mixt de 9.2 litri/100 km.
Turbina cu geometrie variabilă a fost dezvoltată pentru a genera mai mult aer la turații scăzute în comparație cu precedentul motor TDCi de 2.2 litri, rezultatul fiind o livrare a resurselor mai rapidă pe o gamă mai largă de turații.
În varianta de top Bi-turbo, cele două turbo compresoare lucrează în tandem (serie) la turații coborâte pentru a genera un cuplu mai ridicat și un răspuns mai rapid. La turații ridicate, turbina cu geometrie fixă este ocolită de fluxul de aer, iar turbina mai mare oferă suplimentul de compresie de care este nevoie pentru un nivel ridicat de putere.
În plus față de cutia manuală cu șase trepte cu timonerie precisă, versiunile de 170 și 213 CP sunt disponibile cu o nouă transmisie automată cu 10 rapoarte ale cărei performanțe și durabilitate au fost deja dovedite pe diverse modele ale gamei: de la pick-up-ul Ford F-150 pe care l-am testat şi noi, până la noul Ford Mustang facelift.
Cu rapoarte active pe o gamă largă de turații și cu elemente tehnologice precum Adaptive Shift Scheduling, sistem care-i permite cutiei să se adapteze la condițiile de rulare aflate în continuă schimbare, noua transmisie permite selectarea automată a treptei optime pentru performanță, consum sau rafinament, în funcție de scenariile de moment.
Informațiile de inginerie Ford bazate pe cicluri reale de rulare indică o îmbunătățire a consumului cu până la 9% pentru versiunile cu transmisie automată și de până la 4% pentru cele cu transmisie manuală în comparație cu variantele asemănătoare de pe motorizările anterioare.
Noul motor EcoBlue de 2.0 litri oferă, de asemenea, o serie de inovații care au rolul de a reduce frecările mecanice, implicit un design diferit al arborelui cotit care are rolul de a micșora forțele de frecare la nivelul pereților cilindrilor motorului cu patru cilindri și, în plus, un sistem mecanic optimizat de control al supapelor cu un modul unic pentru arborele de distribuție.
Nivelul superior de rafinament este generat și de utilizarea tehnologiei piezo-electrice, care utilizează cristale cu răspuns electric pentru a controla distribuția de carburant. Acestea sunt integrate în corpul injectoarelor și formează un sistem regăsit de obicei pe motoarele autoturismelor din gama premium.
Designul impunător al noului Ranger este garantul unei prezențe solide pe șosea. Îmbunătățirile includ un design nou al barei frontale și o nouă grilă, cu bara centrală orizontală împărțită pe lungimea sa în două părți mai subțiri. Noile opțiuni pentru culoarea caroseriei includ nuanțele Diffused Silver și Blue Lightning, iar versiunile superioare de echipare oferă faruri cu xenon și lumini de zi LED.
Interiorul confortabil și inspirat din gama de autoturisme Ford este acum oferit într-o nuanță ambientală Ebony Black, iar suprafețele vopsite primesc o strălucire și o adâncime vizuală superioare. Versiunile echipate cu transmisia automată cu 10 rapoarte sunt oferite cu un levier îmbunătățit de selectare a modului de rulare.
Varianta cu tentă premium Ranger Limited primește scaune tapițate cu piele neagră și dispune de jante de 17 inci cu design unic.
Impresionantul Ranger Wildtrak iese în evidență prin nuanța specială de exterior Saber Orange și prin finisajele contrastante de culoare neagră de pe grila trapezoidală și din zona prizelor de aer. Același tratament negru cu finisaj titan continuă pe oglinzile laterale, mânerele ușilor, canalele laterale de aer și pe șinele de amarare din zona benei, aspectul final fiind unul sportiv și îndrăzneț.
Wiltrak oferă și un interior nou, care atrage prin caracterul său sportiv și de calitate înaltă: elemente cromate satinate de culoare închisă, inserții glossy și scaune tapițate parțial cu piele care integrează elementele grafice Wildtrak.
Atât versiunea Limited, cât și cea Wildtrak beneficiază acum de un mecanism care facilitează închiderea capacului benei. Sistemul folosește o bară de torsiune care reduce semificativ efortul ridicării capacului.
Noul Ford Ranger introduce sisteme avansate de conectivitate pentru a le permite operatorilor și deținătorilor mașinii să rămână conectați pe traseu. Modemul integrat FordPass Connect transformă Ranger într-un hotspot Wi-Fi și permite conectarea a maximum 10 terminale electronice, oferind de asemenea posibilitatea de a accesa o gamă largă de sisteme prin intermediul aplicației de mobil FordPass.
Aceste detalii transformă posesia și operarea acestui vehicul în experiențe productive și mai ușoare atât pentru deținătorii mașinii, cât și pentru șoferii de flote. Lista de funcționalități include:
- Vehicle Status, care îi permite șoferului să monitorizeze de la distanță starea unor elemente precum nivelul uleiului de motor, presiunea anvelopelor sau kilometrajul.
- Vehicle Locator, care îi ajută pe șoferi să localizeze ușor vehiculul în parcările aglomerate sau în zonele de lucru mai puțin familiare.
- Remote Lock/Unlock, care îi oferă șoferului control de la distanță asupra închiderii centralizate a mașinii, permițându-le astfel colegilor acces la vehicul în caz de nevoie.
Gama de tehnologii avansate include şi sistemul de infotainment și comunicație SYNC 3, care poate fi operat cu ajutorul unor comenzi vocale simple sau prin gesturi precum swipe sau pinch pe ecranul tactil de 8 inci. SYNC 3 este compatibil cu interfețele Apple CarPlay și Android Auto. De asemenea, sistemul Ford MyKey le permite managerilor de flote să programeze un nivel limitat al vitezei pe care o poate atinge mașina, un volum maxim al sistemului audio sau activarea permanentă a sistemelor de siguranță activă ale mașinii.
După cum am menţionat anterior, noul Ranger este primul vehicul din clasa sa care oferă în echiparea standard tehnologii precum Sistemul de asistență pre-coliziune cu depistare a pietonilor (Pre-collision Assist with Pedestrian Detection), Sistemul de asistență activă la parcare (Active Park Assist) și Limitatorul de viteză inteligent (Intelligent Speed Limiter), ajutând șoferii să limiteze efectele accidentelor și să evite amenzile pentru viteză excesivă.
Tehnologia de detecție a pietonilor utilizează o cameră video frontală și un radar pentru a recunoaște pietonii aflați pe carosabil sau în apropierea carosabilului și aplică automat frâna dacă șoferul nu răspunde la avertizări. Dacă sistemul detectează un pieton și consideră că impactul este iminent, șofer primește inițial un avertisment acustic și vizual pe instrumentarul de bord. În cazul în care cel de la volan nu are nicio reacție, sistemul scurtează timpul necesar pentru aplicarea frânelor prin reducerea distanței dintre plăcuțe și discurile de frână. Dacă răspunsul șoferului întârzie în continuare, frânele sunt aplicate automat, iar viteza vehiculului este astfel redusă.
Limitatorul inteligent de viteză combină sistemul de limitare a vitezei cu tehnologia de recunoaștere a indicatoarelor rutiere pentru a se asigura că viteza maximă de rulare a lui Ranger este ajustată automat pentru a rămâne în limitele legale pe fiecare porțiune de șosea. Șoferul activează Limitatorul inteligent de viteză cu ajutorul unor comenzi aflate pe volan și stabilesc o viteză maximă de rulare. Sistemul utilizează o cameră aflată la nivelul parbrizului pentru a monitoriza indicatoarele și coboară viteza de rulare atunci când limita maximă legală este mai mică decât cea setată de șofer. Dacă limita de viteză permisă crește ulterior, sistemul îi dă voie șoferului să accelereze până la viteza setată inițial dacă aceasta nu depășește noua limitare de pe respectiva porțiune de drum.
Ranger oferă în premieră şi sistemul Ford KeyFree și un buton Ford Power de pornire a motorului, în timp ce blocarea capacului benei este acum integrată în sistemul de închidere centralizată. Tehnologia de asistență activă la parcare (Active Park Assist) ajută la manevrarea mașinii în spațiile de parcare paralelă, șoferul fiind responsabil doar de accelerație și de frână.
Alte tehnologii de asistență a șoferului continuă să le ofere confort celor de la volan: Sistemul de menținere a benzii de rulare (Lane Keeping Aid) și Sistemul de avertizare la părăsirea benzii (Lane Keeping Alert), Tempomatul adaptiv (Adaptive Cruise Control) cu avertizare frontală, Sistemul de recunoaștere a indicatoarelor rutiere (Traffic Sign Recognition), senzorii frontali și posteriori de parcare, camera de marșarier, un sistem de Control electronic al stabilității cu protecție în caz de răsturnare oferit standard și un sistem care previne pierderea controlului mașinii atunci când Ranger are atașată o remorcă.
Experiența dinamică a noului Ranger este îmbunătățită suplimentar de un sistem revizuit de suspensii care oferă un comportament rutier rafinat. Plajele de acțiune ale arcurilor și amortizoarelor sunt concepute pentru a permite un comportament personalizat în funcție de caracterul fiecărei versiuni în parte.
Ford Ranger a înregistrat 51.500 de unități vândute în Europa în 2018, valoare care îl transformă în lider de piață, cu o creștere de 15% față de anul 2017.
Noul Ranger Raptor – cel mai agresiv și mai rapid Ranger din istorie, model dezvoltat de divizia Ford Performance – va fi și el disponibil de la mijlocul anului 2019 pentru clienții europeni care-și doresc un nivel ridicat de sportivitate.
Cmentariile sunt închise